Biografia zilei: Gabriel Gafiţa

[altmariusliterar]

http://www.crispedia.ro/Gabriel_Gafita

 

Gabriel Gafiţa (4 martie 1952, Bucureşti) este un prozator şi traducător. Este fiul Ioanei (născută Roşca) şi al lui Mihai Gafiţa, critic şi istoric literar. După absolvirea Liceului „N. Bălcescu" şi a Facultăţii de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti (în 1975), va lucra în învăţământ ca profesor de limba engleză (1976-1977), apoi (din 1977), ca redactor la Editura Kriterion şi la Editura Litera. Din septembrie 1990 devine expert guvernamental, diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, consilier cultural la Ambasada României din Londra (1991-1995), secretar de stat (din 1995), ambasador al României în Canada, apoi în Malaysia.

 

Debutează cu proză în revista „Amfiteatru" în 1968, iar editorial în 1971, cu volumul de nuveleMoartea măştilor. Colaborează la „Secolul 20", „Steaua", „România literară", „Luceafărul", „Tribuna" etc. De asemenea, traduce numeroase volume de versuri, proză, teatru şi istoria artei din limbile engleză, franceză, germană şi rusă. A publicat prefeţe şi postfeţe şi a îngrijit ediţii din scrierile lui Mihai Gafiţa şi Sergiu Dan.

 

Nuvelele fantastice din volumul de debut se înscriu cu o remarcabilă siguranţă a tuşei narative în paradigma literaturii oniric-parabolice cultivate la noi în deceniul al optulea al secolului trecut. Borgesiene (Răzbunarea lui Yarmin), kafkiene (Scara principală), onirice în linia autohtonă a lui D. Ţepeneag (Mitomantologie), când nu de-a dreptul poematice (Porţile Sfântului Petru), aceste texte prefigurează contururile unui univers al vulnerabilităţii captive, pe care îl vor dezvolta şi îl vor explicita romanele realiste publicate în anii următori.

 

Deşi modest ca reuşită estetică, romanulLumină pentru cei singuri (1975; Premiul Comitetului Central al UTC) se instalează într-o perspectivă critică bine determinată: personajul principal este un tânăr activist la Centrul Universitar, victimă a inadecvării sale existenţiale şi, în cele din urmă, sociale. Eroul romanului respinge lumea în care trăieşte, realitatea cotidiană devenind pentru el din ce în ce mai apăsătoare, până la a ajunge să-i distrugă eul. Analiza psihologică se centrează pe disecarea acestui psihism zdruncinat, aflat în cădere liberă şi din punct de vedere moral, şi din acela al desăvârşirii ca individualitate în lume. Nerealizat profesional, personajul intră în politică, căutând o compensaţie, dar este permanent măcinat de scrupule şi îndoieli. În fundal apar diverse „măşti" care trimit la vârful puterii, iar în multe portrete pot fi recunoscute figuri ale mediului politic şi social al epocii; din acest motiv romanul lui Gafiţa a fost considerat un „roman cu cheie".

 

Iarna e o altă ţară (1980) este un roman robust, cu o tăietură modernă şi o construcţie suplă, cu uşurinţă de alăturat, prin caracteristici şi construcţie tehnică, prozei optzeciste. Se întreţes aici temele şi motivele predilecte ale acestei promoţii de scriitori: repartiţia la ţară, odiseea contactelor cu mediul redacţional, restricţiile de diverse tipuri, presiunea cenzurii, absurdul şi burlescul anumitor situaţii, privite cu ironie şi adesea cu umor negru - toate sugerate, evident, cu discreţie, dar mai ales sesizabile în subtext. Deşi în prim-plan autorul plasează o tristă şi aparent banală poveste de dragoste, aceasta va deveni în fapt metafora vie a destinului tânărului intelectual al epocii, sacrificat de sistemul social. Critica socială se deghizează abil într-un psihologism de bună calitate.

 

Ultimele două romane ale lui Gafiţa sunt Martiriu parţial (1991) şi Schiţă de portret pentru un cap de familie (1995). Ele au în centru personaje tratate în aceeaşi manieră influenţată de mainstream-uloptzecist. Liviu, din Martiriu parţial, beneficiază de o carieră politică (şi, implicit, profesională) fulminantă, dar, dominat de nehotărâre şi rigiditate, pierde această poziţie, fiind retrogradat ca responsabil al „compartimentului sociologie de la un institut de cercetare. Într-o lume anormală, Liviu - incapabil să aprofundeze lecţiile predate de mentorul său, versatilul şi experimentatul Cociuba, înotător abil în apele tulburi ale anilor '40-'50 - va cunoaşte şi eşecul familial. Apăsat de mentalitatea în care a fost format, el va alege (spre deosebire de soţia sa, Aurelia) să se întoarcă în ţară dintr-o excursie care-i dusese pe amândoi - în chiar momentul deschiderii graniţelor spre Occident provocată la Viena.

 

Schiţă de portret pentru un cap de familie este o radiografie amănunţită a poveştii unui cuplu - Alin şiFelicia - urmărit din epoca studenţiei până la dizolvarea lui într-un cadru familial sufocat de incomunicare. Autorul nu face din personajele sale existenţe exemplare - în numele noii autenticităţi, polemizând cu senzaţionalul cultivat de literatura epocilor trecute - aceştia rămânând oameni obişnuiţi, striviţi de mediul în care trăiesc. Dotat cu ureche fină, romancierul înregistrează fidel limbaje diverse, cărţile sale cuprinzând nenumărate portrete vii, memorabile.

 

Opera literară

 

• Moartea măştilor, Bucureşti, 1971;

• Lumină pentru cei singuri, Bucureşti, 1975;

• Iarna e o altă ţară, Cluj Napoca, 1980;

• Martiriu parţial, Bucureşti, 1991;

• Schiţă de portret pentru cap de familie, Bucureşti, 1995.

 

Ediţii

 

• Mihai Gafiţa, Studii de istorie literară, prefaţă de Aurelia Batali, Bucureşti, 1979;

• Sergiu Dan, Serviciul de noapte, prefaţa editorului, Bucureşti, 1980.

 

Traduceri

 

• Yves Berger, Călătorie în Virginia, Bucureşti, 1972;

• Honour Hugh, Neoclasicismul, Bucureşti, 1976;

• John Rewald, Postimpresionismul. De la Van Gogh la Gauguin, I-II, Bucureşti, 1978;

• Klaus Rifbjerg, Anna, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1979;

• George Henderson, Goticul, Bucureşti, 1980;

• Jacob Rosenberg, Criteriul calităţii în artă, Bucureşti, 1980;

• J. Lippet, Biografie. Un model, Bucureşti, 1983;

• Joseph Conrad, Agentul secret: o istorie simplă, Bucureşti, 1984;

• I. Dinesen, Şapte povestiri gotice. Anecdote ale destinului, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1985;

• Klaus Konjetzky, La celălalt capăt la zilei, Bucureşti, 1986;

• Karen Blixen, Din inima Africii, postfaţa traducătorului, Bucureşti, 1988;

• Bernt Engelmann, În cadenţă, marş, până ce totul ţăndări va fi. Cum am trăit în epoca nazistă (1933-1945), Bucureşti, 1990;

• Malcolm Bradbury, Un om al istoriei, Bucureşti, 1991.