Bătălia de la Lepanto

[altmariusistoric]

Bătălia de la Lepanto

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bătălia de la Lepanto
Parte a celui de al Patrulea Război Otomano-Venețian și Războaielor Otomano-Habsburgice
Bătălia de la Lepanto, H. Letter, National Maritime Museum, Greenwich/Londra.
Informații generale
Perioadă	7 octombrie 1571
Loc	Golful Patras, Marea Ionică
Rezultat	Victorie decisivă a Ligii Sfinte
Combatanți
Liga Sfântă:  Imperiul Spaniol  Republica Veneției  Republica Genova  Statele Papale  Cavalerii de Malta  Ducatul Savoiei	Imperiul Otoman
Conducători
Liga Sfântă:[1][2] Centrul creștin:  Ioan de Austria  Sebastiano Venier  Marcantonio Colonna Stânga creștină:  A. Barbarigo† Dreapta creștină:  Gianandrea Doria Rezervele creștinilor:  Álvaro de Bazán	Flota otomană:[3][4] Centrul turcilor: Ali Paşa† Dreapta turcilor: Mehmed Siroco† Stânga turcilor: Uluç Ali Reis
Efective
208 nave 202 galere, 6 galease 22.840 de soldați 1.334 de tunuri (est.)	251 nave 206 galere 45 galiote 31.490 de soldați 741 de tunuri (est.)
Pierderi
7.500 morți 17 vase pierdute[5]	20.000 de morți, răniți sau prizonieri[5][6] 137 vase capturate 50 vase scufundate 10.000 de creștini eliberați
modifică

Bătălia de la Lepanto a avut loc la 7 octombrie 1571. O flotă a Ligii Sfinte, o coaliție de state maritime catolice, a învins decisiv principala flotă a Imperiului Otoman.

Bătălia care a durat cinci ore s-a dat la marginea nordică a Golfului Patras, în largul coastelor Greciei de vest actuale, de unde forțele otomane navigau spre vest din baza lor navală de la Lepanto (în turcă İnebahtı; în greacă Ναύπακτος, Naupaktos sau Έπαχτος, Épahtos). Acolo, otomanii au întâlnit forțele Ligii Sfinte, ce veneau de la Messina.^[7] Victoria Ligii Sfinte a prevenit transformareaMării Mediterane într-un canal de circulație al forțelor musulmane, a protejat Italia de o mare invazie otomană, și i-a împiedicat pe otomani să înainteze mai departe în flancul sudic al Europei. Lepanto a fost ultima mare bătălie navală dusă aproape în întregime de galere cu vâsle.

Preludiu

Biruitorii de la Lepanto: Ioan de Austria, Marcantonio Colonna si Sebastiano Venier

Dupǎ ce au cuceritConstantinopolul in 1453, tucii au invadat Peninsula Balcanicǎ, avansând spre centrul Europei, amenințând statele creștine.Au transformat Marea Mediteraneana intr-un "lac turcesc" prin cuceriri navale. Diverși papi au propus de mai multe ori suveranilor creștini sǎ se uneascǎ împotriva inamicului comun, dar fără succes.În 1570, papa Pius al V-lea a reușit sǎ adune forțele creștine pentru a elibera Ciprul, atacat de turci, formând Liga Sfântǎ.Toate statele cu iesire la mare, cu exceptia Frantei (aliat cu Imperiul Otoman impotriva Spaniei) si a Imperiului Romano-German care prefera sa ramana neutru, au intrat in alianta. Între timp, ajutoarele pentru asediații orașului Famagusta n-au sosit la timp, iar cetatea s-a predat turcilor.Torturile la care a fost supus comandantul venețian Marcantonio Bragadin au determinat forțele aliate sǎ se pregǎteascǎ de rǎzboi. Fiul ilegitim al împǎratului Carol al V-lea,Ioan de Austria, a fost numit comandant suprem al flotei Ligii Sfinte.

Flotele

Flota otomana

În toamna anului 1571, flota creștinǎ condusǎ de Ioan de Austria a ridicat ancorele din portulMessina.Flota turcǎ, sub comanda lui Mehmed Ali Pașa, a primit vestea abia pe 5 octombrie.În tabǎra turceascǎ, mulți soldati turci erau încǎ înarmați cu arcuri cu sǎgeți, pe când Liga utiliza deja archebuzele. La bǎtǎlie au participat câteva galioane, nave cu patru catarge si mai multe punți.Acestea erau folosite pentru a întări atacul galerelor.Vaslasii erau simpli sclavi sau condamnati care nu erau platiti si nici inarmati. Un rol important în bǎtǎlie l-au avut galioanele venețiene, nave de mari dimensiuni, de neînfrânt si puternic inarmate.Au fost ultimele nave cu rame si galere cu vasle utilizate intr-o lupta.

Coalitia statelor crestine, reunind Spania, Veneția, Genova, Savoia, Neapole, Cavalerii de Maltasi Statele Papale aveau de infruntat o flota otomana superioara numeric (206 galere crestine contra 300 de vase turcesti), condusa de Ali Pasa. Abil condusa de Don Juan de Austria, flota crestina s-a impartit in 4 divizii.

La capatul nordic, in apropierea coastei, se aflau 53 de galere venetiene, conduse de Agustino Barbarico. Urmau, in centru, 62 de galere sub comanda lui Don Juan si, in flancul drept 53 de galere conduse de amiralul Andrea Doria. O divizie de rezerva era stationata in spatele acestuia. Pe masura ce flota crestina ocolea capul Scrofa, turcii au incercat o manevra de invaluire, profitand de superioritatea lor numerica, dar si de faptul ca Andrea Doria nu se integrase la timp in dispozitivul gandit de Don Juan. Amiralul turc Uluj Ali a profitat de golul produs in liniile crestine si s-a strecurat intre galerele lui Doria si centrul dispozitivului crestin.

Bǎtǎlia

Bătălia de la Lepanto a durat doar 5 ore.Navele creștine, în inferioritate numerica, s-au asezat in semicerc, atacand spre amiaza.Batalia a fost crancena, in zona de centru, unde se aflau comandantii, lupta s-a desfasurat pana la sosirea fortelor de rezerva crestine, care au invins rezistenta turca.Barbarigo a fost ucis de o sageata, dar venetienii au rezistat eroic asaltului otoman.

Batalia de la Lepanto

Se parea ca turcii se indreapta spre victorie, dar interventia providentiala a lui Alvaro de Bazan, in fruntea rezervelor, a intors rezultatul luptei. Uluj Ali a fost obligat sa se retraga, cu doar 40 de galere, lasand nu mai putin de 180 de galere si 60 de galiote in mainile crestinilor – desi doar 117 dintre acestea mai erau navigabile. Crestinii au pierdut 45 de galere – 15 scufundate si 30 atat de distruse incat a trebuit sa fie sabordate.Mehem Ali Pasa a fost decapitat de un flintas, desi Ioan de Austria a ordonat crutarea acestuia.Ramasi fara conducator, turcii s-au retras.

Battaglia Lepanto in Vaticano

Urmǎri

Din 251 vase cât însuma flota otomană, 50 au fost scufundate și 137 capturate. De partea cealaltă, creștinii au pierdut doar 17 nave dintr-un total de 208. Pierderile umane le reflectă pe cele materiale: 20,000 pentru turci și 7,500 pentru creștini. Teribila înfrângere a pus în discuție nevoie unor schimbări și a evidențiat poate pentru prima oară decalajul tehnologic față de Occident.Aceasta batalie, considerata cea mai mare victorie a crestinismului impotriva islamului, n-a fost urmata de alte lupte, deoarece in sanul aliantei au aparut rivalitati.Turci au inaintat in Peninsula Balcanicǎ, dar infrangerea de la Lepanto i-a impiedicat sa preia controlul asupra Mediteranei. Entuziasmați, creștinii sperau să ducă victoria mai departe, atacând imperiul lipsit de flotă și recucerind Constantinopolul, însă diferențele dintre membrii alianței și-au spus cuvântul. Pentru Veneția, cea mai mare putere navală, pierderea Ciprului s-a dovedit a fi o lovitură mai grea decât cea pe care au primit-o turcii la Lepanto și în curând s-a întors la politica de colaborare economică cu musulmanii. Pentru spanioli principalul obiectiv a fost cucerirea Africii de Nord și nu un atac asupra provinciilor centrale ale Imperiului Otoman. Papa Pius V, inițiatorul alianței, a murit în 1572, iar semnarea păcii dintre Veneția și Imperiul Otoman din 1573 a marca desființarea Ligii Sfinte.Ioan de Austria a murit in 1578. la 31 de ani. De asemenea, pentru otomani probleme mai importante apăreau în Persia și Caucaz și au trebuit să renunțe la acțiunile din Mediterană, coordonate cu cele ale francezilor, care au dominat mijlocul secolului XVI.

Note

1. ^ Drane, Augusta Theodosia (1858). The Knights of st. John: with The battle of Lepanto and Siege of Vienna [Cavalerii Sfântului Ioan: cu bătălia de la Lepanto și asediul Vienei]. Londra
2. ^ Konstam, Angus (2003). Lepanto 1571: the greatest naval battle of the Renaissance [Lepanto 1571: cea mai mare bătălie navală a Renașterii]. Oxford
3. ^ George Ripley and Charles A. Dana (1867). The new American cyclopaedia: Volume 10. New York
4. ^ Setton, Kenneth Meyer (1984). The Papacy and the Levant, 1204-1571, Volume 161 [Papalitatea și Levantul, 1204-1571, Volumul 161]. Philadelphia
5. ^ ^a b Confrontation at Lepanto [Confruntarea de la Lepanto] by T.C.F. Hopkins, intro
6. ^ Geoffrey Parker, The Military Revolution [Revoluția militară], p. 88
7. ^ Luggis, Telemachus: "Sunday, 7 October 1571" [Duminică, 7 Octombrie 1571] pp. 19-23 Epsilon Istorica, Eleftherotypia, 9 noiembrie 2000. Vezi și Chasiotis, Ioannis "The signing of 'Sacra Liga Antiturca' and the naval battle of Lepanto (7 October 1571)" [Semnarea «Sacra Liga Antiturca» și bătălia navală de la Lepanto (7 octombrie 1571)], Istoria tou Ellinikou Ethnous. Ekdotiki Athinon, vol. 10, Athena, 1974

Legături externe[modificare]

• Cât de mare a fost de fapt bătălia de la Lepanto?, 5 Mai 2011, Dipratu Radu, Historia