Biografia zilei: Ion Gheorghe

[altmariusliterar]

 (poet)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ion Gheorghe
Date personale
Născut	16 august 1935 Florica-Buzău
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Limbi	limba română[1]
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1968 - prezent
Operă de debut	Pâine și sare, 1957

Ion Gheorghe (n. 16 august 1935, Florica, Buzău) este un poet român, reprezentant al generației resurecționale și a paradoxismului.

Viața și opera

Este fiul agricultorului Anton Gheorghe și al Filofteii Gheorghe (n. Marin).

După ce studiază la Școala Normală „Spiru Haret“ (1947-1948) și la Școala Pedagogică din Buzău (1950-1952), îl aflăm între discipolii sadovenieni de la „fabrica de scriitori ai proletariatului“, Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, absolvită în 1954; între 1955 și 1970, anul obținerii diplomei de licență, își desăvârșește studiile la Facultatea de Filologie – Universitatea din București.

Activitatea sa culturală evidențiază următoarele funcții:

• jurnalist la Albina, Drumul belșugului, Luceafărul
• 1992 - funcționar la Ministerul Culturii
• 1994 - 1996 - atașat cultural la Ambasada României din Beijing

Opera poetică a lui Ion Gheorghe, cea eliberată „prompt“ de lestul stihuirilor proletcultiste din Pâine și sare (roman în versuri – București, Editura pentru Literatură, 1957), Căile pământului (București, Editura Tineretului, 1960), Cariatida (București, Editura Tineretului, 1964; augmentat, în ediția din 1967) etc., reunește în bogata-i corolă policromă volumele:

• Nopți cu lună pe Oceanul Atlantic – scrisorile esențiale (București, Editura pentru Literatură, 1966),
• Zoosophia (București, Editura Tineretului, 1967),
• Vine iarba (București, Editura pentru Literatură, 1968),
• Cavalerul trac (București, Editura Tineretului, 1969),
• Mai mult ca plânsul – icoane pe sticlă (București, Editura Eminescu, 1970),
• Megalitice (București, Editura Cartea Românească, 1972),
• Avatara (București, Editura Eminescu, 1972),
• Poeme (cu un Cuvânt înainte de Marin Mincu), București, Editura Albatros (colecția „Cele mai frumoase poezii“), 1972,
• Noimele (București, Editura Cartea Românească, 1976),
• Dacia Fëniks (București, Editura Cartea Românească, 1978),
• Elegii politice (București, Editura Cartea Românească, 1980; reeditări în 1982 și 2002),
• Proba Logosului (antologie, cu o Prefață de C. Stănescu), București, Editura Albatros (colecția „Biblioteca pentru Toți“), 1981,
• Zicere la zicere (București, Editura Albatros, 1982),
• Scripturile (București, Editura Eminescu, 1983),
• Joaca jocului (București, Editura Cartea Românească, 1984) etc.

Alte cărți publicate

• Țara rândunelelor, București, 1963
• Cultul Zburătorului, București, 1974
• Cenușile, București, 1980
• Și mai joaca jocului, București, 1985
• Condica în versuri, București, 1987
• Zalmoksiile, București, 1988
• Muzaios, București, 2001
• Elegii politice, București, 2002
• Cogaioanele – Munții Marilor pontifi, București, 2004

Este prezent în:

• Les Lettres Nouvelles^[2], coordonator Maurice Nadeau, număr special din februarie 1976, Écrivains roumains d'aujourd'hui, p. 108-110 cu poezia Pierres de cathédrale, în traducerea lui Ion Pop și Serge Fauchereau.
• Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119.

Referințe critice

Opera poetică a lui Ion Gheorghe ilustrează, după judecățile critice ale lui Ion Pop, „un foarte ambițios program poetic“, «unul dintre cele mai ambițioase și cuprinzătoare ale generației», «axat în liniile lui fundamentale pe explorarea filonului de sensibilitate tradițional», cu «o năzuință de cuprindere totalitară, de expresie lirică a unui spirit direct angajat în a actualității dinamică, până la acțiunea sistematic dirijată spre redescoperirea și revalorificarea unor nivele ignorate sau mai puțin frecventate ale străvechilor tradiții naționale», deseori cu un «„reportaj liric“ tentat de „transcripția“ concretului imediat, obsedat de autenticitatea trăirii evenimentului semnificativ și stilizare livrescă a atitudinilor, mitică proiecție a cotidianului și libertate demitizantă în preluarea unor motive lirice consacrate, disciplină epică a discursului și desfășurare imprevizibilă a verbului incantatoriu, ori purtător al unor disponibilități ludice», cu «elemente ce coexistă adesea derutant în scrisul poetului.» (PPg, 158) etc.

«În afară de autohtonismul cosmologic (...) și de odisseanul Eros de Atlantic (...), după cum subliniază și istoricul / criticul Ion Pachia Tatomirescu, teritoriul poetic al lui Ion Gheorghe se mai distinge printr-o galaxie de teme, de motive, unele abordate pentru prima oară în spațiul liric, de la vraciul / regele-zeu, din spațiul mitosofic pelasgo-daco-thracic / valahic (românesc-arhaic), și Cavalerul Thrac / Zalmoxian (Cabir / Danubian), până la satanismul / demonismul, apocalipticul mașinist / tehnologic al secolului al XX-lea, poluant, distrugător de civilizații arhetipale, în alarmantă expansiune percepută în primul rând ca un cancer al sufletului societăților umane, sau până la angajarea poeziei întru restabilirea adevărului și dreptății poporului în istorie etc. (TGrp, 408).

Controverse

La începutul anilor 1980 Ion Gheorghe, considerat de unii ca fiind membru al grupului protocronist,^[3] a fost ținta unei acuzații de plagiat.^[4][5] Publicase versuri traduse din Lao Zi în România literară în 1978 sub nume propriu.^[6] Aceleași versuri au fost republicate în volumul „Zicere din ziceri”, de data asta cu indicarea sursei. Dorin Tudoran a făcut analiza plagiatului într-un articol refuzat de către revista Luceafărul,^[7] dar citit la Radio Europa liberă.^[8]

Ion Gheorghe a fost acuzat că ar fi luat parte la dezvoltarea cultului personalității Elenei Ceaușesc