Bătălia navală de la Guadalcanal (1)

[altmariusistoric]

Bătălia navală de la Guadalcanal

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bătălia navală de la Guadalcanal
Parte a Campaniei din Guadalcanal
Fum care se ridică din două avioane japoneze doborâte la Guadalcanal pe 12 noiembrie 1942. Fotografia este făcută de pe nava de atac USS President Adams (AP-38). În dreapta se vede USS Betelgeuse (AK-28).
Informații generale
Perioadă	12-15 noiembrie 1942
Loc	Guadalcanal, Insulele Solomon
Rezultat	Victoria strategică a Statelor Unite ale Americii
Combatanți
USA Statele Unite ale Americii	Imperiul Japonez
Conducători
William Halsey, Jr.  Daniel Callaghan †  Norman Scott †  Willis A. Lee	Isoroku Yamamoto  Hiroaki Abe  Nobutake Kondō  Raizo Tanaka
Efective
1 portavion 2 cuirasate 5 crucișătoare 12 distrugătoare	2 cuirasate 8 crucișătoare 16 distrugătoare 11 nave de transport
Pierderi
Prima confruntare (13 noiembrie): 2 crucișătoare 4 distrugătoare A doua confruntare (14/15 noiembrie): 3 distrugătoare În plus (13–15 Nov): 36 avioane în total 1.732 de morți[1]	Prima confruntare: 1 cuirasat 1 crucișător 2 distrugătoare 7 nave de transport A doua confruntare: 1 cuirasat 1 distrugător 4 nave de transport În plus: 64 avioane în total 1.900 de morți[2]
modifică

Bătălia navală de la Guadalcanal a fost bătălia decisivă în Campania din Guadalcanal, în care s-au înfruntat forțele aliate și Armata Imperială Japoneză în zona Insulelor Solomon în timpul celui de-al doilea război mondial. Confruntările aeriene și navale au durat patru zile, între 12 și 15 noiembrie 1942.

Pentru Armata Imperială Japoneză angajarea în luptă a avut ca scop consolidarea poziției trupelor sale pe insulă.

Bătălia este importantă și pentru că doi contraamirali ai Forțelor Navale ale Statelor Unite și-au pierdut viața în cursul evenimentelor, fiind singurii ofițeri cu rang de amiral care au fost uciși în confruntări pe apă în cel de-al doilea război mondial.

Bătălia este cunoscută și sub numele de A treia și a patra bătălie pentru Insula Savo, Bătălia din Insulele Solomon ori Bătălia de vineri, 13. Japonezii au numit-o A treia Bătălie A Mării Solomon (第三次ソロモン海戦).

Forțele aliate, formate formate în special din unități ale Statelor Unite ale Americii, au debarcat la Guadalcanal pe 7 august 1942 și au ocupat aerodromul, care mai târziu a devenit Aeroportul Henderson Field. La acel moment armata japoneză construia aerodromul. Înainte de începerea bătăliei eșuaseră deja câteva încercări de recucerire a aerodromului ale Armatei Imperiale Japoneze și ale Marinei Imperiale Japoneze, care au folosit întăriri aduse la Guadalcanal pe mare. La începutul lunii noiembrie 1942, japonezii au organizat un convoi care să aducă 7.000 de infanteriști și echipamentul necesar acestora la Guadalcanal pentru a încerca încă o dată să ocupe aerodromul. Câtorva nave japoneze de război li s-a ordonat să bombardeze aerodromul Henderson cu scopul de a distruge avioanele aliaților care reprezentau o amenințare pentru convoi. Aflând despre efortul japonezilor de a-și întări poziția, armata Statelor Unite a lansat atacuri aeriene și de pe mare pentru a apăra aeroportul și pentru a împiedica infanteria japoneză să debarce la Guadalcanal.

În bătălia care a rezultat, ambele părți au pierdut multe nave de război în două lupte de noapte pe mare extrem de distructive. Statele Unite au reușit să împiedice încercarea japonezilor de a bombarda Henderson Field de pe mare. Atacurile aeriene executate de forțele aliate au scufundat cea mai mare parte a navelor de transport japoneze și au împiedicat astfel infanteria japoneză să debarce, împreună cu echipamentul, la Guadalcanal. Așadar, bătălia a zădărnicit încercarea Japoniei de a scoate forțele aliate din poziția deținută laGuadalcanal și Tulagi, ceea ce a însemnat o victorie strategică a Statelor Unite și a aliaților acestora, care a dus la întoarcerea rezultatului Campaniei din Guadalcanal în favoarea acestora.

