Biografia zilei: Cornel Regman

[altmariusliterar]

 

n. 28 nov. 1919, corn. Danes, jud. Mures - m. 14 iul. 1999, Bucuresti. 

Critic si istoric literar.

Fiul lui Ioan Regman, mic functionar rural, si al Victoriei (n.Cristea).

Scoala primara in satul natal (1926-1930); Liceul "Gh.Baritiu" dm Cluj (1930-1938), unde isi da si bacalaureatul (1938); incepe Facultatea de Litere si Filosofie la Cluj si o continua, in timpul razboiului, la Sibiu (1938-1942), unde isi ia licenta. Lucreaza, dupa razboi, la Inspectoratul Scolar din Cluj, apoi e prof. la Liceul "E. Racovita" din aceeasi localitate (1946-1950); asistent la Catedra de literatura romana a Univ. clujene (1950-1952); redactor la Almanahul literar (1951-1955); redactor la Editura de Stat pentru Literatura si Arta in Bucuresti (1955-1956); cercetator la Institutul de Lingvistica din capitala (1957-1963); conf.univ. la Institutul Pedagogic din Constanta (1963-1974); redactor la Viata Romaneasca (1974-1979, cand se pensioneaza). Dr. in filologie cu teza Agarbiceanu si demonii (1973). Debut in literatura cu critica, in rev. Curtile dorului, din Sibiu (1941). Colaboreaza la Revista Cercului literar din Sibiu, Revista Fundatiilor Regale, Almanahul literar, Steaua, Tribuna, Luceafarul, Viata Romaneasca, Tomis, Romania literara s.a. A semnat si cu pseud. Dan Costa (inclusiv ed. din V. Alecsandri, D. Bolintineanu s.a.) . Debut editorial tarziu, cu Confluente literare (1966). Voi. lui REGMAN sunt, in majoritate, culegeri de cronici si mici studii critice: Carti, autori, tendinte (1968), Cica niste cronicari (1970), Selectie din selectie (1972), Colocvial (1976), Explorari in actualitatea imediata (1978), Noi explorari critice (1982), De la imperfect la mai putin ca perfect (1987), Nu numai despre critici (1990) siDinspre "Cerculliterar" spre "Optzeci" (1997). Exceptie fac Agarbiceanu si demonii. Studii de tipologie literara (1973) si Ion Creanga" class="navg">Ion Creanga: o biografie a operei (1995). A prefatat ed. din I. Agabiceanu, V. Alecsandri, P. Constantinescu, Pavel Dan, T. Popovici, I.M. Sadoveanu, M. Sadoveanu, M. Sorescu s.a. REGMAN s-a impus in peisajul criticii prin cronicile, foiletoanele si polemi-cile sale scrise cu un nerv si cu o malitie care i-au creat o faima contradictorie printre confrati: unii au vazut in el un "moralist" si un excelent "portretist"; altii - doar spiritul de sicana, ricanarea si "vanatoarea de erori". Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1976, 1997, 1998.
Abia catre sfarsitul deceniului 7 reuseste REGMAN sa-si puna in exercitiu sistematic vocatia pentru cronica literara, specie careia i s-a consacrat de atunci (la Tomis si apoi la Viata Romaneasca) cu un devotament nu departe de exclusivism, iar modului cum a crezut ca trebuie sa indeplineasca acest oficiu ii datoreaza mai multe antipatii decat simpatii literare. Este evident ca REGMAN si-a asumat aceste "riscuri" ce ar fi fost mai trecatoare daca susceptibilitatea provinciala si intoleranta automultumita n-ar pluti uneori asupra unor suprafete ale lumii literare. Fara a se sustrage unui climat - nici n-ar fi fost posibil - cronica lui REGMAN a adoptat o pozitie originala, conforma unui program deseori repetat, program si el discutabil ca oricare altul: cronica nu trebuie sa caute doar ceea ce este "durabil" intr-o opera, ci sa arate maxima vigilenta fata de imperfectiile de tot soiul, sa modereze excesele si "sa nu conceapa decat prejudecatile invinse", sa se fereasca a fi adjectivala si (mai cu seama) dispusa capitularii fara conditii. A rezultat, in practica, o cronica ce n-a fost niciodata "de sustinere", dar niciodata mercenara sau in afara literaturii, dominata de un spirit si un stil polemic, vadind un vesnic mobilizat "simt al carentelor" (Valeriu Cristea). Fara complezente si gesturi caritabile, cronica lui REGMAN are rarisime accente de entuziasm, parand (datorita tonului) mai negativista decat este in realitatea ei profunda. Spiritul ei "corectionar" nu se asociaza cu cel teoretic -exista chiar o alergie la teoretizare - si se exercita cu meticulozitate, mai degraba descriptiva decat analitica, atat asupra materiei cartii in discutie, cat si, deseori, asupra criticilor ce au judecat-o inaintea sa. Aceasta atitudine e sustinuta si, mai cu seama, subliniata de tonul "literar" al cronicii lui REGMAN - ton familiar-ironic, oral-sfa-tos, deseori satiric-sicanator si dezeroizant, prin care se intrevede si un mod de a polemiza cu atitudinea distant-sacerdotala si grav-profesorala pe care critica tinde uneori s-o adopte ca o consecinta a autoritatii. Acest stil "colocvial", bogat si savuros, este la fel de elaborat si de avid de efecte cum e si al unor critici estetizanti, dar la capatul celalalt al elocintei critice. Pe cand stilul celorlalti e "inalt" metaforic, filosofic, al lui REGMAN e "umil", anecdotic, toxic. De cele mai multe ori inca de la titluri de cronici: Candid de pe Dristorului; Augustin Buzura si "taranii temporo-spatiali" , Premii literare pentru urmasii lui Nastratin, "Echinoxul nebunilor" si delirul criticilor etc, etc. sau chiar de volume: Cica niste cronicari, Colocvial, tonul anunta o distanta fata de obiectul recenzat, chiar fata de literatura in genere, inclusiv fata de sine. Observatia justa ca scrisul lui REGMAN e mult mai tern atunci cand e "lipsit de presiunea adversitatii" (C. Ungureanu) trebuie inteleasa si in functie de componenta proeminent ludica ce caracterizeaza prezenta lui REGMAN in viata literara, prezenta disponibila pentru orice forma de dialog ("Revistele noastre sunt vase care nu comunica"). "Rasetele lexicale", calambururile, ricanarile sunt, in fond, invitatii mai mult sau mai putin bufone la replica, la polemica; exista in ele insa si o ciudata stangacie (efect al timiditatii?) care a fost resimtita ca un exces si interpretata pe nedrept ca un semn al sterilitatii acrite. Unii confrati binevoitori au vazut in REGMAN pe moralist, nu numai datorita ascutitelor sale observatii asupra moravurilor literare, dar si datorita talentului de portretist/caricaturist si a tentatiei pentru aforistic. Altii vorbesc fie de "spiritul administrativ" bazat pe un "pozitivism imaginativ" al cronicii tip "expertiza" (Gh. Gri-gurcu), fie de-a dreptul de "inaptitudine pentru critica" (Valeriu Cristea), de alunecarea din critica in satira, prin "depistarea voioasa a erorilor", alcatuirea de "dosare de enormitati" etc. (M. Ungheanu). Desigur ca "foamea de eroare" (C. Ungureanu) a produs in cronicile lui REGMAN si destule judecati excesiv-negatoare (in cazurile lui Al. Ivasiuc) sau Marin Preda, de exemplu), dar nu i se poate nega criticului consecventa si apararea netulburata a unui inalt criteriu de valoare. Luandu-si drept model pe Pom-piliu Constantinescu, "criticul diagnostician" caruia ii consacrase unul din primele sale studii (in Revista Fundatiilor Regale), REGMAN ramane un cronicar prin excelenta, desi a dat si cateva studii temeinice despre opere clasice (mai ales sub forma unor prefete la diverse editii). Studiul sau de "tipologie literara" consacrat lui Ion Agarbiceanu adanceste, pe linia analizei estetice moderne investigatia critica anterioara. Dar, in numele aceleiasi suprematii a spiritului cronic aresc, monografia (ca specie critica) nu 1-a atras, fiind chiar sanctionata in diverse prilejuri fiindca "egalizand este iertatoare cu mediocritatea in numele ideii de a epuiza materia". in linia criticii interbelice, pe care o continua in buna masura, selectia lui REGMAN acopera aproape numai opere valide, devenind astfel evident ca cea mai mare parte a exercitiilor sale pedagogice s-au aplicat asupra unor opere de a caror valoare si viabilitate criticul nu se indoia. "Preferintele" sale (nete, dar nu exclusive) au putut fi citite in ceea ce a scris despre Geo Dumitrescu, St. Aug. Doinas, Emil Botta, C. Toiu, St. Banulescu. La o noua lectura, desprinse din conjunctura aparitiei lor in reviste, foiletoanele lui REGMAN sunt si un document asupra climatului de receptare; precum indubitabila valoare artistica a prozei lor le inscrie intr-o traditie ce coboara la atitudinea critica a secolului XIX beletristic.

OPERA

Confluente literare. Bucuresti, 1966; Carti, autori, tendinte. Bucuresti, 1968; Cica niste cronicari, Bucuresti, 1970; Selectie din selectie. Bucuresti, 1972; Agarbiceanu si demonii. Studiu de tipologie literara, Bucuresti, 1973; Nuvela si povestirea romaneasca contemporana, 1944-1974, studiu introductiv, antologie si bibliografie de ~, Bucuresti, 1974; Colocvial, Bucuresti, 1976; Explorari in actualitatea imediata, Bucuresti, 1978; Noi explorari critice, Bucuresti, 1982; De la imperfect la mai putin ca perfect, Bucuresti, 1987; Nu numai despre critici, Bucuresti, 1990; Ion Creanga: o biografie a operei, Bucuresti, 1995 (alta ed., Cluj-Napoca, 1997); Dinspre "Cercul literar" spre "Optze-cisti", Bucuresti, 1997.

REFERINTE CRITICE

Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 11, 1966; L. Ulici, in Contemporanul, nr.45, 1966; N. Manolescu, in Contemporanul, nr.8, 1968; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 11, 1970; V. Cristea, Interpretari critice, 1970; idem, in Romania literara, nr.45, 1970; M. Ungheanu, Campanii, 1970; Al. Pini, in Romania literara, nr.20, 1973; Gh. Grigurcu, Idei si forme critice, 1973; M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975; C. Ungureanu, La umbra cartilor in floare, 1975; Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 9, 1976; Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1976; Al. George, La sfarsitul lecturii, II, 1978; M. Zamfir, in Luceafarul, nr.47, 1978; M. Zaciu, Lancea lui Achile, 1978; N. Oprea, in Echinox, nr.10-11-12, 1981; I. Simut, in Echinox, nr.10-11-12, 1981; N. Manolescu, in Romania literara, nr.16, 1982; M. Braga, in Transilvania, nr.8, 1982; I. Vlad, in Tribuna, nr. 18, 1984; Ileana Corbea, N. Flo-rescu. Biografii posibile, 1984; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 8, 1985; idem, in Steaua, nr. 10, 1987; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 35, 1987; A. Martin, ibidem, nr. 51, 1989; N. Oprea, in Arges, nr. 11, 1989; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; I. Simut, Incursiuni in literatura actuala, 1994; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 14, 1998; Al. George, in Luceafarul, nr. 44, 1999; N. Balota, in Romania literara, nr. 32, 1999; Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1999