Biografia zilei: Garabet Ibrăileanu

[altmariusliterar]

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Membru post-mortem al Academiei Române

Garabet Ibrăileanu
Garabet Ibrăileanu într-o fotografie nedatată
Pseudonim	Cezar Vraja
Naștere	23 mai 1871 Târgu Frumos, România
Deces	12 martie 1936, (65 de ani) București, România
Ocupație	Critic, istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar, romancier
Naționalitate	Român
Studii	Facultatea de litere și filozofie aUniversității din Iași
Părinți	Teodor Ibrăileanu și Maria Marcovici
Căsătorit(ă) cu	Elena Carp
Copii	Maria (1902)

Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos - d. 12 martie 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

Biografie

• 1871 - La 23 mai s-a născut, la Târgu Frumos, cu numele Garabet Ibrăileanu. Tatăl, armean de origine, se numea Teodor Ibrăileanu; mama, Maria Marcovici, era fiica lui Andronie și a Varteniei Marcovici din Roman, descendenți, la rândul lor, ai unor vechi familii armenești din Moldova.

• 1872 - Părinții, împreună cu copilul, se mută la Roman, în casa Varteniei Marcovici.

• 1876 - Teodor Ibrăileanu, în asociație, arendează moșia de la Poiana lui Iurașcu, din apropierea Romanului, unde se mută, la puțină vreme, toată familia. "Aici, la Poiana lui Iurașcu," va scrie peste ani Garabet Ibrăileanu, "am cunoscut natura." La 17 septembrie, Maria Ibrăileanu moare după ce dăduse naștere unei fetițe, Maria.

• 1877 - Teodor Ibrăileanu se recăsătorește, după cum îi caracterizează fiul său gestul, în Amintiri, din “combinații gospodărești”.

• 1878, septembrie - Garabet este înscris la o școală din Bacău, dar e mutat curând la Roman, deoarece tatăl său își găsise o slujbă de administrator la o moșie din apropierea orașului. Copilul se îmbolnăvește și este retras de la școală.

• 1879 - 1883 - Studiază la școala primară din Roman.

• 1883 - 1887 - Urmează cursurile gimnaziului Roman-Vodă, luând, începând cu clasa a II-a, a primit premiul întâi în fiecare an.

• 1887, septembrie - Se înscrie în clasa a V-a a liceului “Codreanu” din Bârlad. La 21 septembrie, moare Teodor Ibrăileanu.

• 1888 - Ibrăileanu, împreună cu alți colegi, printre care [Ionescu Raicu-Rion]], înființează societatea literară "Orientul".

• 1889, iunie - Societatea “Orientul” se destramă prin plecarea din Bârlad a elevilor care terminaseră liceul. La 1 iulie, împreună cu Panait Mușoiu și Eugen Văian, publicǎ revista "Școala Nouă" care apare până în iunie 1890. Secretar de redacție, Garabet Ibrăileanu semnează la început cu inițiale; din numărul 3 – cu pseudonimul Cezar Vrajă.

• 1890, iunie - Garabet Ibrăileanu termină liceul; în toamnă, își ia examenul de bacalaureat la Universitatea din Iași. Se înscrie laFacultatea de litere și filozofie a Universității din Iași; în anul întâi frecventează toate facultățile, negăsindu-și locul.

• 1891 - Dă examene la Școala Normală Superioară. O parte din obiecte erau predate tot de profesorii facultății. Atras de febra publicistică și de ideile socialiste, Garabet Ibrăileanu lasă studiile superioare pe un plan secund, trecându-și examenele cu întârziere.

• 1890 - 1894 -
  • Din 1890 colabora la săptămânalul bucureștean "Munca";
  • În 1892 îl întâlnim la "Adevărul și Critică socială";
  • În 1893 și 1894, la "Evenimentul literar" (nr. 1 apare la 20 decembrie 1893; din iulie 1894, redacția se mută la București; începând cu nr. 45, 24 octombrie 1894, se contopește cu "Lumea nouă"), din octombrie 1894 până în februarie 1895 colaborează la “Lumea nouă”.

• 1894 - Termină Școala Normală Superioară.

• 1895, aprilie - Susține examenul și obține licența în științe istorico-filozofice. O cunoaște pe Elena Carp (născută la 25 mai1873), viitoarea sa soție.

• 1896 - Traduce Bel-Ami de Guy de Maupassant; semnează, din nou, Cezar Vrajă. Numit suplinitor la Gimnaziul de băieți din Bacău, la 1 septembrie nu s-a prezentat la post. Rămâne în Iași, unde dă lecții particulare; lucrează, sub conducerea luiAlexandru Philippide, la Dicționarul Academiei și își petrece timpul în preajma Elenei Carp.

• 1899, aprilie - Se prezintă la postul de la Bacău.

• 1900 - Este numit, în septembrie, profesor la Liceul Internat "C. Negruzzi".

• 1901 - Colaborează la "Noua Revistă Română" a lui Constantin Rădulescu-Motru. La 5 iulie se căsătorește cu Elena Carp. Suplinește un an, începând cu 1 septembrie, catedra de Filozofie de la Liceul Național (fosta Academie Mihăileană).

• 1902 - Între lunile ianuarie și aprilie își susține examenul de capacitate pentru a deveni profesor titular. Se naște Maria, unicul lor copil. La 1 septembrie este numit profesor provizoriu de limba română la Liceul Militar din Iași.

• 1904 - În martie, aprilie și mai, face, cu Elena, o călătorie în străinătate: Austria, Germania, Italia, Elveția.

• 1905 - Colaborează în numerele 1-3 ale revistei “Curentul nou”, editată de H. Sanielevici.

• 1906, martie

Apare la Iași “Viata românească”, directori C. Stere și Paul Bujor, secretar de redactie G. Ibrăileanu. Până la 1 iulie 1908, redacția revistei a fost în casa lui Ibrăileanu; după mutarea redacției, cenaclul literar continuă în același loc.

• 1907

La 18 decembrie, Ministerul îi acordă titlul de profesor definitiv.

• 1908, 1 septembrie

Este numit profesor suplinitor la catedra Istoria literaturii române moderne a Facultății de litere din Iași.

• 1909

Îi apare volumul Scriitori și curente; în perioada februarie-martie se internează la sanatoriul Sf. Elisabeta, București.

• 1911

Redactează o detaliată biografie ce va aparea postum sub titlul "Amintiri din copilărie si adolescență". La 5 noiembrie este destituit de minister din postul de suplinitor, în locul lui fiind numit Eugen Lovinescu, doctor în litere la Paris și docent universitar.

1911, decembrie G. Ibrăileanu se înscrie la doctorat.

• 1912

Publică teza de doctorat: "Opera literară a d-lui Vlahuță", în urma căreia primește titlul de doctor. În iunie Consiliul facultății propune numirea lui Ibrăileanu ca profesor la aceeași catedră; de acum înainte viața lui Ibrăileanu se va împărți între revistă și Universitate.

• 1916 august

Viata românească” își încetează apariția.

• 1918

Între aprilie și septembrie G. Ibrăileanu publică cotidianul “Momentul”.

• 1918 octombrie

Academia Română îi respinge candidatura.

• 1919

Din februarie până în decembrie apare revista săptămânală “Însemnări literare”. Ține, la îndemnul dr. Fr. Rainer, un “curs popular” despre literatura română la Institutul Anatomic din Iași.

• 1920, martie

Reapare “Viața românească”. Publicǎ volumul "Note și impresii".

1921 Apar volumele: "După război", "Scriitori români și străini".

1924-1925 Redactează "Adela" într-o primă versiune, pe care o citește soției și prietenilor.

• 1927

Lucrează la o ediție a poeziilor lui Eminescu ce va fi editată în 1930 de “Cultura natională”. În același an apar volumele: "Studii literare" și "Privind viața". Tot în 1930, redactia “Vietii românești” se mută la Bucuresti, editată fiind de “Adevărul”.

• 1933

În ianuarie, se retrage de la conducerea revistei ce va reveni lui M. Ralea, director pentru partea ideologică si politică și lui G. Călinescu, directorul partii literare si artistice. În mai, apare romanul Adela, pentru care în iunie i se conferă premiul național de proză.

• 1934

Boala se agravează; în aprilie suportă la București o intervenție chirurgicală; spre toamnă, este internat la sanatoriul “Casa Diaconeselor” din București.

• 1936

În noaptea de 10 spre 11 martie, Ibrăileanu a părăsit lumea celor vii; la 12 martie corpul profesorului a fost incinerat și timp de un sfert de oră i s-a cântat andantele din Simfonia Nr.6 "Pastorala" de Ludwig van Beethoven.

Cariera și opera

Între 1890 și 1895, Garabet Ibrăileanu frecventează la Universitatea din Iași cursurile Facultății de Filosofie, istorie și literatură, concomitent urmează școala normală superioară. În timpul studiilor universitare, Garabet Ibrăileanu colaborează la diverse ziare și reviste (Munca, Evenimentul literar, Lumea nouă etc.), cu articole având conținut politic-social și de orientare literară.

În 1908 a ocupat catedra de literatură modernă de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe care a servit-o până în 1934. Profesorul Ibrăileanu a reluat strălucita tradiție a societății Junimea și a revistei Convorbiri literare prin reunirea în jurul revistei Viața românească a scriitorilor cei mai însemnați ai epocii și prin orientarea mișcării literare a vremii în direcția creației de caracter specific, legată de realitățile naționale contemporane. Spiritul democratic al lui Garabet Ibrăileanu a ferit poporanismul, în cei 10 ani de existență, din prima serie a revistei Viața românească, de excese ca și de exclusivism, permițând scriitorilor importanți ai epocii, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Tudor Arghezi etc. să-și dezvolte liber activitatea.

Criticul literar

Opera critică a lui Garabet Ibrăileanu, al treilea moment important în critica românească, poate fi privită ca o sinteză a direcțiilor anterioare ilustrate de Titu Maiorescu și C.Dobrogeanu-Gherea. Întâia lucrare importanta a lui Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească (1908) este un eseu sociologic. Autorul analizează geneza formelor culturii în România, luând ca documente operele scriitorilor mai însemnați din perioada 1840-1880, adică din momentul apariției revistei lui Mihail Kogălniceanu, Dacia literară - unde se afirmă pentru întâia oară spiritul critic, condamnându-se literatura de imitație și se atrage atenția asupra necesității reprezentării caracterului național - până la constituirea statului român modern, când România a luat fizionomia unui stat european. Această operă a lui Ibrăileanu, de o cuceritoare vioiciune dialectică, conține obsevații pătrunzătoare asupra atitudinii principalilor scriitori români față de formele de civilizație și cultură dintr-un proces de patru decenii de dezvoltare, trecând prin revoluția burghezo-democrată de la 1848, Unirea Principatelor și dobândirea independenței naționale.

Următoarele volume de critică, Scriitori și curente (1909), Opera literară a d-lui Vlahuță (1912), Note și impresii (1920), După război (1921), Scriitori români și străini (1926), Studii literare (1930) conțin observații mereu valoroase despre clasici (Cârlova, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale) sau despre contemporani la impunerea cărora Ibrăileanu a contribuit (Sadoveanu, I.Al. Brătescu-Voinești, Gala Galaction, G. Topârceanu, Demostene Botez, Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Henriette Ivonne Stahl). Observația despre caracterul filosofic al romanțelor lui Eminescu, despre caracterul de nuvelă al basmelor lui Creangă, despre semnificația numelor comice din teatrul și proza lui Caragiale, sublinierea lirismului prozei lui Sadoveanu, a psihologiei inadaptatului din proza obiectivă a lui Brătescu-Voinești, autoironiei lui Topârceanu, sincerității lui Demostene Botez, a pozei rostadiene din sonetele lui M.Codreanu, a creației de tipuri din proza de evocare a copilăriei a lui Ionel Teodoreanu au devenit apoi locuri comune ale criticii, circulând detașate de autor, ca niște adevăruri necesare.

Două eseuri originale, de răsunet ale lui Ibrăileanu sunt Literatura și societatea, apărut ca introducere la teza de doctorat Opera literară a d-lui Vlahuță și, respectiv,Creație și analiză din volumul Studii literare.

În cel dintâi, criticul aruncă o lumină nouă asupra raportului dintre artist și societate prin teoria selecției, insistând asupra corespondenței dintre idealul artistic și aspirațiile publicului la un moment dat, relație care explică soarta plină de peripeții a artistului de geniu, totdeauna receptat printr-o latură a creației sale și succesul sau insuccesul artistului conformist.

În cel de-al doilea, Ibrăileanu stabilește, referindu-se la romanul contemporan, două tipuri mai răspândite, unul constând din prezentarea comportării eroilor, a faptelor lor, și altul constând din comentarea stărilor sufletești, altfel spus romanul narativ și romanul analitic, romanul epic și romanul liric sau romanul obiectiv și romanul subiectiv. Disociațiile lui Ibrăileanu între creație și analiză, bogat exemplificate, arată avantajele și dezavantajele celor două procedee, lămurind câteva din misterele capodoperei.

Un volum de aforisme privitoare la conduita înțeleptului privind viața (1930) și un roman de analiză a sentimentului iubirii Adela (1933), clasic în literatura noastră, încheie activitatea lui Garabet Ibrăileanu. Pentru multilaterala sa activitate, Academia Română l-a ales membru postmortem. Garabet Ibrăileanu a rămas în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut drept un profesor impecabil, impunător șef de cenaclu, om de o rară distincție sufletească, prieten de neuitat, intelectual de o elevată ținută, a cărui operă se constituie într-un moment remarcabil în istoria criticii românești.

Referințe

• Al. Dima, Concepția despre artă și literatură a lui G. Ibrăileanu, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955
• Mihai Drăgan, G. Ibrăileanu, București, Albatros, 1971
• Gheorghiu Mihai Dinu, Ibrăileanu, romanul criticului, București, Albatros, 1981
• Holban Ioan, Proza criticilor. Lovinescu; Ibrăileanu, București, Minerva, 1983
• Al. Piru, G. Ibrăileanu. Viața și opera, București, Minerva, 1971
• Antonio Patraș, Ibrăileanu: către o teorie a personalității, Cartea Românească, 2007 - recenzie

Legături externe

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate deGarabet Ibrăileanu

La Wikisursă există texte originale legate de Garabet Ibrăileanu

• Dublul Narcis, ebooks.unibuc.ro
• Vraja lui Garabet Ibrăileanu, 16 iulie 2009, Costin Anghel, Jurnalul Național
• Iubirea desfigurează și trece, 9 septembrie 2009, Clara Margineanu, Jurnalul Național
• G. Ibrăileanu – 75 de ani de la moarte, 5 aprilie 2011, Cretu Bogdan, Ziarul de Duminică

• Dar dacă a ținut și Adela un jurnal?, 7 septembrie 2009, Serban Cionoff, Jurnalul Național