Context

Campania din Guadalcanal, care a durat șase luni, a început pe 7 august 1942, când aliații, în primul rând armata americană, au debarcat pe Insula Guadalcanal, Insula Tulagi, în Insulele Florida și în Insulele Solomon. La acel moment zona era colonie britanică. Debarcările au avut ca scop împiedicarea japonezilor în folosirea insulelor ca baze din care să amenințe rutele de aprovizionare dintreStatele Unite ale Americii și Australia, apărarea insulelor pentru a fi folosite ca puncte de lansare pentru o campanie menită să neutralizeze baza militară japoneză de la Rabaul și sprijinirea Campaniei din Noua Guinee. Japonezii invadaseră Tulagi în mai 1942 și începuseră construirea unui aerodrom la Guadalcanal în iunie 1942.^[3]

Pe 8 august, la căderea întunericului, cei 11.000 de soldați aliați au asigurat securitatea Insulei Tulagi, a insulelor mai mici din apropiere și a aerodromului pe care japonezii îl construiau la Lunga Point pe Insula Guadalcanal (denumit mai târziu Henderson Field). Avioanele aliate care operau de pe Henderson au fost numite "Cactus Air Force" (CAF) după numele de cod pentru Guadalcanal. Pentru a proteja aerodromul, Marina Statelor Unite ale Americii a stabilit un perimetru de apărare în jurul acestuia. Trupele trimise în ajutor în următoarele două luni au mărit numărul de soldați care se aflau la Lunga Point la 20.000.^[4]

Ca răspuns, Marele Cartier General Imperial a ordonat Armatei a 17-a Japoneze, un corp de armată cu baza la Rabaul, aflat sub comanda generalului-locotenent Harukichi Hyakutake, să recucerească Guadalcanal. Unitățile aparținând Armatei a 17-a au ajuns la Guadalcanal pe 19 august, pentru a alunga forțele aliate de pe insulă.^[5]

Din cauza amenințării pe care o reprezenta flotila de avioane CAF de pe aerodromul Henderson, japonezii nu au putut să folosească nave de transport mari și lente pentru a aduce soldați și echipamente pe insulă. Astfel că au folosit nave de război care aveau baza laRabaul sau pe Insulele Shortland. Navele de război japoneze, cele mai multe crucișătoare ușoare și distrugătoare aparținând Flotei a 8-a, aflată sub comanda vice-amiralului Gunichi Mikawa, puteau să facă drumul dus întors până în Guadalcanal într-o singură noapte, micșorând astfel riscul de a fi atacate. Pentru că trupele erau transportate în acest fel, o mare parte din echipamentele și proviziile infanteriei, care constau în artilerie grea, vehicule, muniție și alimente, nu a putut fi cărată la Guadalcanal împreună cu soldații. Navele de război rapide au făcut drumul până la Guadalcanal și înapoi la bazele japoneze în tot cursul campaniei. Aliații au denumit „Expresul de Tokyo” (Tokyo Express) această activitate de transport. Japonezii au numit-o „Transportul de șobolani”.^[6]

Vedere aeriană a aerodromului Henderson din Guadalcanal la sârşitul lunii august 1942. Aparatul de fotografiat este îndreptat spre nord-vest, iar în partea de sus a imaginii se poate vedea Râul Lunga şi Lunga Point.

Prima încercare a japonezilor de a recuceri Henderson Field a eșuat pe 21 august când o unitate compusă din 917 de soldați a fost învinsă în Bătălia de la Tenaru. Următoarea încercare a avut loc în perioada 12-14 septembrie și s-a terminat cu înfrângerea Detașamentului Kawaguchi, compus din 6.000 de soldați aflați sub conducerea generalului-maior Kiyotake Kawaguchi, în Bătălia de la Edson’s Ridge.^[7]

Japonezii au încercat din nou să ocupe aerodromul în luna octombrie, când au trimis în zona Guadalcanal încă 15.000 de infanteriști ai Armatei Imperiale Japoneze, cei mai mulți din cadrul Diviziei a 2-a Infanterie. În plus față de transporturile de soldați și armament din cadrul operațiunii „Tokyo Express”, japonezii au reușit să efectueze și un transport cu nave mari și lente. Acest transport a fost favorizat de executarea unui bombardament de noapte asupra aerodromului cu două nave de război. Atacul a avut loc pe 14 octombrie și a avariat grav pistele aerodromului, a distrus jumătate din avioane și a incendiat cea mai mare parte a combustibilului. În ciuda pierderilor, personalul aerodromului a reușit să repare două piste, să repare și să înlocuiască avioanele. După ce a fost livrat și combustibilul necesar, în câteva săptămâni, CAF a fost readusă la nivelul de dinainte de bombardament.^[8]

Următoarea încercare a japonezilor de a ocupa insula cu noile trupe a avut loc în perioada 20-26 octombrie. În Bătălia pentru Handerson Field japonezii au fost înfrânți, dar cu pierderi mari din partea aliaților.^[9] În același timp, amiralul Isoroku Yamamoto, comandantul Flotei Combinate japoneze, a învins forțele navale ale SUA în Bătălia din Insulele Santa Cruz, îndepărtându-le din zonă. Totuși, portavioanelejaponeze au fost nevoite să se retragă, din cauza pierderii avioanelor și a echipajelor acestora.^[10] Ulterior, Navele lui Yamamoto s-au întors la bazele din Truk, în Micronezia, unde era și cartierul său general, și la Rabaul, iar trei portavioane s-au întors în Japonia pentru reparații și retehnologizare.^[11]

Insulele Solomon. Insulele Solomon. Strâmtoarea Georgia se află în centrul insulelor, din Bougainville și Shortland (centru) la Guadalcanal(dreapta jos).

Armata japoneză a plănuit un alt atac asupra Insulei Guadalcanal pentru noiembrie 1942, dar avea nevoie de întăriri înainte de a începe operațiunea. Armata i-a cerut asistență lui Yamamoto pentru a i se trimite ajutorul necesar pe insulă și pentru a face aerodromul neoperațional. Pentru a trimite ajutorul necesar, Yamamoto a asignat 11 nave mari de transport care să ducă 7.000 de soldați din cadrul Diviziei 38 Infanterie, muniția, alimentele și echipamentul greu care le aparține acestora, de la Rabaul la Guadalcanal. Yamamoto a trimis pe 9 noiembrie două cuirasate de la Truk ca forță navală de sprijin. Cele două nave, Hiei și Kirishima, echipate cu bombe cu fragmentare, urmau să bombardeze aerodromul în noaptea de 12-13 noiembrie pentru a distruge pistele și avioanele cu scopul de a permite navelor de transport de mai dimensiuni și lente să ajungă la Guadalcanal și să își descarce încărcăturile în cursul zilei următoare.^[12] Recent promovatul vice-amiral Hiroaki Abe comanda flota de nave de pe cuirasatul Hiei.^[13]

Din cauza permanentei amenințări reprezentate de avioanele și navele de război japoneze, aliaților le-a fost greu să își aprovizioneze forțele din Insula Guadalcanal, care se aflau adesea sub atacurile conduse de japonezi de pe uscat și de pe mare.^[14] La începutul lunii noiembrie 1942, serviciile de informații ale aliaților au aflat că japonezii se pregăteau din nou să atace Henderson Field.^[15] Astfel, pe 11 noiembrie, Statele Unite au trimis la Guadalcanal Task Force 67, un convoi de mari dimensiuni cu întăriri și provizii, împărțit în două grupe, comandat de contraamiralul Richmond K. Turner. Convoiul de aprovizionare era apărat de două unități comandate de contraamiralii Daniel J. Callaghan și Norman Scott, precum și de avioane de pe aerodromul Henderson Field.^[16] Navele de transport au fost atacate de câteva ori pe 11 și 12 noiembrie, în apropiere de Gaudalcanal, de avioanele japoneze cu baza la Buin, Insula Bougainville, dar cele mai multe au fost descărcate fără a suferi pagube majore. Douăsprezece avioane japoneze au fost doborâte de artileria anitaeriană de pe navele americane sau de avioanele care au decolat de pe aerodromul Henderson Field.^[17]

Prima bătălie navală de la Guadalcanal, 13 noiembrie

Preludiu

Localizarea insulei Guadalcanal pe hartă şi vedere de aproape.

Hartă a zonei „Savo Sound” pe care sunt marcate locurile unde s-au scufundat nave. Numărul acestora justifică denumirea de „Ironbottom Sound”

Flotele comandate de Abe s-au reunit la 130 km nord față de Strâmtoarea Indispensable și s-au îndreptat spre Guadalcanal pe 12 noiembrie, estimându-se că navele de război vor atinge ținta în dimineața zilei de 13 noiembrie. Convoiul de nave lente și cele 12 distrugătoare din escortă, sub comanda lui Raizo Tanaka, au început călătoria prin Strâmtoarea Georgia plecând dinInsulele Shortland. Sosirea acestora la Guadalcanal era estimată pentru noaptea de 13/14 noiembrie.^[18] În afară de cuirasatele Hiei și Kirishima, flota condusă de Abe includea crucișătorul Nagara și 11 distrugătoare: Samidare,Murasame, Asagumo, Teruzuki, Amatsukaze, Yukikaze, Ikazuki, Inazuma,Akatsuki, Harusame și Yudachi.^[19]

Trei alte distrugătoare, Shigure, Shiratsuyu și Yugure vor asigura ariergarda înInsulele Russell în timpul incursiunii lui Abe prin apele din zona Insulei Savo, situată la nord de Guadalcanal. Această zonă va fi denumită Ironbottom Sound (fund de mare din fier) din cauza numărului de bătălii și de confruntări.^[20] Avioanele de recunoaștere americane au observat că navele japoneze se apropie și au alertat comandamentul aliaților.^[21] Astfel avertizat, Turner a desprins toate navele de război care puteau fi folosite pentru a proteja trupele de pe insulă de atacul japonez așteptat atât de pe mare, cât și de pe uscat. Turner a ordonat navelor de aprovizionare care se aflau la Guadalcanal să plece cel mai târziu în seara zilei de 12 noiembrie. Callaghan avea o vechime cu câteva zile mai mare decât experimentatul Scott, astfel că a fost pus la comandă.^[22]

Callaghan și-a pregătit armata pentru a se opune japonezilor în aceeași noapte în zona Savo Sound. Flota sa cuprindea două crucișătoare grele, San Francisco și Portland, trei crucișătoare ușoare, Helena, Juneau și Atlanta, optdistrugătoare: Cushing, Laffey, Sterett, O’Bannon, Aaron Ward, Barton,Monssen și Fletcher. Callaghan era la comandă pe crucișătorul San Francisco.^[23]

În timpul apropierii de Guadalcanal, flota japoneză a trecut printr-o zonă cu ploaie în rafale intense. Din cauza vremii nefavorabile, la care s-au adăugat dispunerea complexă și câteva ordine confuze date de Abe, flota s-a împărțit în câteva grupuri.^[24] Flota americană s-a dispus într-o singură coloană în jurul Ironbottom Sound, cu distrugătoarele în fața și în spatele coloanei, iar crucișătoarele în mijloc. Cinci nave dispuneau de radarul SG, dar Callaghan nu a dispus niciuneia dintre aceste nave să se plaseze în fața coloanei și nici nu a ales una dintre ele pentru a-și comanda flota de la bordul ei. Callaghan nu le-a furnizat comandanților de nave un plan de bătălie.^[25]

Acțiune

Aproximativ la ora 01:25 în data de 13 noiembrie, într-un întuneric aproape complet din cauza vremii nefavorabile și a lunii noi, navele japoneze au intrat în zona Sound, situată între Insula Savo și Insula Guadalcanal, și s-au pregătit să bombardeze Henderson Field cu muniție explozivă special adusă pentru acestă misiune.^[26] Navele au venit dinspre vestul Insulei Savo și au intrat în zonă dinspre nord-vest, direct din Strâmtoarea Noua Georgie, și nu dinspre nord, așa cum se așteptau americanii.^[26] Spre deosebire de navele americane, navele japoneze mai participaseră la alte lupte intense de noapte, efectuaseră trageri și exerciții în timpul nopții, iar această experiență ar fi putut fi decisivă nu doar în lupta care urma, dar și în alte câteva bătălii navale de la Guadalcanal care vor veni după acest moment.^[26]

Radarele câtorva nave americane au detectat navele japoneze, începând cu ora 01:24, dar au avut probleme cu sistemele de comunicații și nu au putut să-i transmită informația lui Callaghan. Problemele erau cauzate de lipsa de experiență a echipajelor care nu erau obișnuite să lucreze ca o unitate navală, de lipsa de disciplină în ceea ce privește procedurile de comunicare și de echipamentele radio.^[27] Un mesaj a fost transmis și recepționat, dar nu a ajuns la comandant la timp pentru a putea fi procesat și folosit, pentru că radarul era încă ignorat și încă nu era apreciată capacitatea acestuia de a furniza informații exacte cu privire la autenticitatea obiectului detectat și la distanța față de acesta. La aceste cauze s-a adăugat lipsa de experiență în coordonarea informațiilor arătate de radar cu informațiile obținute prin percepție vizuală.^[28] Amiralul Callaghan a pierdut timp încercând să pună cap la cap informațiile indicate de radar referitoare la poziții și distanțe cu ceea ce putea să vadă pe mare; iar în condițiile din noaptea respectivă nu putea să vadă prea mult. La acel moment Callaghan conducea bătălia de pe punte și nu dintr-un centru de operațiuni, iar operatorii radar transmiteau informațiile de pe nave care nici măcar nu se aflau în câmpul său vizual. Analiza acestei bătălii și a celor care i-au urmat a dus la apariția centrelor de operațiuni pe nave la mijlocul anului 1943.^[28]

Câteva minute mai târziu, ambele armate s-au putut vedea, aproape simultan, dar comandanții au ezitat să ordone atacul. Abe a fost surprins de cât de aproape se aflau navele americane și, pentru că avea punțile pline de muniție explozivă, nu a putut să se hotărască dacă să se retragă pentru puțin timp pentru a schimba muniția explozivă cu muniție anti-navă sau să continue să înainteze. A hotărât să meargă mai departe.^[28][29] Callaghan a intenționat să încerce manevra "cross the T", așa cum Scott făcuse în bătălia de la Capul Speranța. Indus în eroare de informațiile incomplete pe care le primea și pentru că dispunerea navelor japoneze consta în câteva grupuri răzlețe, Callaghan a dat câteva ordine confuze cu privire la deplasarea navelor și a întârziat prea mult să acționeze.^[28]

Dispunerea navelor americane a început să se destrame și astfel pare că a intervenit un nou motiv de întârziere pentru Callaghan care a încercat mai întâi să le alinieze din nou.^[30] În acest timp, navele inamice au început să se amestece, în timp ce comandanții acestora așteptau ordinul de a deschide focul.^[28]

Poziţiile navelor japoneze şi americane la ora 1:45, pe 13 noiembrie. Ambele părţi au deschis focul la ora 1:48, în timp ce formaţiile de luptă ale celor doi adversari începuseră să se destrame.^[31]

La 1:48, Akatsuki și Hiei au aprins proiectoarele de căutare și au luminat crucișătorulAtlanta aflat la numai 2.700 m, la limita minimă a distanței de tragere pentru artilerie. Câteva nave au deschis focul de pe ambele părți, spontan. Înțelegând că navele sale sunt aproape înconjurate de navele japoneze, Callaghan a emis ordinul care a produs confuzie: „Navele impare deschid focul la tribord, navele pare, la babord.”^[31][28] Trebuie notat că niciun ordin anterior bătăliei nu stabilise care sunt navele pare și care sunt cele impare și că dispunerea pentru luptă era deja haotică.^[28] Cele mai multe din navele americane au deschis focul, deși câteva au fost nevoite să-și schimbe repede țintele pentru a se conforma ordinelor lui Callaghan.^[32] Cum navele pătrunseseră unele printre altele, s-au angajat într-o luptă haotică și confuză, corp la corp, în care japonezii erau avantajați de experiența anterioară în luptele de noapte. După luptă, un ofițer de pe distrugătorul Monssen a spus că i s-a părut ca o luptă cu împușcături într-un bar, după ce se stinge lumina.^[33]

Cel puțin șase din navele americane, Laffey, O'Bannon, Atlanta, San Francisco, Portland șiHelena au deschis focul asupra distrugătorului Akatsuki, care a atras atenția asupra sa cu luminile de căutare. Akatsuki a fost lovit de mai multe ori, a explodat și s-a scufundat în câteva minute.^[34]

Poate pentru că era crucișătorul din fruntea dispunerii de luptă americane, Atlanta a fost luat la țintă de câteva nave japoneze, probabil de Nagara, Inazuma și Ikazuchi, pe lângăAkatsuki. Bombardamentul i-a produs avarii importante, iar o lovitură cu o torpilă Type 93 i-a tăiat toată puterea motoarelor.^[35] Atlanta a intrat în bătaia tunurilor de pe crucișătorul San Francisco care a tras din eroare și asupra ei, producându-i pagube și mai mari, uciderea amiralului Scott și a unei părți a echipajului de pe punte. Fără energie și fără a mai putea să își folosească artileria, Atlanta a plutit în derivă și a ieșit din zona bătăliei în timp ce navele japoneze treceau pe lângă ea. Distrugătorul Cushing a fost prins într-un foc încrucișat între câteva distrugătoare japoneze și, probabil, crucișătorul Nagara. Și el a fost grav avariat și s-a scufundat.^[36]

Hiei, cu cele 9 proiectoare de căutare, și având curs direct înspre navele americane, a devenit ținta artileriei de pe multe din navele inamice. Distrugătorul Laffey a ajuns atât de aproape de Hiei, încât navele au fost nevoite să evite o coliziune când se aflau la o distanță de 6 m.^[37] Hiei nu a putut să coboare bateriile de artilerie suficient de mult ca să lovească distrugătorul Laffey, dar Laffey a fost în stare să lovească suprastructura crucișătorului cu proiectile de 130 mm și cu focuri de arme automate, producându-i pagube importante la suprastructură și la punte. Amiralul Abe a fost rănit, iar șeful său de personal a fost ucis.^[38] Abe nu a mai avut astfel întreaga capacitate de a-și dirija navele în bătălie.^[39] Sterett și O’Bannon au tras alte focuri asupra suprastructurii cuirasatului Hiei, de la mică distanță, și probabil una sau două torpile în carenă, producându-i și alte pagube înainte de a fugi în întuneric.^[40]

Cuirasatul „Hiei” în 1942

Neputând să tragă cu bateria principală sau cu cea secundară asupra celor trei distrugătoare care i-au produs atâtea probleme, Hiei s-a concentrat asupra crucișătorului San Franciscocare la acel moment trecea la o distanță de 2.300 m.^[41] Hiei, Kirishima, Inazuma șiIkazuchi au tras de mai multe ori asupra crucișătorului San Francisco, căruia i-au distrus sistemul de direcție. Au fost uciși amiralul Callaghan, căpitanul Cassin Young și cei mai mulți dintre membrii echipajului de punte. Primele salve trase de pe Hiei și de pe Kirishimaau fost bombe cu fragmentare care au produs daune destul de mici în interiorul crucișătorului, ceea ce l-a salvat de la o scufundare imediată. Pentru că nu se așteptau la o confruntare de la o distanță atât de mică, echipajelor celor două crucișătoare japoneze le-a luat câteva minute să schimbe muniția cu fragmentare cu muniție antiblindaj. Totuși, San Francisco, aflat pe moment fără puterea de a se apăra singur, a reușit să navigheze în afara zonei de conflict.^[42]

San Francisco a lovit cuirasatul Hiei cu un proiectil în timpul schimbului de focuri, iar lovitura a dus la inundarea camerei mecanismului de direcție și la întreruperea funcționării generatoarelor, ceea ce a dus la limitarea posibilităților de manevrare a navei.^[43] Helena l-a urmat pe San Francisco pentru a-l proteja de alte pericole.^[44]

Două dintre distrugătoarele americane au fost scoase definitiv din luptă. Fie Nagara, fie distrugătoarele Teruzuki sau Yukikaze, l-au ajuns pe Cushing care se afla în derivă și l-au bombardat, scoțându-i din funcțiune toate sistemele.^[33][45] Incapabil să răspundă focului, echipajul de pe Cushing a abandonat nava. Cushing s-a scufundat câteva ore mai târziu.^[46] Laffey, care scăpase din confruntarea cuHiei, s-a întâlnit cu Asagumo, Murasame, Samidare și, poate, Teruzuki.^[47][48] Distrugătoarele japoneze au tras în Laffey, iar o torpilă i-a distrus chila. Câteva minute mai târziu, un incendiu a aprins depozitul de muniție, astfel că Laffey a explodat și s-a scufundat.^[49]

Portland, după ce a ajutat la scufundarea lui Akatsuki, a fost lovit de o torpilă de pe Inazuma sau de pe Ikazuchi. Lovitura i-a produs avarii grave la pupă, astfel că nu mai putea fi manevrat decât în cerc. După ce s-a învârtit o dată, a tras patru salve către Hiei, dar nu a mai luat parte prea mult la bătălie.^[50]

Yudachi și Amatsukaze au atacat singure cele cinci nave din ariergarda dispozitivului de luptă american. Două torpile de peAmatsukaze l-au lovit pe Barton care s-a scufundat imediat cu tot echipajul.^[51] Yudachi l-a lovit pe Juneau cu o torpilă. Motoarele luiJuneau s-au oprit, chila i-a fost distrusă, iar cea mai mare parte a sistemelor sale au fost afectate. S-a întors către est și a ieșit din zona de conflict.^[52]

Monssen a reușit să evite epava lui Barton și a înaintat cu toată viteza, căutând ținte. A fost observat de Asagumo, Murasame șiSamidare care tocmai terminaseră treaba cu Laffey. Acestea au tras în Monssen, l-au avariat grav și au forțat echipajul să îl părăsească. Monssen s-a scufundat ulterior.^[53]

Zona „Ironbottom Sound”. Cea mai mare parte a bătăliei navale din 13 noiembrie a avut loc în zona dintre Insula Savo (în centru) și Insula Guadalcanal (în stânga).

Amatsukaze l-a atacat pe San Francisco cu intenția de a-l elimina din luptă. Concentrându-se pe San Francisco, Amatsukaze nu a observat că era atacat de Helena care a i-a dat câteva lovituri în plin, trase de la distanță mică și care l-au scos din luptă. Grav avariat,Amatsukaze a scăpat ascuns de o perdea de fum în timp ce atenția echipajului de peHelena era atrasă de atacul pornit de Asagumo, Murasame și Samidare.^[54][55]

Aaron Ward și Sterett, care căutau singure ținte, l-au observat pe Yudachi care aparent nu sesizase că distrugătoarele americane se apropiau.^[56] Ambele nave americane l-au lovit peYudachi, simultan, cu proiectile și cu torpile, producându-i avarii importante care au determinat echipajul să-l abandoneze.^[47] Totuși, nava nu s-a scufundat imediat. Continuându-și cursul, Sterett a fost atacat brusc de Teruzuki, a fost grav avariat și a fost forțat să se retragă din bătălie către est.^[57] Aaron Ward a fost lichidat într-un duel cuKirishima, duel pe care distrugătorul l-a pierdut. A încercat să se retragă din zona de conflict către est, dar s-a oprit întrucât motoarele fuseseră avariate.^[58]

După 40 de minute de lupte grele, cele două părți au încetat focul la 2:26, după ce Abe și căpitanul Gilbert Hoover (căpitanul crucișătorului Helena și ofițerul cu cel mai mare grad care a supraviețuit acestei lupte) au ordonat retragerea.^[59] Amiralul Abe avea un cuirasat (Kirishima), un crucișător ușor (Nagara), patru distrugătoare (Asagumo, Teruzuki, Yukikaze și Harusame) avariate ușor și patru distrugătoare (Inazuma, Ikazuchi, Murasame și Samidare) cu avarii moderate. Statele Unite nu mai aveau decât un crucișător ușor (Helena) și un distrugător (Fletcher) care mai erau capabile să lupte. Deși poate era neclar pentru Abe, acesta avea posibilitatea să bombardeze aerodromul Henderson și să alunge armata americană din zonă, curățând drumul pentru debarcarea în siguranță a trupelor și a proviziilor la Guadalcanal.^[60]

Totuși, în acest punct crucial, Abe a ales să abandoneze misiunea și să plece din zonă. Câteva motive ar fi putut să-l determine să ia o asemenea decizie. O mare parte din muniția necesară pentru bombardament fusese consumată în bătălie. Dacă nu reușea să distrugă aerodromul, navele sale urmau să fie vulnerabile atacului aerian care ar fi putut fi pornit în zori. Este posibil ca rănile pe care le suferise și moartea unor membrii ai echipei sale de conducere să-i fi afectat judecata. Poate că nici nu a fost sigur câte nave mai are apte de luptă și câte nave mai au americanii, din cauza problemelor de comunicație create de avarierea lui Hiei. Mai mult, navele sale se împrăștiaseră și i-ar fi luat ceva timp să le adune într-o formație coordonată pentru misiunea de a ataca aerodromul și ce mai rămăsese din flota americană. Indiferent de motiv, Abe a cerut retragerea, deși Yukikaze și Teruzuki au rămas în urmă pentru a-l sprijini pe Hiei.^[61] Samidare a adunat supraviețuitorii de pe Yudachi la ora 03:00 înainte de a se alătura celorlalte nave japoneze în retragerea către nord.^[62]

Urmări

Hiei, care pierde combustibil, este atacat de bombardiere americane B-17 de la mare altitudine pe 13 noiembre 1942, în nordul Insulei Savo.

Portland în cursul reparaţiilor din docul uscat în Sidney, Australia, la o lună după bătălie.

