Biografia zilei: Dumitru Bălăeţ

[altmariusliterar]

Dumitru Bălăeţ (8 noiembrie 1935, Crasna, judeţul Gorj) - poet, eseist şi istoric literar. Este fiul Elenei (născută Seceleanu), ţărancă, şi al lui Dumitru Bălăeţ, ţăran şi picher de drumuri. După şcoala pedagogică de învăţători din Târgu Jiu, îşi continuă studiile la Facultatea de Filologie (1954-1959) din Bucureşti şi îşi ia doctoratul cu o teză despre viaţa şi opera lui Radu Ionescu.

Este asistent şi apoi lector la Facultatea de Ziaristică a Şcolii Superioare de Partid „Ştefan Gheorghiu”, devenită Academia cu acelaşi nume (1959-1989), instructor la Comitetul Central al PCR (1966-1968), inspector general în Comitetul Culturii şi Educaţiei Socialiste (1971-1973), bibliotecar la Biblioteca Centrată de Stat, lector principal la Comitetul pentru Presă şi Tipărituri (până în 1977), redactor la „Revista română” pentru străinătate (1978), deputat de Gorj în Parlament (din 1992) şi redactor-şef al organului de presă „Socialismul” (din 1991).

Debutează cu versuri în „Luceafărul” (1960) şi în volum cu Topos Atopos (1969). Lirica lui Bălăeţ e, într-o măsură, de factură livrescă şi intenţionează recuperarea imagistică a protoistoriei, rescriind mituri sau preluând teme folclorice, dar şi motive şi figuri consacrate, pe care le prezintă în cheie uneori tezist-ideologică. Tot de factură livrescă, dar în stilul lui Lucian Blaga, este poezia de inspiraţie diversă (meditaţie, pasteluri) din Ce rămâne (1974).

Volumul următor, Augustele iubiri (1976), este alcătuit din trei cicluri de poeme patriotice, scrise în tonalitatea epocii. Sub semnul livrescului declarativ (înrâurit de direcţia clasicizantă a lui George Călinescu) şi al apolinismului, volumul În căutarea lui Trophonius (1982) se vrea o epopee a descoperirii eroului mitic, constructor al unui templu al lui Apolo: o aventură a cunoaşterii şi transgresării limitelor umane, pierdută în tonul emfatic. Protocronismul e şi mai viguros în eseurile istorico-literare ale lui Bălăeţ.

Volumul Eterna regăsire (1979), bunăoară, încearcă o interpretare a sensurilor „mai profunde” ale unor texte (din Dosoftei, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Alecu Russo, Mihai Eminescu, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Ion Caraion etc.), folosind metode structuraliste ale antropologiei, pentru „regăsirea” spaţiului mitic dacic-mioritic. Autorul porneşte de la ceea ce el numeşte „fondul homeric” al literaturii române vechi, ca să ajungă pe urmele „Mioarei totem” până la Cezar Ivănescu.

Următorul volum, Regăsirea continuă (1986), extinde, cu alte metode, cercetarea elementelor de „mioritism” de la rădăcinile sale mitologice (prin arheologism şi folclor) la Mihail Sadoveanu, Ion Lăncrănjan şi Paul Anghel. Bălăeţ îngrijeşte câteva ediţii din scrierile lui Radu Ionescu, Alexandru Depărăţeanu, Ilarie Chendi etc. Preocupat mai cu seamă de proza secolului al XIX-lea, cercetează şi reeditează Catastihul amorului şi La gura sobei, un text teoretic despre roman şi romanul propriu-zis, apărute anonim în 1865, atribuindu-le lui Radu Ionescu.

Opera literară

Topos Atopos, Bucureşti, 1969;
Scuturile, Bucureşti, 1971;
Ce rămâne, Bucureşti, 1974;
Augustele iubiri, Bucureşti, 1976;
Glasuri, Bucureşti, 1978;
Eterna regăsire, Bucureşti, 1979;
În căutarea lui Trophonius, Bucureşti, 1982;
Odihna pe prund, Bucureşti, 1983;
Radu Ionescu - un fiu al fantasiei, Bucureşti, 1985;
Regăsirea continuă, Craiova, 1986;
De la Eminescu la societatea muncii, Bucureşti, 1995;
Din parlament către pământul ţării. Bucureşti, 1995;
Trăiri şi fragmente, Bucureşti, 1996;
Ţara lui Dromichete, Bucureşti, 2000;
Sub clopotele Bucovinei, Bucureşti, 2002.
Ediţii

Nicolae Georgescu-Tistu, Cartea şi bibliotecile, prefaţa editorului , Bucureşti, 1972;
Radu Ionescu, Scrieri alese, prefaţa editorului, Bucureşti, 1974;
Alexandru Depărăţeanu, Scrieri, prefaţa editorului, Bucureşti, 1980;
Catastihul amorului şi La gura sobei, introducerea editorului, Cluj Napoca, 1986;
Ilarie Chendi, Scrieri, I-VI, prefaţa editorului, Bucureşti, 1988-2003.