altmarius

cultură şi spiritualitate

 http://cantemir.asm.md/dimitrie/biografi

Dimitrie Cantemir s-a născut pe 26 octombrie 1673 la Iaşi în familia lui Constantin Cantemir.


 Dimitrie Cantemir, gravură, 1734

    Mama sa – Ana Bantaş, era descendenta unei familii de boiernaşi, la origine negustori din Lăpuşna. Deşi analfabet, ştiind numai să se iscălească, Constantin Cantemir  a dat o educaţie aleasă copiilor săi Antioh şi Dimitrie. El a invitat în familie dascăli dintre cei mai instruiţi din ţară şi din străinătate, între care şi pe călugărul grec Ieremia Cacavelas, teolog poliglot, filosof şi predicator, care studiase la universităţile din Leipzig şi Viena. Încă în patrie, până la plecarea sa în calitate de ostatic la Poarta Otomană, Dimitrie căpătase cunoştinţe temeinice. În afară de instrucţia obişnuită, care era dată pe atunci copiilor de boieri (citire, scriere şi socotit, unele cunoştinţe elementare de religie creştin-ortodoxă), el mai studiase limbile slavă, greacă şi latină, teologia ş.a.

    În 1688 Dimitrie Cantemir este trimis la Istanbul pe lângă curtea sultanului în calitate de ostatic. La alt nivel, superior, Dimitrie îşi continuă studiile la Constantinopol, atât la Înalta şcoală a Patriarhiei din acest oraş, cât şi la diverşi profesori particulari de formaţie culturală europeană şi orientală. În timpul şederii sale îndelungate (circa 22 de ani cu mici intermitenţe) în capitala Imperiului Otoman, Dimitrie a manifestat un mare interes faţă de istoria, cultura şi civilizaţia orientală, mai cu seamă faţă de cea turco-otomană. În acest mediu tânărul Dimitrie a studiat filosofia, logica, teologia, geografia, istoria, muzica, medicina, folclorul, limbile occidentale şi orientale (turca, persana, araba), desenul şi arhitectura. Aceste cunoştinţe temeinice i-au permis să elaboreze mai multe lucrări dedicate istoriei, civilizaţiei şi culturii. Mai mult ca atât, unele din concluziile sale pe care le-a tras de pe urma studierii religiei musulmane, istoriei Imperiului Otoman, a încercat să le pună la temelia activităţii sale practice ca domn al Ţării Moldovei în anii 1710-1711. Cu timpul, tânărul Cantemir deveni cunoscut în cercurile cele mai înalte ale curţii şi aristocraţiei otomane, stabilind totodată legături cu reprezentanţi diplomatici ai diferitor ţări europene – Franţei, Rusiei, Olandei ş.a. Este apreciat în cercurile înaltului cler ortodox, precum şi în cele ale oamenilor de ştiinţă de cea mai aleasă cultură din capitala imperiului. Datorită cunoştinţelor căpătate în patrie, cât şi celor dobândite la Istanbul, în mediul unor mari personalităţi ale culturii europene şi orientale, Dimitrie devine un om de cea mai aleasă pregătire intelectuală.

    Între anii 1691-1693 a trăit la curtea domnească a tatălui său. După toate probabilităţile, Dimitrie Cantemir a manifestat interes faţă de viaţa politică încă din copilărie, de pe când tatăl său a urcat în scaunul Ţării Moldovei (1685). Ca fiu de domn, se văzu în drept să-l urmeze pe tatăl său în tronul Ţării Moldovei, după ce acesta se stinse din viaţă în 1693. Cronicile autohtone, alte documente ale vremii îl atestă pe Dimitrie Cantemir în scaunul domnesc doar pe parcursul lunilor martie-aprilie 1693. Deşi susţinut de unii mari boieri din ţară (Iordache Ruset, Lupu Bogdan), care ar fi dorit să profite de tinereţea voievodului pentru a-l subordona intereselor sale, sultanul nu l-a îmbrăcat cu caftan domnesc şi, prin urmare, el fu nevoit să renunţe la tron. Evenimentul s-a consumat fără oarecare urmări pentru Dimitrie Cantemir şi el a revenit la Istanbul, continuându-şi cu şi mai multă râvnă activităţile cărturăreşti.

    În anii primei domnii a fratelui său, Antioh Cantemir (1695-1700), Dimitrie îndeplineşte misiunea de capuchehaie, adică de reprezentant al domnului la Constantinopol, fapt care l-a plasat în cercurile politice şi diplomatice ale curţii otomane, iar această împrejurare i-a permis să fie informat din prima sursă despre tot ce se petrecea mai important în materie de relaţii internaţionale şi politică în imperiu, în ţările europene şi în ţările române. În 1699 Dimitrie Cantemir se căsătoreşte cu Casandra, fiica domnului muntean Şerban Cantacuzino. Evenimentul – ordinar la prima vedere – s-a răsfrânt în modul cel mai direct asupra relaţiilor politice dintre Ţara Românească şi Moldova. Căci văzându-se ginere al fostului domn muntean Dimitrie Cantemir şi-a declarat pretenţiile de a ocupa scaunul domnesc al ţării vecine. Faptul viza direct  interesele lui Constantin Brâncoveanu, pe atunci domn al Ţării Româneşti (1688-1714), care, bineînţeles, se apăra cu hotărâre de toţi rivalii săi. Rivalitatea şi suspiciunea reciprocă dintre Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu s-a menţinut multă vreme, făcând să izbucnească, cu anumite ocazii, cu o vigoare deosebită. Aceste evenimente s-au reflectat şi în unele opere cantemiriene. De asemenea, aflarea lui Dimitrie Cantemir  în mediul elitei otomane de la Constantinopol, l-a făcut să participe în diferite campanii militare ale oştilor turceşti, acumulând o experienţă politică, dar şi militară. Astfel, în 1697 viitorul domn participă în tabăra otomană la luptele de la Petrovaradin şi Zenta. Înfrângerea catastrofală suferită de oştile sultanului Mustafa al II-lea (1695-1703) în faţa austriecilor, l-au condus încă de pe atunci pe tânărul Cantemir la o importantă concluzie în plan politic: puternicul Imperiu Otoman începe să decadă. Ulterior, teza a fost tratată şi argumentată pe larg de el  în celebra-i operă Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman.

    Pe de altă parte, în aceşti ani viaţa îi oferă şi o altă experienţă, care îi tensionează relaţiile cu fratele său Antioh. Este vorba despre unele proprietăţi, de altfel destul de modeste, lăsate de Constantin Cantemir fiilor săi. Dimitrie s-a văzut nedreptăţit de partajul acestor averi, pe care îl făcuse fratele său. Încordarea, apărută între cei doi fraţi, trece însă pe planul al doilea, când în 1699, în anumite împrejurări, nu fără concursul Porţii Otomane şi probabil al voievodului muntean, Antioh Cantemir pierde tronul Ţării Moldovei în folosul lui Mihai Racoviţă. Pe de altă parte, domnul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu văzând în Dimitrie un rival puternic ca ginere de voievod muntean, îşi intensifică intrigile sale contra lui, reuşind pentru un timp scurt, prin intermediul oamenilor săi de la Constantinopol, să obţină surghiunirea lui Dimitrie Cantemir. Deoarece Antioh Cantemir refuză să-şi răscumpere fratele, Dimitrie reuşeşte să-şi recapete libertatea cu ajutorul ambasadorului Franţei la Istanbul.

    Următorii ani s-au dovedit a fi mai liniştiţi pentru  Cantemireşti. Pe de o parte, Dimitrie reuşi să-şi îmbunătăţească întrucâtva relaţiile cu Constantin Brâncoveanu, obţinând chiar în schimbul averilor confiscate ale  soţiei sale, o pensie anuală din partea voievodului muntean. În acelaşi timp, în condiţiile favorabile survenite prin faptul că mare vizir al Porţii Otomane deveni Tebendar Mehmed-paşa, prietenul lui Dimitrie Cantemir, în 1705-1707 domn al Moldovei devine din nou Antioh Cantemir. Frământările şi rivalităţile politice din centrul şi estul Europei conduc la conflicte armate de proporţii, în primul rând dintre Suedia şi Rusia, evenimente faţă de care nu rămâne indiferentă nici Poarta Otomană. După ce Carol al XII-lea suferă o înfrângere zdrobitoare din partea armatei ruse, care îl avea în frunte pe ţarul Petru cel Mare, situaţia se complică brusc şi pentru Imperiul Otoman, deoarece evenimentele s-au deplasat din zona Mării Baltice în cea situată în apropiere de stăpânirile otomane din nordul Mării Negre. În condiţiile când Carol al XII-lea s-a refugiat după înfrângerea de la Poltava în hotarele Imperiului Otoman, lângă cetatea Bender pe Nistru (la Varniţa), iar sultanul acordă tot sprijinul regelui suedez, pericolul unei confruntări directe dintre Rusia şi Imperiul Otoman devine iminent. În asemenea condiţii, Poarta caută să instaleze în tronul Ţării Moldovei un domn în care să aibă toată încrederea. După mai multe căutări şi  ezitări turcii îl aduc în scaunul domnesc de la Iaşi pe Dimitrie Cantemir, care, aflându-se de mai mulţi ani la Constantinopol şi fiind bine cunoscut în sferele politice cele mai înalte de la curtea  sultanului, se considera că merită toată încrederea. Astfel, în împrejurări extrem de complicate, Dimitrie Cantemir deveni, la 14 noiembrie 1710, domn al Ţării Moldovei.

    Trecându-şi pe un plan secundar preocupările cărturăreşti, noul domn moldovean a început să se ocupe cât se poate de temeinic de treburile ţării. În scurtă vreme caută să-şi apropie boierimea căreia încearcă să-i împărtăşească planurile sale de izbăvire a Ţării Moldovei de stăpânirea otomană cu sprijinul lui Petru cel Mare, ţarul rus ce se impusese strălucit în faţa Europei de atunci. Fie sub influenţa concluziilor proprii de mare declin al Imperiului Otoman, fie sub influenţa unor personalităţi politice, cum ar fi, de exemplu ambasadorul Rusiei la Constantinopol P. A. Tolstoi ş.a., Dimitrie Cantemir ajunge la convingerea că s-au creat cele mai favorabile împrejurări de a scoate ţara de sub stăpânirea turcilor, în alianţă cu cea mai mare putere creştină ortodoxă de atunci – Rusia. În scurtă vreme, Dimitrie Cantemir stabileşte legături cu ţarul Petru în vederea încheierii unei alianţe antiotomane. Ca urmare a tratativelor secrete dintre cele două părţi la Luţk, la 13 aprilie 1711, este  întocmit  un tratat de alianţă. Se admite (şi pe deplin întemeiat), că textul tratatului a fost elaborat de Dimitrie Cantemir şi remis lui Petru I de către trimisul Moldovei Ştefan Luca. Aprobat de ţar, documentul a fost promulgat sub forma unei diplome date de Petru I domnului Ţării Moldovei. Tratatul de la Luţk cuprinde 17 articole. În primul articol se stipula că ţarul ia “sub oblăduire” pe domn şi întreg poporul ţării. După scuturarea stăpânirii otomane, Moldova va înceta să plătească tribut şi alte dări Porţii, se restabileau hotarele vechi ale Ţării Moldovei de până la instaurarea dominaţiei otomane. În continuare se arăta că Moldova urma să treacă sub protectoratul Rusiei, care garanta integritatea teritorială a principatului şi se obliga să nu se amestece în treburile lui interne. Scaunul domnesc era rezervat dinastiei Cantemireştilor, acţiune prin care Moldova trebuia să devină o monarhie absolută şi ereditară. După unele aprecieri, Tratatul de la Luţk este un model de prudenţă şi abilitate diplomatică, prin care Dimitrie Cantemir urmărea obţinerea independenţei şi integrităţii teritoriale a Moldovei. Tratatul n-a fost tradus în viaţă, deoarece campania de la Prut, care a urmat ân vara anului 1711, nu s-a încununat de succes.

    
 I.F.Zubov, G.P.Tepcegorski, "Teza teologică
a lui Laurenţiu de Transilvania", gravură, 1712

    În conformitate cu înţelegerile secrete dintre Petru I şi reprezentanţii lui Dimitrie Cantemir, în scurtă vreme, la 30 mai 1711, armata rusă, în frunte cu ţarul, trece Nistrul. Se spune că alături de “polcurile” ruseşti, au intrat în ţară şi patru regimente de voluntari moldoveni. Din partea sa, Dimitrie Cantemir a adunat în 15 zile o oaste moldovenească în frunte cu 17 “polcovnici” şi 170 de “rotmiştri”, cu steaguri a câte 100 de oameni fiecare. Însă din criză acută de timp el n-a reuşit să adune numărul scontat de oşteni. Nu s-a soldat cu rezultate concrete nici înţelegerile lui Petru cel Mare cu domnul Constantin Brâncoveanu, căci aproape concomitent cu intrarea armatei ruse în Moldova, Ţara Românească este invadată de o numeroasă oaste otomană. Şi-a spus cuvântul în sens negativ şi oboseala oştirilor ruse de pe urma marşurilor istovitoare, precum şi lipsa acută de provizii. Pe deasupra, Ţara Moldovei era bântuită în vara aceea şi de o secetă cumplită, care a redus cu mult posibilităţile completării rezervelor alimentare şi furajere ale armatei. Toate acestea au făcut ca raportul de forţe în ciocnirile directe dintre cele două părţi beligerante să fie defavorabil aliaţilor creştini. O uriaşă oaste otomană a trecut Dunărea. Bătălia decisivă a avut loc la 8-9 iulie 1711, lângă satul Stănileşti de pe Prut. Aici oastea turco-tătară cu un efectiv de 200 de mii de oameni încercui armata ruso-moldovenească, care număra ceva mai mult de 40 mii şi care se pomeni în scurtă vreme într-o situaţie critică. Fiind izolată de efectivele ei principale, de ţară în general, oastea moldo-rusă, din cauza lipsei de muniţii, de alimente, apă şi a imposibilităţii de a primi întăriri, a început să cedeze. În condiţiile create ale unei inevitabile înfrângeri militare, cei doi aliaţi creştini încearcă să obţină încheierea unei păci cât mai onorabile. La 12 iulie 1711 este încheiat un tratat (armistiţiu) de pace, conform căruia armata rusă este impusă să părăsească Moldova.

    Această înfrângere a avut urmări dintre cele mai grele pentru Ţara Moldovei, pe care, în urma “hainirii” lui Dimitrie Cantemir, turcii erau gata s-o transforme în paşalâc. Împreună cu circa 4 mii de consângeni (mulţi boieri cu familiile lor, precum şi reprezentanţi ai diferitor categorii de slujbaşi), Dimitrie Cantemir părăseşte Moldova luând drumul pribegiei spre Rusia. În urma lor turcii şi tătarii au supus ţara unui jaf aproape fără precedent – cetatea Hotinului este transformată în raia (1714-1715), iar tronul ţării este dat pe mâna grecilor fanarioţi. Dimitrie Cantemir şi familia sa, mai mulţi boieri, slujitori, militari ş.a., în număr de circa o mie (dintre cei plecaţi iniţial), au rămas pentru  totdeauna în Rusia. Atât Dimitrie Cantemir, cât şi alţi refugiaţi au primit moşii şi unele drepturi nobiliare ruseşti. În iarna anului 1711-1712, În drum spre locul de destinaţie, Dimitrie Cantemir  suferă o pierdere grea. I se stinge din viaţă soţia Casandra – o femeie deosebit de cultă şi înţeleaptă, precum şi unul din fii. În cele din urmă, Dimitrie Cantemir primeşte moşii în apropiere de Moscova unde întemeiază un sat – Dimitrievka, precum şi unele averi imobile în Moscova şi Petersburg. Aici se ocupă mai multă vreme de treburile sale cărturăreşti, de educaţia şi instruirea copiilor, mai ales a lui Antioh (născut în 1709 la Istanbul), precum şi de treburi gospodăreşti, construind chiar şi o biserică după un proiect propriu.

    În lunile de iarnă se afla mai mult în casele de la Moscova, unde lucra intens la mai multe din operele începute cu ani în urmă, fie  în Moldova, fie la Istanbul, coresponda cu ţarul, cu alţi demnitari ruşi, cu oameni de ştiinţă, mai cu seamă de origine germană, care se stabiliseră într-un număr destul de mare la Petersburg. Prin intermediul acestora, Dimitrie Cantemir începe să fie cunoscut în mediile ştiinţifice şi academice din Germania, în special la Academia de Ştiinţe din Berlin. Drept urmare, aici încep să fie cunoscute unele din operele sale, atât cele ce ţineau de istoria, cultura şi civilizaţia poporului român, cât şi cele consacrate valorificării civilizaţiei orientale turco-arabo-persane, Cantemir bucurându-se de faima de savant orientalist de vastă cultură intelectuală şi de autor al unor lucrări  ce prezentau un mare interes pentru oamenii de ştiinţă din Germania de atunci. Iată de ce, la propunerea unor oameni de ştiinţă germani aflaţi în serviciul ţarului, în 1714 Dimitrie Cantemir este ales membru titular al Academiei din Berlin pentru Secţiunea ştiinţelor orientale.

    În corespondenţa sa purtată cu ţarul, cu alţi demnitari ruşi, Dimitrie Cantemir cerea să i se dea un serviciu pentru “a nu mânca pâinea degeaba”. Mai cerea permisiunea trimiterii fiilor săi la studii în străinătate, precum şi organizarea unei noi campanii împotriva Porţii Otomane, care să-i permită redobândirea scaunului domnesc. Însă aceste rugăminţi nu i-au fost îndeplinite niciodată. Cât priveşte rugămintea de a fi încadrat în aparatul de stat al lui Petru, ea i-a fost îndeplinită cu destulă întârziere – doar în 1719, dar nu înainte ca el să facă mai multe drumuri în noua capitală a Rusiei, unde să-l cunoască mai îndeaproape pe Petru şi pe demnitarii din anturajul său. Drept urmare, fostul domn moldovean este apreciat destul de înalt la curtea ţarului, cu atât mai mult că între timp se căsătorise cu una din cneaghinele ruse – Anastasia Trubeţkaia. În asemenea împrejurări, când ţarul pregătea o nouă campanie militară în sud, Dimitrie Cantemir se potrivea de minune ca sfetnic în probleme orientale şi de aceea a fost pus în slujba ţarului în cele mai înalte sfere ale puterii imperiale ruse. În 1719 Dimitrie Cantemir devine senator şi unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai lui Petru I în probleme de politică orientală a Imperiului Rus.

    În timpul campaniei “persane” din 1722-1723, Dimitrie Cantemir a fost şeful cancelariei imperiale de campanie şi unul dintre sfetnicii intimi ai ţarului. Dintre acţiunile din această perioadă a vieţii  şi activităţii lui Dimitrie Cantemir sunt remarcate apariţia de sub tipar la Petersburg, în 1722, a cărţii sale despre sistemul religiei mahomedane, a unei lucrări cu caracter istorico-geografic Despre Zidul Caucazian, precum şi a altor lucrări. Anumiţi istorici admit că în Rusia a fost elaborată şi  varianta în limba latină a Hronicului a vechimei romano-moldo-vlahilor, lucrare pe care, după unii cercetători, Dimitrie Cantemir ar fi pierdut-o într-un naufragiu pe Marea Caspică, pe când făcea cale întoarsă din campania persană. Efortul şi activitatea destul de intensă pe multiple planuri din aceşti ani au agravat mult starea sănătăţii lui Dimitrie Cantemir, care suferea de diabet zaharat. La scurt timp după întoarcerea dintr-un drum greu şi plin de primejdii, Dimitrie Cantemir se stinge din viaţă la 21 august 1723 la moşia sa Dimitrievka şi este înmormântat în biserica construită de el  la Moscova. Astfel s-a încheiat viaţa uneia dintre cele mai mari personalităţi ale culturii şi spiritualităţii româneşti de la hotarul sec. XVII-XVIII.

    În 1935, în condiţiile când între România şi fosta Uniune Sovietică s-au stabilit relaţii diplomatice, osemintele distinsului om politic şi cărturar Dimitrie Cantemir au fost aduse  în ţară şi înhumate la biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor