altmarius

cultură şi spiritualitate

http://www.sst.bibliotheca.ro/membri/sanpetrean.htm

După absol­virea Liceului „An­drei Şaguna” în ora­şul natal, urmează Facultatea de Filolo­gie a Universităţii Bucureşti (1968). Profesor la Doiceşti şi Târgovişte până la pensionare. Debut cu po­e­zie în „Astra” (1969). Colaborează la „Vatra”, „Amfiteatru”, „Astra”, „Lucea­fărul”, „Flacăra”, „Dâmboviţa”, „Reali­tatea dâmboviţeană”, „Târgoviştea”, „Litere” cu poezie, proză, cronici literare, traduceri, în special din literatura rusă (Evghenii Vinokurov, basme iakuţe), sau basme japoneze. Proză în antologiile târgoviştene „Culorile pământului” (1971), „Poezia cetăţii” (2001), „Emines­cu” (2002), „Pe o coajă de vocală” (2003), precum şi în „Se căsătoresc dovlecii”, antologie satirică editată de revista „Astra”. Prezent în emisiunile Radiodifuziunii Române. Literatură originală pentru copii în almanahuri şi reviste destinate acestora. Debut editorial cu „Traista cu ghicitori” (1999), urmat de volumul „Migraţia umbrelor” (2000). Traduce din rusă, germană. Prefaţează apariţia unor volume a publiciştilor târgovişteni. Membru fondator al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (2005).

 

Scrieri

Traista cu ghicitori. Târgovişte, Ed. Macarie, 1999; Migraţia umbrelor. Târgovişte, Ed. Macarie, 2000.

 

Traduceri

Evghenii Vinokurov: versuri (traducere). Bucureşti, Ed. Univers, 1981; Peter Krassa. Cronica akashike. Bucureşti, Ed. Lucman, 1999; Michael Preisinger. Triunghiul Bermudelor. Bucureşti, Ed. Lucman, 2000; Helmut Lammer Oliver. Sidla – OZN – o problemă ocultată. Bucureşti, Ed. Bogdana, 2001; Ernst Meckelburg. Tunelul timpului. Bucureşti, Ed. Lucman, 2003; Rainer Maria Rilke. Confesiunile lui Malte Lourids Brigge. Târgovişte, Ed. Pandora, 2004.

 

Referinţe

Petrescu, Victor; Paraschiva, Serghie. Dicţionar de literatură al judeţului Dâmboviţa. 1508-1998. Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 1999, p. 195-196; Petrescu, Victor. Scriitori şi publicişti dâmboviţeni. 1900-2004. Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2005, p. 209-210; Enciclopedia oraşului Târgovişte, ed. a II-a, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2012, p. 408.

 

Vlad, Mihail I. Un poet pe săptămână: George Sânpetrean: „Migraţia umbrelor”. Jurnal de Dâmboviţa, 20 mai 2000, p. 5; Scriitorul dâmboviţean George Sânpetrean împlineşte 55 de ani. Jurnal de Dâmboviţa, 15 iul. 2000, p. 5; Coandă, George. George Sânpetrean între migraţia umbrelor şi sonata lunii. Jurnal de Dâmboviţa, 23 mar. 2004, p. 6.

 

Opinii

Exteriorizându-şi emoţiile, trăind ardent, concepând o „migraţie a umbrelor” în „colonia aştrilor” şi cea a „iluziilor”, poezia, cu tentă filosofică sau patriotică, respiră luminozitate, poetul „cu gândul la tine” şi ascultând „Sonata lunii” are impresia că „tremură cumpăna lumii”. Într-o ninsoare în Carpaţi, contemplă parcursul fabulos „albind templele Carpaţilor”. (Victor Petrescu)

 

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor