altmarius

cultură şi spiritualitate

Imagini pentru hristu candroveanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hristu Cândroveanu (n. 5 februarie 1928Babucjud. Durostor, România (acum Bulgaria) – d. 9 decembrie 2013București, România) a fost un critic literar, poet, prozator, traducător și publicist de origine aromână.

Biografie

Este fiul Zoricăi (n. Bracea) și al lui Stere Cândroveanu. Urmează școala primară în localitatea General Praporgescu, între 1935 – 1939, și cursuri serale la SilistraCălărașiTulcea și Timișoara (1939-1948). După absolvirea Facultății de Filologiedin București (1952), va fi profesor de limba și literatura română în câteva localități din județele Călărași și Prahova, apoi la Ploiești (1952-1969). În 1966, devine secretar al Consiliului pentru Cultură și Artă al Municipiului Ploiești (până în 1980). Între timp, redactor la revistele Tomis și Tribuna școlii.

Debut

Debutul său ca scriitor a avut loc în 1973 cu volumul Poeme.

Opere reprezentative

  • Alfabet liric, București, Ed. Cartea românească, 1974
  • Printre poeți1983
  • Antologie de lirică aromână, Bucuresti, Ed. Univers, 1975
  • Antologie de proză aromână, Bucuresti, Ed. Univers, 1977
  • Poeți și poezie, București, Ed. Cartea românească, 1980
  • Printre poeți, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1983.
  • Ore de aur. Pe teme folclorice aromâne și nu numai, București, Ed. Ion Creangă, 1983.
  • Un veac de poezie aromână, (cu Kira Iorgoveanu), 1985
  • Trei balade armânești, (cu Ioan Cutova), Timișoara, Ed. Facla, 1985
  • Aromânii: ieri și azi, Craiova, Ed. Scrisul românesc, 1995
  • Marea serenității, București, Ed. Cartea românească, 2 vol., 1996
  • Cinci balade aromâne, București, Editura Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească", 1996.
  • Parmithi di niadzadzua, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească", 1997.
  • Gramatica aromână, Practica, (cu Ion Coteanu), Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească", 1998
  • Antologia poeziei străine în grai aromân, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească", 2000.
  • Carte de vacanță pentru aromâni, București, Editura Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească", 2001-2002.
  • Antologia poeziei române clasice și moderne în grai aromân, București, Editura Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească", 2003.
  • Antologia poeziei române contemporane în grai aromân, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească", 2004.
  • Abecedar român-aromân, (cu Eugenia Cândroveanu), București, Editura Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească", 2004.
  • Caleidoscop aromân, 5 vol, București, Editura Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească", 1998-2002
  • Despre aromâni, De vorbă cu Hristu Cândroveanu, (cu Emil Țîrcomnicu), București, Editura Fundaţiei Culturale Aromâne "Dimândarea Părintească", 2006.

Proză

  • Povesti de miazăzi (1976)
  • Ore de aur (1983)

Activitate literară

Între 1971 și 1974 a fost consilier la Direcția literară a Consiliului Culturii, iar din anul 1974 devine redactor-șef la revista Livres roumaines. Activitatea de critic literar și-o face cunoscută în reviste precum AstraViața româneascăAteneuConvorbiri literareCronicaRamuriRomânia literară. După revoluția din decembrie 1989, Hristu Cândroveanu editează si conduce, în calitate de director, Desteptarea – Revista Aromânilor, având suplimentul Dimândarea. În același timp conduce Editura Dimîndarea părintească a Fundației Culturale Aromâne cu același nume. Editează volume ca Antologia poeziei străine în graiul aromân (440 de pagini), Caleidoscop aromân (în cinci volume).

Bibliografie

Legături externe

Vizualizări: 120

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor