Biografia zilei: Dimitrie Anghel

[altmarius]

Altădată, pe 16 iulie

Publicat: Ieri, 06:05

 

1872 – s-a născut Dimitrie Anghel (poet, prozator şi reprezentant de seamă al simbolismului românesc), în satul Corneşti din judeţul Iaşi (unde se aflau conacul şi moşia familiei). După pregătirea şcolară făcută la Iaşi, Dimitrie Anghel a intrat în posesia unei moşteniri primite din partea tatălui (arendaş şi moşier), care mai târziu l-a ajutat să trăiască în străinătate, în Italia, Franţa, Elveţia şi Spania. Revenit în ţară în anul 1902, el s-a angajat ca funcţionar în Dobrogea, iar mai apoi a fost numit referent la Casa Şcoalelor şi inspector al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

* * *

Dimitrie Anghel este unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai simbolismului în literatura română, cultivând mediul naturii artificiale, umanizate, al grădinilor şi procedeul sinesteziilor.„Poet al florilor, al dragostei şi al mării”, contemplativ şi visător, el a adus în poezia sa tema călătoriilor, perfect îmbinată cu notele romantice. Debutul l-a avut în revista „Contemporanul” în anul 1890, colaborând mai apoi cu poezie şi publicistică şi la „Adevărul”, „Adevărul literar şi artistic”, „Lumea nouă”, Pagini literare”, „Semănătorul” (unde a ajuns redactor şi membru în Comitetul de redacţie), etc.

Dimitrie Anghel a debutat editorial în anul 1903, cu traduceri ale versurilor lui Paul Verlaine. Cât despre apariţia primului său volum, acesta a avut loc doi ani mai târziu, în 1905, când a ieşit de sub tipar „În grădină”, poezie a florilor cu inflexiuni simboliste prelucrate conform structurii sale artistice. A continuat apoi cu „Fantezii” (1909), în care se regăsesc versuri pe aceeaşi temă şi în aceeaşi manieră, completată cu peisajul marin.

Pe lângă versuri, Dimitrie Anghel a scris şi câteva volume de proză, dintre care amintim: „Povestea celor necăjiţi”, „Fantome”, „Oglinda fermecată”, „Steluţa”, etc.

* * *

Anul 1901 a avut un rol important în viaţa lui Dimitrie Anghel, care, aflat la Paris l-a întâlnit pe poetul Ştefan Octavian Iosif. Între cei doi s-a legat imediat o frumoasă prietenie, devenită celebră peste timp. Temperamente total diferite, cei doi au avut totuşi trăsături comune: amândoi erau nişte visători romantici, nutrind o mare sete de instruire şi afirmare. Deşi psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau şi se completau în chip fericit. Prietenia lor a fost benefică şi pentru literatura română, dând naştere unei frumoase colaborări. Împreună (Dimitrie Anghel şi Ştefan Octavian Iosif), şi-au luat un pseudonim – A. Mirea – sub care au început să publice lucrări originale şi numeroase traduceri din literatura franceză. Bucurându-se de succes, colaborarea lor a continuat, atingând apogeul în anul 1908 când au semnat celebrul „Caleidoscop al lui A. Mirea”, un volum intens comentat de critici atât la apariţia sa cât şi mai târziu.

În anul 1910 însă, între Dimitrie Anghel şi Ştefan Octavian Iosif s-a produs o ruptură definitivă. Motivul l-a reprezentat soţia lui Ştefan Octavian Iosif, poeta Natalia Negru, de care Dimitrie Anghel s-a îndrăgostit. Insistent şi cuceritor, bogat în fantezie dar şi material, Dimitrie Anghel reuşeşte în cele din urmă să o determine pe Natalia să divorţeze (1911). Astfel a fost ucisă o prietenie pentru o dragoste ce se va sfârşi tragic.

* * *

Natalia Negru şi Dimitrie Anghel s-au căsătorit pe 3 noiembrie 1911, însă viaţa lor nu a fost deloc una liniştită, în special datorită certurilor violente iscate de o gelozie bolnăvicioasă din partea poetului. Fapt pentru care, Natalia a realizat în scurt timp că soţul ei nu era deloc un om cu care se putea trăi în pace. Astfel, după o ceartă prelungită, în dimineaţa zilei de 27 octombrie 1914 Dimitrie Anghel s-a împuşcat în piept, după ce mai întâi a tras un foc ce a rănit-o pe soţia sa. Drama a avut loc la reşedinţa lor din Tecucel, poetul fiind transportat apoi de urgenţa la Iaşi, unde a fost îngrijit de fratele său doctorul Paul Anghel. Cu tot efortul depus, pe 13 noiembrie 1914 Dimitrie Anghel a încetat din viaţă în urma unei septicemii, provocată de infectarea rănii. A fost înmormântat în Cimitirul „Etenitatea” din Iaşi.

 

VASILESCU GABRIELA