Biografia zilei: Ion Biberi

[altmariusliterar]

http://mnlr.ro/ion-biberi-113/

http://mnlr.ro/wp-content/uploads/2017/09/Biberi-Ion-337x500.jpg 337w, http://mnlr.ro/wp-content/uploads/2017/09/Biberi-Ion-768x1138.jpg 768w" sizes="(max-width: 1080px) 100vw, 1080px" />

© foto: Arhiva MNLR

Pe 27 septembrie 1990 a murit la București, octogenar, Ion Biberi (n. 21 iulie 1904, Turnu-Severin, din tată ofițer de marină și mamă cu ascendență franco-germană). Medic cu preocupări enciclopediste precoce și multiple, premiat în 1921 (alături de Mircea Eliade) de Ziarul științelor populare și al călătoriilor, publicist prodigios, cu colaborări susținute la Bilete de papagal și Universul literar, specializat în psihiatrie (Franța), de unde se întoarce avizat inclusiv în suprarealism și psihanaliză. În studenție se apropie de mișcarea naționalistă (v. și broșura Contribuții la definiția naționalismului, 1928), cu care intră însă repede în conflict; la începutul anilor 30 (aflat la Paris) îl întîlnim printre altele ca mediator între literaturile franceză și română, colaborator la publicații românești și franceze. Un reper important e volumul de studii asupra literaturii române contemporane, scris și editat în limba franceză, Études sur la littérature roumaine contemporaine (1934), bine alcătuit și cu judecăți valide. În 1945 va publica și un volum de Profiluri literare franceze, în oglindă față de cel din 1934. Replici în oglindă va mai avea: având la origine o experiență toxicomană proprie, eseul antropologic Thanatos (1936), care îl face destul de popular în epocă, are un corespondent peste decenii în volumul Eros (1974), iar culegerea de interviuri Lumea de mîine (1945), document de prim-ordin pentru speranțele intelighenției umaniste românești din perioada imediat postbelică, are o replică peste timp în interviurile reunite în mai puțin relevantul Lumea de azi (1980). Autor prolific de biografii și monografii de popularizare cu obiecte uluitor de diverse (despre Breughel, Tolstoi, Tudor Vianu, Ion Sava, Arta suprarealistă…). Viziunea antropologică, inter- și transdisciplinară a acestui foarte bun și cultivat comentator de literatură, prezentă inclusiv în studiile și eseurile despre literatură reunite în numeroase volume, n-a fost suficient subliniată, deși face din el un premergător autohton. A scris… dar despre ce n-a scris: despre vis și structurile subconștientului, despre artă (fie ea renascentistă, fantastică sau suprarealistă), despre studiul eredității și psihologia antropologică, despre „individualitate și destin” sau „viață și moarte în evoluția universului”, despre „arta de a trăi” și „condiția umană”, dar și „arta de a scrie și de a vorbi în public”, despre „poezie ca mod de existență” și despre „întrebările ultime”, dintr-o perspectivă umanist-integratoare și nu (doar) popularizatoare, stimulată de J. Huizinga și Ernst Cassirer. Comentator neobosit, cu o deschidere de compas deconcertantă, a scris despre literatura de limbă franceză, germană și engleză, despre mai toate direcțiile clasice, romantice, moderne și avangardiste, despre Joyce și Musil, Urmuz și Breton, Kafka și Thomas Mann etc. etc.  A alcătuit – în BpT – și o antologie de nuvelă romantică germană. Ca prozator a fost un experimentator și un ferment, realizările fiind notabile mai mult în intenție. Cel mai cunoscut roman, Proces (1935), inspirat tematic de Kafka și definit compozițional pe întreaga întindere de monologul interior joycean, urmărește cazul de conștiință al unui acuzat; nuvelele din Cercuri în apă (1939) investighează deviații psihologice, cu deschideri spre fantastic. De altfel, Joyce e o pasiune mai veche, care l-a adus în conflict cu Camil Petrescu încă din 1922. Un om își trăiește viața (1946) are caracter de bildungsroman autobiografic, cvasi-eliadesc, Luminile capricornuluicochetează cu narațiunea SF, iar Destinul Aisei (1983) e un roman „al cuplului conjugal”, fără pregnanță. Un roman în franceză, Effondrement, s-ar fi pierdut în bombardamentele din aprilie 1944. Bref – risipitor de idei cu himera sintezei pluraliste, un stimulator al culturii generale în era specializării și un spirit creativ deschis către toate azimuturile cunoașterii.

Text de Paul Cernat, iulie 2017