Barnaba, Epistola, cap. XVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 161
„Sunt două căi: a învățăturii și a stăpânirii, sau a luminii și a întunericului; iar deosebirea între cele două căi este mare; pe una sunt rânduiți îngerii luminați ai lui Dumnezeu, iar pe alta îngerii satanei. Și unul este Domn din veci și până în veci, iar altul este stăpânitor al timpului de acum al fărădelegii.”
Origen, Despre principii, Cartea a II-a, II, 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, pp. 161-162
„Dar nelucrarea și nepăsarea față de păstrarea binelui, înstrăinarea și neglijența față de mai bine, au format începutul îndepărtării de bine. Or, îndepărtarea de bine nu este altceva decât căderea în rău, pentru că, în fond, e sigur că răul nu este decât lipsirea de bine. Așa se întâmplă că în măsura în care cineva se îndepărtează de bine, în aceeași măsură se apropie de rău. Prin urmare, orice ființă care se arată în gândurile și faptele sale mai mult sau mai puțin nepăsătoare față de bine se lasă atrasă spre contrariul binelui, care este, fără îndoială, răul.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, cap. XXI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 59
„Totuși răul nu-i atât de puternic încât să întreacă puterea binelui și nici nebunia firii noastre nu-i mai mare și mai de durată decât înțelepciunea lui Dumnezeu. Căci nu-i cu putință ca ceea ce-i supus schimbării și înstrăinării să influențeze mai biruitor și mai durabil decât ceea ce stăruie statornic și prinde rădăcini puternice în bine.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 901
„(...) Nu pot fi înțelese ca fiind împreună cele despărțite prin calitate și contrarii în înțelesul lor. Răutatea și virtutea sunt deosebite și foarte depărtate, fiind de o calitate contrară. N-ar greși cineva dacă ar spune că se pot vedea amândouă una în alta și împlinindu-se prin aceeași lucrare? Căci cineva este sau rău, sau bun, deși nu se află încă în culmea răutății sau a bunătății. Căci, dacă se întărește în noi una, slăbește numaidecât cealaltă, adică opusul primei.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Prima convorbire cu părintele Serenus, Cap. IX, Cap. X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 420
„Ghermanus: Care este, vă rog, această tovărășie atât de strânsă și de adâncă între suflet și duhurile rele, încât par nu numai apropiate, dar chiar unite? Ele îi vorbesc pe nesimțite, se strecoară și-i insuflă ce vor, îl fac să se gândească la ce le place lor, și este între ele atâta unitate, încât fără harul lui Dumnezeu aproape că nu se poate deosebi ce vine din îndemnul lor și ce pornește din voința noastră. Serenus: Nu este de mirare că un duh se poate uni pe nesimțite cu alt duh, care-și exercită forța de a îndemna spre cele ce-i plac lui. Există și între ele, ca și între oameni, oarecare asemănare și înrudire de substanță, astfel că definiția care se dă despre natura sufletului se potrivește și pentru ele. Dar nu se poate în nici un chip ca ele să se întrepătrundă și să se unească în așa măsură, încât unul să-l cuprindă pe celălalt. Numai Dumnezeu are această însușire.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 392
„Diavolul nu face bine celor care îl ocărăsc, ba dimpotrivă, chiar când nu-i ocărit, vatămă pe cei care-i slujesc și-l cinstesc.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Serenus, Cap. XIII, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 442-443
„(...) Puterile vrăjmașe exercită și împotriva lor însele neînţelegerile, conflictele și luptele inițiate de ele între popoare. Puterile răului se bucură de victorii și se întristează în înfrângeri. De multe ori nu se pot înțelege între ele, fiindcă fiecare se întrece cu o râvnă neîntreruptă să țină parte poporului pe care-l stăpânește.”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a IX-a, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 1, pp. 169-170
„- Dar pentru ce se războiește cu noi (diavolul)?
- Pentru că, fiind vas plin de toată răutatea, a primit și boala invidiei și ne-a pizmuit cinstea. Nu suferea să ne vadă că ducem în rai o viață fără de durere. Și, prin viclenii și meșteșugiri, l-a înșelat pe om.”
(Pr. Narcis Stupcanu)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius