Biografia zilei: Henri Zalis

[altmariusliterar]

HENRI ZALIS

 

(21.V.1932, Bucureşti)

istoric şi critic literar, prozator, traducător

 

 

 

Este fiul lui Sally (n. Rosman) şi al lui Iancu Zalis, contabil. Urmează la Bucureşti şcoala primară, liceele „Alexandru Graur” şi „Ion Neculce”. Tot aici e student la Facultatea de Filologie (1951-1955), unde îşi va susţine şi doctoratul în 1972. Face câteva stagii de specializare în Franţa (1979-1980) şi Elveţia (1981, 1991). Lucrează ca redactor (1955-1958) şi corector (1959-1962) la „Gazeta literară”, bibliotecar (1963-1967), documen­tarist (1967-1972), redactor (1973-1979), cercetător (1979-1987) la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Debutează în 1948 la „Revista elevilor”, iar în 1949 semnează în „Flacăra” un articol despre A. P. Cehov. Prima carte, monografia „Nicolae Filimon”, îi apare în 1958. Mai e prezent în „Steaua”, „România literară”, „Viaţa românească”, „Luceafărul”, „Săptămâna”, „Tribuna”, „Cro­nica”, „Ateneu” ş.a., folosind şi pseudonimele Horia Zamfir, Radu Zamfir, Radu Rotaru. Majoritatea cărţilor sale de istorie literară examinează personalităţi, genuri, curente şi structuri literare sau reunesc studii cu o anume tematică (de pildă, călătoria). Numeroase sunt lucrările, unele alcătuite în colaborare, care adună „contri­buţii bibliografice”, obiectul acestora fiind curentele în literatura română, viaţa şi opera lui Tudor Vianu, revista „Convorbiri literare” ş.a. I s-au decernat „Les Palmes Acade­mique” din partea Republicii Franceze (1987), Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române (1995), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1997). După cercetarea cristali­zărilor din secolul al XIX-lea, în fond a „vârstelor interioare ale curentului”, în „Romantismul românesc” (1968), exegetul depistează în „Aspecte şi structuri neoromantice” (1971) teme şi modalităţi existente după 1900 în alte curente literare, de orientare tradiţională sau modernă. Identifică note neoromantice atât la Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu ş.a., cât şi la D. Anghel, Ion Minulescu ş.a., iar mai târziu la Al. A. Philippide, Mateiu I. Caragiale, G. Călinescu, Panait Istrati, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Emanoil Bucuţa, Ionel Teodoreanu, G. M. Zamfirescu, I. Peltz, Emil Botta, Radu Stanca. Deşi consideră romantismul o perma­nenţă, Z. nu atribuie caracter romantic inerent simbolismului, expresionismului şi supra­realismului. În general, studiul frizează superficialitatea, pe de altă parte irită prin preţiozitate. Neajunsuri de felul acesta, cărora li se adaugă formulări confuze, improprietăţi terminologice etc., afectează şi analiza consacrată naturalismului, intitulată „Sub semnul realului” (1974). Debutând cu geneza curentului şi manifestarea sa în Franţa, studiul descrie şi forme proprii altor literaturi (germană, italiană, spaniolă, anglo-irlandeză, norvegiană, daneză, suedeză, rusă, polonă, maghiară, română etc.), stabilind caracterele comune ale orientării. Teza ar fi că, departe de a reprezenta, cum s-a afirmat, o direcţie opusă realismului, „naturalismul întregeşte realismul”, îl „îngroaşă”, îl „ampli­fică”. Demonstraţia, plauzibilă, nu elucidează însă pe deplin chestiunea. Preocuparea istoricului literar de a evidenţia cuantumul de realism cuprins în naturalism nu se conjugă cu aceea de a preciza statutul propriu, individualizant, al curentului. Informaţia şi consideraţiile privind naturalismul românesc sunt reluate şi dezvoltate în „Esteticaimperfecţiei” (1979). O încercare de a defini „condiţia” poeziei româneşti postbelice prin surprinderea „tensiunilor” ce îi „potenţează întregul spiritual şi afectiv” se află în volumul „Tensiuni lirice contemporane” (1975). În ipostaza de prozator, resuscită medii şi categorii umane asemănătoare celor din epoca de la finele secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea, înscrisă în spaţiul micului realism şi al naturalismului, interesul isto­ricului literar pentru naturalism implicând, pare-se, o ade­ziune specială. Personajele din nuvele şi povestiri sunt mărunţi funcţionari, medici rurali, profesori săraci, studenţi, meseriaşi, unii marcaţi de lovituri ale sorţii. Membru fondator al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (2005). Distins cu premiul Societăţii Scriitorilor Târgovişteni: Secţiunea istorie literară pentru volumul „O istorie condensată a literaturii române. 1880-2000, vol. 1” (2006) şi Premiul „Vladimir Streinu” pentru istorie literară „Contur Eugen Barbu. Prozatorul între hotarele adevărului” (2009).

 

Scrieri

Nicolae Filimon, Bucureşti, 1958; Romantismul în literatura română (Contribuţii bibliografice), pref. Mircea Tomescu, 1965; Simbolismul în literatura română (Contribuţii bibliografice), Bucureşti, 1967 (în colaborare cu D. Copilu şi Constantin Pompilian); Tudor Vianu (Biobibliografie) (în colaborare cu Ion Stoica), pref. Mircea Tomescu, Bucureşti, 1967; Modernismul în literatura romană (Contribuţii bibliografice) (în colaborare cu Ion Stoica), Bucureşti, 1968; Romantismul românesc. Eseu despre vârstele interioare ale curentului, Bucureşti, 1968; Gustave Flaubert, Bucureşti, 1968; Clasicismul în literatura română (Contribuţii bibliografice) (în colaborare cu Ion Stoica), Bucureşti, 1969; Aspecte şi structuri neoromantice, Bucureşti, 1971; Naturalismul în literatura română (Contribuţii bibliografice), Bucureşti, 1971; Sămănătorismul în literatura română (Contribuţii bibliografice), Bucureşti, 1971; Poporanismul în literatura română (Contribuţii bibliografice), Bucureşti, 1972; Scriitori pelerini, Bucureşti, 1973;Conştiinţa de sine a criticii literare româneşti (Contribuţii bibliografice), I, Bucureşti, 1974; Sub semnul realului. Eseu despre naturalismul european, I, Bucureşti, 1974; „Convorbiri literare” (Bibliografie) (în colaborare cu Constantin Pompilian), Bucureşti, 1975; Tensiuni lirice contem­porane, Cluj-Napoca, 1975; Realismul în literatura româna (Cercetare bibliografica), Bucureşti, 1977; Estetica imperfecţiei. Contribuţii la studiul naturalismului românesc, Timişoara, 1979; Gustave Flaubert, Bucureşti, 1979; Acoladă, Bucureşti, 1980; Mai aproape de amiază, Bucureşti, 1981;Romantismul în literatura română (Cercetare bibliografică), Bucureşti, 1981; Până la capăt, Bucureşti, 1982; Răsfrângeri prin fereastra deschisă,Bucureşti, 1983; Cu soarele în gând (Călătorii culturale), Miloşeşti, 1990; Valori de referinţă în critica şi istoria literară românească, Bucureşti, 1991; Strălucirea cristalului, Bucureşti, 1993; Tudor Vianu. Apropieri, delimitări, convergenţe, Bucureşti, 1993; Paul Zarifopol comentat de...,Bucureşti, 1995; I. L. Caragiale comentat de..., Bucureşti, 1995; Viaţa lui Tudor Vianu. O biografie intelectuală, Bucureşti, 1997; Tudor Vianu comentat de..., Bucureşti, 1997; Grădina cu rodii, Bucureşti, 2002; Sezonul oglinzilor abandonate, Cluj-Napoca, 2002; Printre contemporani, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2004; O istorie condensată a literaturii române. 1800-2000, vol I., Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2005; O istorie condensată a literaturii române. 1800-2000, vol. II, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2006; Povestiri pe placul tău, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2007;Aplecarea trestiei, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2008; Contur Eugen Barbu. Prozatorul între hotarele adevărului, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2008;La gura vulcanului. Peisaj epistolar după erupţie, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2010;

 

Antologii

Tudor Vianu, Corespondenţă, introd. edit., Bucureşti, 1970, Întregul şi fragmentul. Pagini inedite, restituiri, tr. şi pref. edit., Bucureşti, 1997;Carol Ardeleanu, Diplomatul, tabăcarul şi actriţa, pref. edit., Bucureşti, 1972; F. Aderca, Domnişoara din str. Neptun. Oraşele scufundate. Copilul cu vioara. Scurt roman al unui ogar, pref. edit., Bucureşti, 1982, Aventurile d-lui Ionel Lăcustă-Termidor. Revolte, pref. edit., Bucureşti, 1987, Zeul iubirii (Ţapul). Femeia cu carnea albă. Nuvele, pref. edit., Bucureşti, 1993; Scriitori români peregrini (Traiectorii literare în timp şi spaţiu), pref. şi postfaţa edit., Bucureşti, 2002 (în colaborare cu Silviu Bădia).

 

Traduceri

Charles Ferdinand Ramuz, Viaţa lui Samuel Belet, pref. trad., Bucureşti, 1987, Aline. Jean-Luc persecutatul, Bucureşti, 1991, Vindecarea de rele, Bucureşti, 1998; Marc Eigeldinger, Eseuri despre poezia franceză, de la romantism la postsimbolism, îngr. şi pref. trad., Bucureşti, 1992; Jean-Claude Fontanet, Mater Dolorosa, pref. trad., Bucureşti, 1994; Yvette Z' Graggen, La Punta, postfaţa trad., Bucureşti, 2000.

 

Referinţe

Ovid S. Crohmălniceanu, Gustave Flaubert, „România literară”, 1969, p. 11; Nicolae Manolescu, Istorie literară, „Contemporanul”, 1969, p. 16; Edgar Papu, O carte despre Flaubert, „Luceafărul”, 1969, p. 31; Dumitru Micu, Permanenţa roman­tis­mului, „Tribuna”, 1971, p. 51; Constantin Ciopraga, Avatarurile romantismului, „Cronica”, 1972, p. 9; Piru, Varia, II, p. 196-199; Dumitru Micu, Literatura realului, „Contemporanul”, 1975, p. 4; Petru Poantă, Tensiuni lirice contemporane, „Steaua”, 1975, p. 12; Gheorghe Grigurcu, Tensiuni lirice contemporane, „Viaţa românească”, 1976, p. 3; Cioculescu, Itinerar, II, p. 325-326; Dan Mănucă, Convorbiri literare (Bibliografie), „Limbă şi literatură”, 1977, p. 2; Aurel DragoşMunteanu, Cartea de călătorie, „Luceafărul”, 1984, p. 15; Z. Ornea, Biografie comportamentală?, „România literară”, 1998, p. 7; Răzvan Voncu,Vrăjitorul ideilor, „Contemporanul”, 1999, p. 4; Luminiţa Marcu, Din liniştita Elveţie, „România literară”, 2000, p. 47; Geo Vasile, Estetica peregrinului român, „Contemporanul”, 2001, p. 8; (apud DGLR, Ţ/Z, p. 476-478, Dumitru Micu); Florentin Popescu, „Memorialistica între document şi transfigurare”, Litere, anul VI, nr. 4(61), aprilie 2005, p. 34-35; Jozsef Pildner, Zalismul în perspectiva istoriografiei literare, Litere, anul VII, nr. 1(70), ianuarie 2006, p. 14-16; Mihai Stan, O istorie sinceră a literaturii române, Litere, anul VII, nr. 9(78), septembrie 2006, p. 18-20; Mihai Samson Petrescu, Dl Henri Zalis: autorul şi criticul, Litere, anul VIII, nr. 5(86), mai 2007, p. 24-25; Toma George Veseliu, În căutarea sinelui sau paradoxurile scriiturii, Litere, anul VIII, nr. 5(86), mai 2007, p. 30-31; Margareta Bineaţă, Proza eşecului sau lecţii despre nefericire, Litere, anul VIII, nr. 8(89), august 2007, p. 10-13; Barbu Cioculescu, Eugen Barbu revine, Litere, anul IX, nr. 11-12(104-105), noiembrie-decembrie 2008, p. 10-11; George Toma Veseliu, Eugen Barbu. Între hotarele de ceaţă, fum şi lumină sau îngerul-demn, Litere, anul X, nr. 1(106), ianuarie 2009, p. 30-32; Adrian Mihalache, În jurul operei lui Eugen Barbu, Litere, anul X, nr. 3(108), martie 2009, p. 25-26; Florentin Popescu, Henri Zalis, „La gura vulcanului, Litere, anul XII, nr. 1(130), ianuarie 2011, p. 22-24; Niculae Ionel, Când Hefaistos nu doarme, Litere, anul XII, nr. 4(133), aprilie 2011, p. 23-24; Radu Vişan Miu, Pulsaţia scrisului sau iarna nemulţumirilor noastre, Litere, anul XIII, nr. 2(143), februarie 2012, p. 43-46;

 

Opinii

Cu alte prilejuri, autorul nu şovăie să privească dincolo de „aura celebrităţii” unor colegi (Mircea Iorgulescu, Gabriel Dimisianu), cărora le conturează portrete necon­venţionale, bazate pe impresiile pe care i le-au produs unele întâlniri întâmplătoare. Acestora le adaugă şi celelalte impresii – prilejuite de lecturi din textele respectivilor. De altfel sunt creionate sugestiv şi portretele lui Mircea Ciobanu, Eugen Barbu, MirceaCărtărescu, Radu G. Ţeposu, Petre Sălcudeanu, Eugen Negrici şi alţii. Sunt siluete, fulgurări de-o clipă, însă ele pot da o imagine pe care cititorul curios o poate ulterior completa recurgând la alte scrieri memorialistice, ori chiar la opera celor despre care este vorba. (Florentin Popescu)

 

Henri Zalis, ca şi alţi autori, deşi e unic, scrie pentru că nu ştie a trăi altfel, decât din scris şi lecturi, „hrănindu-se” din acestea pentru ca mai apoi să ne „hrănească” pe noi, cititorii. Condeiul său ne duce spre situaţii sau înţelesuri numai de el cunoscute, spre a le reda într-o împărtăşire ce se doreşte încărcată de sens. Din tatonări lăuntrice, cuvintele se animă în descrieri sincere, apte să construiască între narator şi cititor o stare deempatie care să-i apropie şi să-i unească în acceptarea unei viziuni despre existenţă, prietenie, literatură, valori artistice şi morale. […] Îl văd pe Henri Zalis, personalitate multivalentă sub varii raporturi, istoric literar, critic, eseist, prozator, memoria­list, ca pe un truditor dedicat scrisului şi slujirii prin scris a unor adevăruri de care este ataşat. (Radu Vişan Miu)

 

Eugen Ionescu spunea că, pentru a fi un mare artist, ai nevoie de talent, în timp ce, pentru a fi un mare critic, ai nevoie de geniu. Sensul acestei afirmaţii şocante este că receptivitatea la nou este mai rară decât inspiraţia care te îndeamnă să creezi noul. Henri Zalis dovedeşte, prin cartea sa, că aparţine clubului select al criticilor vizionari. (Adrian Mihalache)

 

„Povestirile pe placul tău” se remarcă printr-o forţă epică net superioară celei din „Sezonul oglinzilor abandonate”, subiecte variate şi captivante, impetuozitate textuală, arta portretelor (în special feminine), pertinenţa analizei psihologice, preocuparea pentru construcţia narativă complexă. Nefericirea ca stare de spirit asumată cu resemnare, zadarnicele tentative de evadare dintr-o existenţă „cenuşie, banală, lipsită de perspective”, ratarea profesională şi sentimentală sunt coordonatele de bază ale universului uman propus de nuvelele din „Sezonul oglinzilor abandonate” şi „Povestiri pe placul tău”. Spirit analitic lucid, mereu aflat la pândă, ironic, sarcastic sau senin-resemnat, H. Zalis scrie o proză bine articulată epic, cu subiecte în aparenţă simple, a căror profunzime se descoperă în subtext, prilejuind o lectură agreabilă, „pe placul” cititorilor permanent evocaţi în caldele şi spiritualele sale confesiuni. (Margareta Bineaţă)