altmarius

cultură şi spiritualitate

Jean Bart

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jean Bart

Jean Bart este psedonimul literar al scriitorului Eugeniu P. Botez (n. 28 noiembrie 1877, Burdujeni, județul istoric Botoșani - d. 12 mai 1933, București), împrumutat de la un faimos corsar francez.

Biografie

A fost fiul lui Panait Botez, general, și al Smarandei. La școala primară din Păcurari l-a avut ca dascăl pe Ion Creangă. A absolvit Școala de Ofițeri de marină, a îndeplinit diferite funcții în administrația navală și portuară din epocă, este membru fondator al Revistei Maritime, întemeiază Liga Navală Română. Jean Bart rămâne un nume important pentru proza română, un scriitor autentic și original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină - acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui - iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dăruit primul și cel mai realizat roman al unui port românesc. Aducând în proza română „candida navă cu pânzele desfăcute”, o dată cu terminologia marinărească, utilizată pentru prima dată într-o operă literară, Jean Bart a încetățenit la noi literatura vieții maritime și fluviale, a portului și a largului marin. Eugeniu Botez a avut trei copii: Călin-Adam (n.1909) și Stroe-Botez (n.1912) din căsătoria cu Mărioara Dumitrescu și Ada (n.1918) din căsătoria cu Mania Goldman.

Opera literară

  • Jurnal de bord, Schițe de bord și marine, 1901
  • Datorii uitate, 1916, memorii de război
  • În cușca leului, 1916, memorii de război
  • Prințesa Bibița, roman, 1923
  • În Deltă..., 1925
  • Pe drumuri de apă, 1931
  • Europolis, roman, 1933

Vizualizări: 84

Comentariu publicat de Nicoleta Cimpoae pe Noiembrie 28, 2010 la 10:17pm
Jean Bart-Europolis

Asculta mai multe audio diverse

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

206 state 

(ultimul: Ciad)

Numar de steaguri: 270

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 36

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. BOOKS EXPRESS

https://www.books-express.ro/search?q=national+geographic+traveler

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. DAFFY'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/toate-produsele/filtre/3f-editura,polirom

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. LIBRĂRIA DELFIN

https://www.librariadelfin.ro/librarie-virtuala/carti-noi

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

33. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2022   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor