Biografia zilei: Ion Călugăru

[altmariusliterar]

Personalităţi

Ion Călugăru (pseudonimul literar al lui Ştrul Leiba Croitoru) (14 februarie 1902, Dorohoi, judeţul Botoşani - 22 mai 1956, Bucureşti) - prozator.

După o copilărie petrecută în sărăcie, tatăl lui fiind croitor, pleacă, în 1919, la Bucureşti, unde se înscrie la Liceul „Matei Basarab”. Eugen Lovinescu, profesorul său de latină, îi oferă un post la revista „Sburătorul”, propunându-i totodată pseudonimul care îl va face cunoscut în literatură. Probabil în 1920 se produce debutul gazetăresc, în cotidianul „Mântuirea”, unde semnează B. Croitoru. Este redactor sau colaborator la „Adevărul literar şi artistic”, „Rampa”, „Unu”, „Integral”, „Universul literar”, „Cuvântul”, „Vremea”, „Azi”, „Contimporanul”, „Contemporanul” etc.

În 1929 editează propria revistă, „Opinia publică”, din care apar doar câteva numere, dar Ia care colaborează Ştefan Roll şi Benjamin Fundoianu. A mai semnat şi i.c, I. Cg., I. Raiot, Ion Popescu, Moş Ion Popescu. Publică articole cu caracter cultural, social, dar şi nuvele, schiţe şi chiar romane în foileton, reluate mai târziu în volume. A fost membru al Institutului de Studii Latine şi a făcut parte din Societatea Scriitorilor Români. De foarte tânăr s-a angajat în mişcarea socialistă, al cărei ardent susţinător avea să fie toată viaţa; implicarea sa politică va culmina după 1945, când va deveni redactor la „Scânteia”.

Culegerea de nuvele care marchează debutul său editorial, Caii lui Cibicioc (1923), anunţă viziunea realistă ce se va amplifică în scrierile ulterioare. Prin ochii lui Buiumaş al Ţiprei, eroul trilogiei pe care o alcătuiesc Copilăria unui netrebnic (1936), Trustul (1937) şi Lumina primăverii (1948), este perceputa viaţa chinuită şi plină de lipsuri a locuitorilor unui târg moldovenesc.

Protagonistul, alter ego al autorului, asistă mirat la momentele cruciale ale existenţei: naşterea, nunta, moartea. Buiumaş, copilul interiorizat, avid de învăţătură, atunci când este trist sau descumpănit în faţa vieţii, se retrage în sine, abandonează străzile şi zarva urbei. De fapt, Călugăru surprinde atât duritatea, cât şi poezia acelui mediu amalgamat social, etnic şi religios, bizarul şi blândeţea, egoismul şi generozitatea oamenilor care îl populează. Natura îşi desfăşoară amplu anotimpurile şi tot Buiumaş este cel care admiră frumuseţea zilelor de primăvară sau e atras de liniştea şi pacea din cimitirul unde tinerii merg spre a da bineţe bătrânilor ce nu mai sunt.

În multe privinţe, s-a făcut apropierea dintre atmosfera poeziilor lui B. Fundoianu şi proza lui Călugăru, irigată de o poezie molcomă a ritmurilor existenţei, din care răzbate din când în când un ţipăt. De sub coaja groasă a monotoniei ce acoperă viaţa celor din jur, copilul percepe sensuri care altora le rămân ascunse, comentează cu luciditate şi năduf goana după tot felul de nimicuri şi lupta pentru existenţă, simte acut frustrările şi izolarea, înregistrează schimbări implacabile care îi marchează orizontul cunoaşterii.

Amintirile unora şi altora îi vorbesc despre răscoala de la 1907, iar copilăria şi o parte din adolescenţă îi sunt influenţate de evenimentele războiului. Un alt episod major al vieţii personajului, urmărind, de altfel, un traseu autobiografic pe care Călugăru îl transpune în carte etapă cu etapă, va fi călătoria spre Bucureşti - miraj către care adolescentul îşi îndreaptă toate aspiraţiile. Dar aici se simte un dezrădăcinat şi un neadaptat. ÎI miră şi apoi îl dezgustă făţărnicia oamenilor şi adânca discrepanţă între categoriile sociale. Buiumaş încearcă să găsească o supapă în mişcarea socialistă, dar, în cele din urmă, tentativa de a se integra în viaţa trepidantă a marelui oraş eşuează.

Atmosfera bine închegată din Copilăria... nu se mai regăseşte în celelalte două romane ale trilogiei. Acestea sunt compuse din secvenţe de reportaj, mai mult sau mai puţin realizate. În Trustul îşi face loc o tentă tezistă, clişeul uzitat brutal al rupturii totale dintre exploataţi şi exploatatori. Viziunea aceasta simplistă se va desfăşura într-un context ideologic propice în romanul Oţel şi pâine (1951), înecat în clişee sociologizante proletcultiste. Dar personajul Buiumaş, a cărui autenticitate şi a cărui pregnanţă nu se rezumă la inserţiile autobiografice, rămâne o realizare în categoria personajelor-copii şi adolescenţi din literatura română.

Influenţată de spiritul de frondă al vremii ce se cultiva la „Unu”, „Integral”, „Contimporanul”, o parte din proza lui Călugăru stă sub semnul expresionismului sau sub cel al avangardismului. Ciclul de nuvele Paradisul statistic (1926) este grăitor în acest sens, însă un anume spirit expresionist îi străbate întreaga operă.

Grotescul figurilor şi al sentimentelor, atmosfera ambiguă se regăsesc şi în nuvelele din Abecedar de povestiri populare (1930), după cum revin, în mai mare sau în mai mică măsură, şi în romane. Totodată, în multe proze atmosfera este invadată de oniricul îmbinat cu semne, revelări ale sacrului, deseori putându-se observa chiar parodierea vechilor scrieri biblice. Textul nuvelelor este concentrat, iar personajele sunt încercate parcă de convulsii aflate la graniţa normalităţii, experimentând neîncetat, şi pervers uneori, în zona unei sexualităţi atotstăpânitoare. Pe de altă parte, tot în acest spaţiu se regăsesc şi elementele unei faţete caracteristice pentru proza lui Călugăru: mahalaua evreiască din micile oraşe ale Moldovei.

Printre romanele ce au ca substanţă lumea amestecată a Bucureştilor de după primul război mondial se situează şi Don Juan Cocoşatul (1933). Viziunea care îi conferă unitate este una expresionistă, discursiv enunţată în subtitlu - Oameni cari se pregătesc de moarte din cea dintâi zi a vieţii - şi apoi susţinută, pornind de la selectarea mediilor şi privirea necruţătoare, tentată să deformeze până la grotesc lipsa de coerenţă şi sens a celor care se perindă printr-un oraş al desfrânării paroxistice. Gustul amar al propriilor experienţe îl împinge pe erou către o perspectivă sumbră.

Pablo Ghilgal este însemnat de natură cu o cocoaşă; cocoaşa poate fi interpretată şi ca un stigmat al populaţiei evreieşti, pe care Călugăru o vede condamnată a fi altfel decât ceilalţi. Mediul boem, al cărui răsfăţat este Pablo, oferă o imagine stridentă, de colorit violent, cu personaje şi sentimente configurate în linii îngroşate, rezonând sarcastic. Mai toate personajele principale ale lui Călugăru sunt de extracţie iudaică; prin ele prozatorul traversează două lumi: târgul de provincie şi capitala.

Opera literară

• Caii lui Cibicioc, Bucureşti, 1923;
• Haiducul Codau, moartea poterelor, bucuria vădanelor, Bucureşti, 1923;
• Haiducul Hărăluţă-Prostul din Ceata neagră, Bucureşti, 1923;
• Dracul în capcană sau Prinderea satanei celei cu 7 nume, Bucureşti, 1923;
• Moara dracilor sau Haiducul călugăr, Bucureşti, 1924;
• Paradisul statistic, Bucureşti, 1926; ediţie îngrijită de Cornelia Ştefănescu, Bucureşti, 1971;
• Abecedar de povestiri populare, Bucureşti, 1930;
• Omul de după uşă, Bucureşti, 1931;
• Charlot, Bucureşti, 1933;
• Don Juan Cocoşatul, Bucureşti, 1933;
• Erdora, Bucureşti, 1934;
• De la cinci până la cinci, Bucureşti, 1936;
• Copilăria unui netrebnic, Bucureşti, 1936; ediţie prefaţată de Domiţian Cesereanu, Bucureşti, 1962;
• Trustul, Bucureşti, 1937; ediţia II, Bucureşti, 1956;
• Scriitorii libertăţii, Bucureşti, 1945;
• Ion şi Salomeia, Bucureşti, 1947;
• Lumina primăverii, Bucureşti, 1948; ediţia Bucureşti, 1955;
• Am dat ordinul să tragă, Bucureşti, 1948;
• Măseaua stricată, Bucureşti, 1949;
• Clownul care gândeşte, Bucureşti, 1949;
• Oţel şi pâine, Bucureşti, 1951; ediţia Bucureşti, 1955; ediţia Bucureşti, 1960;
• Casa şoarecilor, ediţie îngrijită de Saşa Pană, Bucureşti, 1958.

Traduceri

• F.M. Dostoievski, Visul unui om ridicul. Jurnalul unui scriitor, Bucureşt