Pe 13 noiembrie, la ora 03:00, amiralul Yamamoto a amânat planul de debarcare a transporturilor, iar navele s-au întors în Insulele Shortland pentru a aștepta ordinele următoare.^[62] În zori se puteau vedea trei nave japoneze avariate (Hiei, Yudachi șiAmatsukaze) și trei americane (Portland, Atlanta și Aaron Ward) care încă se mai aflau în apropierea Insulei Savo.^[63] Amatsukaze a fost atacat de bombardierele americane, dar a scăpat navigând spre Truk și s-a întors în luptă câteva luni mai târziu. Epava lui Yudachi a fost scufundată de Portland ale cărui tunuri încă mai funcționau, în ciuda avariilor pe care nava le suferise.^[64] Puitorul de mine Bobolink a navigat în zona Ironbottom Sound în ziua de 13 noiembrie pentru a ajuta navele americane avariate, pentru a salva supraviețuitorii americani și, conform relatărilor, pentru a împușca supraviețuitorii japonezi.^[65]

Hiei a fost atacat de mai multe ori de torpiloarele TBF Avenger de pe Henderson Fields, debombardiere în picaj Douglas SBD Dauntless de pe portavionul Enterprise, care plecase dinNouméa pe 11 noiembrie, și de bombardiere grele B-17 Flying Fortress aparținând Grupei 11 Bombardament a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii cu baza în Espiritu Santo.Abe și echipa lui s-au mutat pe Yukikaze la ora 08:15. Cuirasatului Kirishima i s-a cerut să-l remorcheze pe Hiei, escortat de Nagara și de distrugătoarele acestuia, dar încercarea a fost abandonată din cauza amenințării reprezentate de submarine și pentru că Hiei era din ce în ce mai afectat de avarii.^[66] După ce a suferit și mai multe pagube cauzate de atacurile aeriene, în seara de 13 noiembrie 1942, cuirasatul Hiei s-a scufundat la nord-vest de Insula Savo, probabil după ce a fost abandonat de echipajul care îi mai rămăsese.^[67]

Portland, San Francisco, Aaron Ward, Sterett și O'Bannon au fost în stare să se întoarcă în porturi pentru reparații. Atlanta s-a scufundat lângă Guadalcanal la ora 20:00 pe 13 noiembrie.^[68] În timp ce pleca din zona Insulelor Solomon cu San Francisco, Helena,Sterett și O'Bannon, în aceeași zi, Juneau a fost lovit de o torpilă lansată de pe submarinul japonez I-26 și s-a scufundat (Coordonate: 9°11′10″S 159°53′42″E9°11′10″S 159°53′42″E). Cei 100 de supraviețuitori din echipajul de 697 de oameni au fost lăsați în ocean 8 zile până când au ajuns avioanele de salvare. Numai 10 soldați au mai putut fi salvați. În cele opt zile de așteptare ceilalți au murit din cauza rănilor, a vremii nefavorabile sau au fost mâncați de rechini. Printre cei morți au fost și cinci frați, frații Sullivan.^[69]

Din cauza modului confuz în care s-a desfășurat bătălia, americanii au crezut că au scufundat șapte nave japoneze.^[70] Adăugând și retragerea japonezilor, americanii au fost de părere că au câștigat o victorie importantă. Numai după război Statele Unite au înțeles că au suferit o înfângere tactică.^[71]

Cu toate acestea, mulți istorici par să fie de acord că decizia lui Abe de a se retrage a făcut ca victoria sa tactică să se transforme într-o înfrângere strategică. Aerodromul Henderson Field a rămas operațional, iar avioanele erau gata să atace navele de transport japoneze care se apropiau de insulă.^[72][73] Mai mult, japonezii au pierdut șansa de a alunga marina americană din zonă care, cu toate resursele sale, ar fi recuperat cu multă greutate poziția pierdută. Yamamoto, furios după unele relatări, i-a luat comanda lui Abe și, mai târziu, i-a ordonat să treacă în retragere. Totuși, pare că Yamamoto a fost mai furios din cauza pierderii cuirasatului Hiei, decât din cauza abandonării misiunii de aprovizionare sau a eșecului în alungarea americanilor de pe insulă.^[74] Cu puțin înainte de amiază, Yamamoto i-a ordonat vice-amiralului Nobutake Kondō, comandantul Flotei a 2-a din Truk, să formeze o nouă unitate de bombardament în jurul naveiKirishima și să atace aerodromul Henderson Field în noaptea de 14-15 noiembrie.^[75]

Cu tot cu echipajul de pe Juneau, Statele Unite au pierdut 1.439 de soldați în bătălie. Japonezii au avut între 550 și 800 de morți.^[76]Analizând impactul confruntării, istoricul Richard B. Frank arată:

Această acțiune este printre bătăliile cele mai confuze, duse cu furie și de la mică distanță. Sacrificiul lui Callaghan și al flotei lui a câștigat o noapte de răgaz pentru aerodromul Henderson Field. Debarcarea ajutorului japonez a fost amânată, dar nu oprită și încă nu se primiseră vești de la cea mai mare parte a Flotei Combinate Japoneze.