Biografia zilei: Emanoil Ciomac

[altmariusliterar]

 http://www.crispedia.ro/Emanoil_Ciomac

Emanoil Ciomac (20 februarie 1890, Botoşani - 13 iunie 1962, Bucureşti) - poet, eseist şi critic muzical. Născut într-o familie în care fratele mai mare şi sora fac studii muzicale serioase, crescut într-o casă frecventată de George Enescu, Ciomac nu putea îmbrăţişa decât o carieră legată de muzică. Face studii liceale la Botoşani (1901-1906), pe care le continuă la Liceul Internat din Iaşi, absolvindu-le în 1908, perioadă în care începe în paralel studiul viorii la Conservator. Anul 1908 înseamnă pentru tânărul Ciomac şi plecarea la Paris, unde se pregăteşte pentru cariera de jurist, obţinând un meritoriu doctorat la Sorbona; e o profesiune pe care nu o va practica vreodată. Parisul îi mai oferă ocazia participării la cursuri muzical-literare, pe care le va frecventa sistematic, din 1912.

 

În 1914 se căsătoreşte cu pia­nista Muza Ghermoni şi revine în ţară. Începe o activitate intensă de muzicolog, iniţiază cicluri de conferinţe, prezintă programele concertelor Filarmonicii şi ale Societăţii de Radio­difuziune chiar de la înfiinţarea acesteia, în 1928, şi până în 1946. Este profesor de istoria muzicii la Conservatorul „Pro Arte” din Bucureşti, între 1936 şi 1939. În mai 1945 este numit director al Filarmonicii „George Enescu”, în 1947 devenind preşedinte, post pe care îl deţine până la moarte. Pentru activitatea literară fusese primit în Societatea Scriitorilor Români, în 1922. În paginile revistelor mai poate fi recunoscut şi după semnătura Em. C.

 

Primul studiu muzical al lui Ciomac, apărut în 1915 în „Convorbiri literare”, va deveni volumul George Enescu, unde erau definite personalitatea şi opera muzicianului. Dar cel mai important studiu rămâne Viaţa şi opera lui Richard Wagner (1934). Atras de originalitatea muzicianului de la Bayreuth, Ciomac desface firele încurcate ale existenţei wagneriene, dovedind o sensibilitate şi o capacitate de percepţie deosebite. Comentariul nu devine obositor prin concentrarea abuzivă de date biografice, cel mai mare spaţiu fiind acordat explicării operei lui Wagner. Chiar dacă metoda, ca şi unele accidente de limbaj impietează asupra valorii lucrării, Viaţa şi opera lui Richard Wagner dovedeşte instrucţie temeinică, fineţe de spirit, o cultură vastă. Poeţii armoniei este o lucrare concepută în trei serii, din care nu a apărut decât prima, în 1936.

 

Ciomac se ocupă aici de unii dintre cei mai mari muzicieni ai lumii: Bach, Beethoven, Schumann, Chopin, Liszt, Verdi, Brahms etc., seria încheindu-se cu George Enescu. Aceeaşi educaţie muzicală solidă îi permite apropierea de titanii muzicii universale, educaţie ce reuşeşte să estompeze eventualele inadvertenţe de limbaj, vizibil tributar limbii franceze. Publicarea celor mai semnificative dintre comentariile şi aprecierile lui Ciomac asupra vieţii muzicale se realizează în Pagini de cronică muzicală (1915-1938), apărute postum, în 1967, în două volume. Criticul muzical are o activitate neîntreruptă de peste două decenii, caracterizată printr-o autoritate necontestată de specialist.

 

Mistica roză (1921) reprezintă dovada că muzicologul, la care sensibilitatea concurează erudiţia, poate fi şi poet. Ver­surile sunt accesibile, muzicale, autorul rimează cu facilitate, alunecând deseori în proză versificată, cu uşor detectabile influenţe eminesciene şi mussetiene. Peisajul marin şi decorul floral abundent deţin întâietatea între preferinţele lui Ciomac. Ele nu constituie altceva decât cadrul unei lamentaţii iscate de o existenţă irosită sau de o iubită pierdută: Ciomac urăşte „pornirile sângelui” şi aspiră la dragostea celestă, purificatoare, sfâşiindu-se între concreteţea tentantă şi imaterialitatea dorită. Un alt segment al activităţii sale literare îl constituie traducerile din franceză şi germană ale unor piese de teatru. Transpune un roman (Israele, încotro? de Ludwig Lewinsohn, 1932), precum şi câteva librete de operă, între care Oedip de G. Enescu.

 

Muzicologie

 

• George Enescu, plachetă, Bucureşti, 1915;

• Viaţa şi opera lui Richard Wagner, Bucureşti, 1934; idem Bucureşti, 1967;

• Poeţii armoniei, vol. I, Bucureşti; idem, cu prefaţă de Clemansa Liliana Firea, Bucureşti, 1968.

 

Critică muzicală

 

• Mişcarea muzicală, în „Muzica” nr. 4-5,Bucureşti, 1916;

• Damnaţiunea lui Faust, în „Muzica” nr. 6,Bucureşti, 1916;

• Anul muzical, în „Teatrul” nr. 1, Bucureşti, 1923;

• Spiritul muzicii germane, în „Curentul”,Bucureşti, 9 ianuarie 1936;

• Spiritul muzicii spaniole moderne, în „Muzică şi poezie” nr. 3, Bucureşti, 1936;

• Muzica rusească până la război, în „Muzică şi poezie” nr. 5, Bucureşti, 1937;

• Oedip. Ascensiunea culmii celei mai înalte, în „Secolul 20” nr. 3, Bucureşti, 1965;

• Pagini de cronică muzicală. 1915-1938 (I), volum alcătuit de Silviu Gavrilă, prefaţă de Romeo Alexandrescu, Bucureşti, 1967;

• Pagini de cronică muzicală 1939-1958 (II), volum alcătuit de Silviu Gavrilă, Bucureşti, 1980.

 

Traduceri

 

1. Librete de operă şi texte de oratorii şi cantate:

• Oedip de George Enescu;

• Ariadna la Naxos de Richard Strauss;

• Kneazul Igor de Aleksandr Borodin;

• Faust de Charles Gounod;

• Messias de G. Fr. Handel;

• Creaţiunea de Joseph Haydn;

• Oratoriul de Crăciun de J. S. Bach;

2. Poeme dramatice şi piese de teatru:

• Iulius Caesar, Henric al IV-lea, Troilus şi Cressida de William Shakespeare;

• Electra de Hugo von Hofmannsthal;

• Dame Cobold de Calderon de la Barca;

• Pisălogii de Moliere;

• Coriolan şi Egmont de J. W. Goethe;

• Intrigă şi iubire şi Mireasa din Messina de Franz Schiller;

• Nibelungii de Franz Hebbel;

• Tantris ufonul de Ernst Hardt;

• Maria Magdalena şi Dansul morţii de August Strindberg;

3. Versuri de Johann Christian Friedrich Holderlin şi de poeţi antici greci.

 

Lucrări literare

 

• Mistica roză, poeme, Bucureşti, 1921;

• Lumina din amurgul toamnei, poezii;

• Ultimele flori şi spice, poezii;

• Mituri şi ritmuri, poezii;

• Rugăciuni şi ofrande, poezii;

• Farmece antice, poezii;

• Poeme către Brâncuşi;

• Prometheu (1954), piesă de teatru;

• Un vis al lui Socrate (1959), piesă de teatru;

• Franciscanii (1959), piesă de teatru.