Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a avut în 1864 ideea Regulamentului pentru bibliotecile publice care predevea organizarea unei întregi rețele de biblioteci la orașe și sate. Numai că punerea în practică a acestei idei, cel puțin la sate, a fost una anevoioasă. De aceea, primele biblioteci de la sate au luat ființă prin inițiative particulare. Aflăm din volumul „Civilizația cărții” de Tudor Nedelcea informații prețioase în acest sens.
În anul 1868, învățătorul Ioan C. Lerescu a publicat sub forma unei broșuri „Propunerea pentru crearea de biblioteci în toate comunele României”, în care pleda pentru înzestrarea școlilor de la sate cu cărți din toate domeniile, tipărite în special în colecția Enciclopedia Populară. Ideea nu a putut fi pusă imediat în practică din lipsa fondurilor, dar nu a fost uitată. În 1884, un alt învățător, pe nume Ion Aristotel, din comuna Băbeni de lângă Râmnicu Sărat, a repus în circulație ideea, argumentând către autorități că puținele cunoștințe căpătate în școală nu ajung pentru luminarea oamenilor de la sate, ci este nevoie să se înființeze biblioteci. Aristotel făcea apel la bunăvoința societății, publicându-și cererea în „Gazeta Săteanului” ce apărea în Râmnicu Sărat. În mod surprinzător, apelul lui a avut un larg ecou, fiind republicat în mai multe gazete din întreaga țară.
Primul donator al bibliotecii sătești din Băbeni a fost Ion Pop-Reteganul, care trimitea antologia „Inimioara, adecă floarea poesiei românești”, culegerea de folclor „Trandafiri și viorele” și colecția periodicului „Cărțile săteanului român”.
Câteva reviste culturale din țară au trimis câte un abonament gratuit bibliotecii din Băbeni, astfel încât, după un an, biblioteca din satul natal al învățătorului Ion Aristotel număra peste 200 de cărți și 15 colecții de reviste, dar și tablouri și hărți.
Exemplul acestui învățător a fost un imbold și pentru alții. Profesorul Radu Cercel, revizor școlar pentru județul Ilfov, a obținut în 1887 de la administrația locală fonduri să înființeze biblioteci sătești în mai multe localități din Ilfov: Rădulești, Bălteni, Afumați și Obileștii Noi. În același fel s-au creat biblioteci în comunele: Brebu din Prahova, Voineasa din Vâlcea, Bogdănești din Bacău, Baia și Broșteni din Suceava, Certești din Tutuova, Pănătău din Buzău.
Scriitoarea mai puțin cunoscută Smaranda Gârbea-Gheorghiu a organizat în comuna Valea Voievozilor din Dâmbovița un cămin cultural pe care l-a dotat și cu cărțile necesare lecturii sătenilor.
Inspirat de numeroase ințiative ale învățătorilor din acea perioadă, ministrul instrucțiunii publice, Spiru Haret, a elaborat Regulamentul pentru funcționarea bibliotecilor populare, în anul 1898, în urma căruia s-au înființat 320 de biblioteci populare comunale, repartizate în toate județele țării.
Cadrele didactice au continuat însă în particular misiunea lor de emancipare a oamenilor de la sate. Astfel, în 1906, în județul Buzău, din 95 de biblioteci sătești, 75 erau înființate de învățători sau alte persoane decât autoritățile statului, iar în județul Argeș, din 96 de biblioteci, 76 erau inițiative particulare. A fost epoca în care avântul spre lectură crescuse extraordinar de mult în mediul rural, încât unii dintre simplii săteni deveniseră adevărate enciclopedii, mințile lor luminate de contactul cu cartea înțelegând că era necesar să-și dea copiii la școli, iar cei mai înstăriți, chiar la școli superioare de învățământ.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius