altmarius

cultură şi spiritualitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gheorghe Pituţ şi Matei Gavril la Casa Scriitorilor Bucureşti

Gheorghe Pituț (n. 1 aprilie 1940Săliște de Beiuș - d. 6 iunie 1991București) a fost un poet și prozator român. A scris printre altele Călătorie în Uriaș.

Festivalul de poezie „Gheorghe Pituț” din Beiuș este numit în cinstea sa,[1]iar în Beiuș și Oradea există străzi numite în cinstea sa.[2][3] A fost fratele interpretei de muzică populară Viorica Flintașu.

Opera

Antume

  • 1966 – (debut) Poarta cetății, Ed. Tineretului, București, 1966, Colecția Luceafărul
  • 1968 – Cine mă apără, Ed. Tineretului, București, 1968
  • 1968 – Frunze – Pomi – Arbori, Ed. Tineretului, București,1968
  • 1969 – Ochiul Neantului, Ed. pentru literatură, București, 1969
  • 1969 – Sunetul originar, Ed. Tineretului, București, 1969, Colecția Albatros
  • 1970 – Fum, Ed. Eminescu, 1970, București (cu milesimul editorial 1971)
  • 1977 – Stelele fixe, Ed. Eminescu, București, 1977 (Premiul Uniunii Scriitorilor)
  • 1982 – Noaptea luminată, Ed. Albatros, prefața Mihai Ungheanu, București, 1982, colecția „Poeți români contemporani”
  • 1982 – Locuri și oameni, scriitori și parabole, Ed. Cartea Românească, București, 1982
  • 1983 – Aventurile marelui motan criminal Maciste, Ed. Sport - Turism, București, 1983

Postume

  • 1995 – Stelele fixe (Antologie), Ed. Eminescu, București, 1995, (colecția Poeți români contemporani)
  • 1995 - Sonete, Ed. Albatros, București, 1995
  • 1996 - Umbra unui țipăt, Ed. Helicon, Timișoara, 1996
  • 1997 - Scrisori de iubire din 21 de poeme, Ed. Augusta, Timișoara, 1997
  • 1998 - Olimp,Der Olimp Ed. Fundației Culturale Române, Ediție bilingvă, București 1998.
  • 1998 - Ochiul neantului, Ediție bibliofilă, Ed. Muzeul Literaturii Române, 1998.
  • 1998 - Celălalt soare, Ed. Vinea, Colecția Ediții definitive, București, 1998, seria Scriitori români contemporani.
  • 1999 - Scrisori de iubire din 21 de poeme, Ed. Biblioteca Bucureștilor, (ediție bibliofilă), București,1999.
  • 2001 – Sonete, Ed. Cartea Românească, București, 2001, (ediție îngrijită de Valentina Pituț)
  • 2002 - Călătorie în Uriaș, Ed. Muzeul Literaturii Române, Colecția Poeții orașului București, 2002.
  • 2003 - Când îngerii adorm pe crengi, sonete, Ed. Decebal, Oradea, 2003
  • 2003 – Culoarea visului. Portrete, cronici, tablete, Ed. România Press, București, 2003, ediție îngrijită de Valentina Pituț
  • 2004 – Culoarea visului. Portrete, cronici, tablete, Ed. România Press, București, 2004
  • 2004 – Stelele fixe, Ed. Fundației Internaționale pentru Cultură și Știință „Mihai Eminescu”, București, 2004 (colecția 33)
  • 2006 – Aventurile marelui motan criminal Maciste, Ed. Minerva, București, 2006, cuv. înainte de Mircea Micu, ilustrații de Florin Pucă.
  • 2006 – Iubita, puii albi și sfinții, sonete, Ed. Muzeul Literaturii Române, București, 2006, postfață, Geo Vasile, ediție îngrijită de Valentina Pituț
  • 2010 - Sonete, audiobook, Ed. Fundației Paul Polidor, București, 2010

Traduceri

  • 1974 – 1991: în reviste și almanahuri literare din autorii: Peter HandkeGerald BisingerHilde Domin.
  • 1978: Hilde Domin, Numai o floare ca sprijin, Ed. Univers, București, 1978, trad. Gheorghe Pituț și Lidia Stăniloae.

Note

  1. ^ http://www.infobihor.ro/stiri-oradea-bihor/cultural-5/festivalul-de...
  2. ^ http://harta.oradea.rou.ro/strada/gheorghe-pitut_36908/
  3. ^ http://www.searchromania.net/bihor/beius/gheorghe_pitut/

Bibliografie

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor