altmarius

cultură şi spiritualitate

Colea Răutu (n. 28 noiembrie 1912, Limbenii Noi, județul Bălți, astăzi în Republica Moldova - d. 13 mai 2008, București) a fost un actor român de teatru și film. A fost cel mai mare fiu din cei patru copii ai familiei Rutkovski, alături de Larisa, Natalia și Valentin. A fost elev la Colegiul „Regele Ferdinand” din Chișinău. Nu i-a plăcut niciodată cartea, așa cum singur recunoștea, în schimb îi plăcea foarte mult fotbalul, jucând câtva timp în echipa Uzinelor „Mociornița” din București. A urmat apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București. A fost mai întâi corist la Opera din Cluj.

Distincții

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[4]

Actorul Colea Răutu Rutkovski a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”

Filmografie

Desfășurarea (1954)
La moara cu noroc (1955) - Pintea
Dincolo de brazi (1957)
Bijuterii de familie (1957)
Soldați fără uniformă (1960)
Setea (1961)
Vară romantică (1961)
Lupeni 29 (1962)
Pisica de mare (1963)
Lumina de iulie (1963)
Castelanii (1964)
Răscoala (1965)
Procesul alb (1965)
Neamul Șoimăreștilor (1965) - Temir Bey
Vremea zăpezilor (1966)
Haiducii (1966)
Fantomele se grăbesc (1966)
De trei ori București (1967)
Răzbunarea haiducilor (1968) - Ibrahim
Răpirea fecioarelor (1968) - Ibrahim
Vânătorul de cerbi (1969)
Die Lederstrumpferzählungen (1970) - serial TV (RFG) - 1 episod
Mihai Viteazul (1971) - sultanul Murad al III-lea
Haiducii lui Șaptecai (1971)
Serata (1971)
Zestrea domniței Ralu (1971)
Săptămîna nebunilor (1971)
Pădurea pierdută (1971)
Facerea lumii (1971) - Filipache
Lupul mărilor (1971) - serial TV (Austria) - Pete
La Révolte des Haîdouks (1972) - serial TV (Franța/România) - Mamoulos
Ultimul cartuș (1973)
Explozia (1973) - Anghel
Apachen (1973) - Nana
Despre o anumită fericire (1973)
Frații Jderi (1974) - Gogolea
Nemuritorii (1974) - Iusuf Pașa
Ulzana (1974) - Nana
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Soliman Pașa
Mastodontul (1975)
Zile fierbinți (1975)
Singurătatea florilor (1976)
Pintea (1976)
Instanța amână pronunțarea (1976)
Accident (1977) - comandantul Miliției Judiciare
Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - piratul Spânu (ep. 1, 3-4, 7, 12)
Fair Play (1977)
Regăsirea (1977)
Acțiunea „Autobuzul” (1978)
Pentru patrie (1978) - col. George Slăniceanu
Revanșa (1978)
Drumuri în cumpănă (1978)
Nea Mărin miliardar (1979)
Ultima noapte de dragoste (1980)
Mihail, cîine de circ (1979)
O lume fără cer (1981)
Capcana mercenarilor (1981)
Duelul (1981) - Grigore Maimuca
Întîlnirea (1982)
Viraj periculos (1983)
Acțiunea Zuzuc (1984)
Atkins (1985) - film TV (RDG)
Căutătorii de aur (1986)
Mircea (1989)
Cel mai iubit dintre pământeni (1993)

Fotografia postată de Mirela Dobre.

Vizualizări: 97

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor