Biografia zilei: George Sidorovici

[altmariusliterar]

 http://www.crispedia.ro/George_Sidorovici

George Sidorovici (13 februarie 1920, Frasin, judeţul Suceava - 8 decembrie 1976, Suceava) este un prozator. Este fiul Leopoldinei şi al lui Onisim Sidorovici, ţărani. Urmează cursurile primare şi liceale la Şcoala Normală din Cernăuţi, absolvite în 1939. Va lucra apoi ca învăţător la Bucşoaia-Frasin (1942-1944), Başcov, judeţul Dolj (1944-1945), Gura Humorului (1961-1965) şi ca redactor al ziarului „Zori noi" din Suceava (1965-1971). Debutează în 1943 la „Bucovina literară" din Cernăuţi şi va fi prezent, mai ales cu reportaje, în „România liberă", „Scânteia", „Gazeta literară", „Iaşul literar" etc.

 

Prima carte a lui Sidorovici, povestirea Luceferii de sub grindă, apărută în 1950, urmăreşte întocmai schema impusă de realis­mul socialist. De altfel, şi celelalte proze, reduse ca dimensiuni, situate între istorisire şi nuvelă, vor păstra aceeaşi amprentă ideologică şi literară, ţinta fiind cititorul provenit din mediul rural.

 

Şi Inima gospodăriei (1951), Învăţătoarea (1951), Tinereţe (1953), Păpuşoii(1955) fac parte din colecţia „Albina", dedicată literaturii de popularizare. Firul epic, simplist, din Tinereţe, de pildă, relatează conflictul între ţăranii din două localităţi, rezolvat prin intermediul căminului cultural, personajele sunt invariabil pozitive şi negative, adică „ţărani săraci" şi „chiaburi", maniheism care ilustrează conflictul dintre două lumi, cea nouă fiind idilizată pueril. Ca de obicei în astfel de alcătuiri literaturizate, limbajul e pitoresc, iar câte un portret de ţăran pare izbutit.

 

Proza pe care o va scrie Sidorovici după 1970 se va încadra în altă categorie, autorul apelând fie la fantastic, aşa cum se întâmplă în povestirile din Vulpile (1970), fie la mijloacele reportajului, ca în Oameni şi munţi (1972). În pofida schimbării tematice şi a unei oarecare nuanţări a perspectivei, cadrul narativ rămâne acelaşi: satul, munţii, o Bucovină dominată de credinţe şi superstiţii.

 

Povestirile Taurul negru, Porţile sau Arborele schilod au un registru liric, susţinut de obsesia folclorică a prozatorului. Este o lume cu ţărani stranii, vrăjitoare, diavoli şi diavoliţe, strigoi, pitici şi idoli de lut, un „cătun fără nume" care face legătura între civilizaţia urbană şi cea a satului. Preferinţa pentru scene de coşmar, pentru imagini şocante domină în exces ficţiunea.

 

În Oameni şi munţi caracteristice sunt texte ca Bistriţa, apă vioară, Un râu al sintezelor, Legende şi oameni, plute, păduri sauBistriţa urcă pe trepte de aramă, amestec de relatare reportericească şi exaltare poetică. Munţii din peisajul bucovinean, consideraţi „nişte făpturi măreţe şi vii", figurile oamenilor, legendele spaţiului rural în relaţia lui cu contemporaneitatea, fantasticul, obiceiurile folclorice pigmentate cu vocabule specifice, conduc spre alcătuirea unei „monografii sentimentale".

 

Opera

 

• Luceferii de sub grindă, Bucureşti, 1950;

• Inima gospodăriei, Bucureşti, 1951;

• Învăţătoarea, Bucureşti, 1951;

• Tinereţe, Bucureşti, 1953;

• Păpuşoii, Bucureşti, 1955;

• Oameni din satul de azi, Bucureşti, 1956;

• Vulpile, Iaşi, 1970;

• Oameni şi munţi, Bucureşti, 1972;

• Pădurea de dincolo, Iaşi, 1974.