Biografia zilei: Dumitru Drăghicescu

[altmarius]

Altădată, pe 4 mai

Publicat: 24 Aprilie 2016

 

1875 – s-a născut în Comuna Zăvoieni (jud. Vâlcea), Dumitru Drăghicescu (filosof, sociolog şi diplomat, membru al grupului de recunoaştere a drepturilor românilor de a avea un stat naţional în graniţele lor etnice la „Congresul naţionalităţilor” de la Roma din aprilie 1918), într-o familie de mici boieri cu vederi iluministe.

* * *

După absolvirea şcolii primare în satul său, Dumitru Drăghicescu s-a înscris la liceul „Carol” din Craiova, unde a avut ocazia să cunoască nume remarcabile ale învăţământului românesc. Imediat ce a obţinut examenul de bacalaureat, s-a prezentat ca audient la Facultatea de Drept din Bucureşti, frecventând în acelaşi timp şi cursurile de la Filosofie, care se pare că l-au marcat pentru întreaga sa viaţă, probabil şi datorită dascălilor ce i-a întâlnit, cum ar fi Titu Maiorescu sau Constantin Dimitrescu-Iaşi. Licenţa a obţinut-o în anul 1901, având ca temă „Influenţa lui Kant asupra lui August Comte”.

Dorind să se specializeze, Dumitru Drăghicescu a decis să plece în Franţa, la Sorbona, devenind astfel primul român care a primit titlul de doctor în sociologie, la Paris.

Întors în ţară, Dumitru Drăghicescu a fost numit la început profesor suplinitor în învăţământul secundar, la catedre de limbă franceză, pentru ca începând cu anul 1905 să primească postul conferenţiar la catedra de sociologie a Universităţii din Bucureşti, unde a rămas până în 1910. Sperând să câştige concursul pentru catedra de etică, estetică şi sociologie, s-a prezentat la examen, doar că cei în măsură să decidă (în special Titu Maiorescu), au ales un nesociolog, pe Ion Rădulescu-Pogoneanu. Se pare că au fost luate în calcul unele criterii politice, cum ar fi de exemplu îmbrăţişarea doctrinei Partidului Conservator. Iar Dumitru Drăghicescu, pe atunci radical de stânga al Partidului Naţional Liberal şi cu afinităţi socialiste (ceea ce era în contradicţie cu convingerile lui Titu Maiorescu), nu avea cum să îndeplinească cerinţele cerute. În aceste condiţii, el şi-a îndreptat atenţia spre Universitatea din Iaşi, doar că şi aici avut parte de încă o dezamăgire. Mai precis, Constantin Leonardescu i-a întocmit un referat negativ, pretinzând că lucrările lui Drăghicescu au un conţinut socialist şi deci sunt periculoase pentru studenţi. Drept pentru care, dezgustat de practicile în care se acordau catedrele în învăţământul universitar, Dumitru Drăghicescu a decis să îşi dedice timpul mai mult cercetării ştiinţifice şi în paralel să se implice şi în viaţa politică a ţării. Se pare că aceasta era şi calea pe care trebuia să o urmeze, fiindcă de data aceasta nu a mai întâmpinat nici o piedică.

Ca om politic, Dumitru Drăghicescu a fost ales deputat şi senator. Mai mult chiar, între anii 1916 – 1918 el s-a aflat la Paris, pentru a promova interesele României în Occident şi pentru a convinge străinătatea de dreptul nostru la unitate naţională, câştigat cu atâtea sacrificii. O misiune pe care a îndeplinit-o cu mândrie şi cu succes. Folosindu-se de relaţiile personale cu oamenii de cultură şi politicienii influenţi ai vremii, Dumitru Drăghicescu a expus foarte explicit caracterul de „circumstanţă” al Păcii de la Buftea-Bucureşti. Astfel, împreună cu poeta Elena Văcărescu şi cu ajutat şi de Traian Vuia, a organizat cunoscutul „Comitet transilvănean” şi a editat chiar şi un ziar prin care a făcut cunoscut Occidentului situaţia deosebit de grea în care s-a găsit ţara noastră din toamna anului 1917 până în primăvara lui 1918. Şi asta nu este tot, la „Congresul naţionalităţilor” ce s-a desfăşurat la Roma (9 – 12 aprilie 1918), Dumitru Drăghicescu alături de dr. Nicolae Lupu şi Simion Mândrescu, a reuşit să obţină din partea tuturor naţiunilor participante acordul ferm de a se recunoaşte românilor dreptul la unitate în graniţele lor etnice şi de a fi în continuare consideraţi ca parteneri ai coaliţiei beligerante.

Ca prieten al lui Nicolae Titulescu, Dumitru Drăghicescu s-a numărat printre reprezentanţii de seamă ai ţării noastre la Liga Naţiunilor, iar între anii 1934 – 1936 a îndeplinit funcţia de ambasador plenipotenţiar al României în Mexic.

          * * *

Dumitru Drăghicescu a încetat din viaţă pe 14 septembrie 1945, lăsând în urmă o operă valoroasă, din păcate foarte puţin cunoscută publicului românesc, în care a încercat să cuprindă psihologia poporului român cu tot ceea ce i-a dat unitate şi coerenţă.

 

VASILESCU GABRIELA