Are o lungime de 14 kilometri, cu un volum de apă de 465 milioane de metri cubi de apă, barajul Vidraru este inclus în topul celor mai mari din Europa. Chiar dacă a fost construit în anul 1966, barajul este de neclintit și în zilele noastre, trecând prin cutremure și uzări, rezistența sa este de neclintit.
Barajul Vidraru este un exemplu că în România avem nu doar monumente naturale sau cu o istorie îndepărtată, această construcție impresionantă este declarată drept Monument Ingineresc construcția căruia în zilele noastre ar fi costat circa 450 milioane de euro, potrivit adevarulfinanciar.ro.
A împlinit 50 de ani de la inaugurare, construcţia acestuia fiind începută în 1960, hidrocentrala fiind pusă în funcţiune în 1966. Centrala are 220 MW, lacul de acumulare are un volum de 465 de milioane de metri cubi, iar pentru realizarea obiectivului au fost puse în mişcare resurse impresionante, forându-se 42 de kilometri de galerii subterane şi excavându-se 1,78 milioane de metri cubi de rocă, din care un milion în subteran.
(Notă: fotografiile fac parte din arhiva personală a Imolei Martonossy, fiind realizate de către tatăl acesteia, Laurențiu Șomolik, care a lucrat la construcţia barajului şi hidrocentralei Vidraru. Şamolik a pus în funcţiune şi puţul central al minei de huilă Petrila, din Valea Jiului, în 1945)
De asemenea, s-au turnat mai bine de 930.000 de metri cubi de beton şi s-au montat 6.300 de tone de echipamente. Barajul are o grosime la coronament de 6 metri și 25 metri la bază. Este străbătut de 9 galerii orizontale, unde sunt montate aparate care măsoară presiunea, temperatura, deformațiile.
Există, de asemenea, un ascensor care măsoară înclinația. Acum, cu cei 166 de metri înălțime ai săi, a rămas pe locul cinci pe continent, dar a coborat pe pozitia 27 în lume.
Proiectul fusese demarat de către liderul comunist Gherghe Gheorghiu-Dej, dar acesta nu a apucat să vadă opera finalizată, deoarece a murit în anul 1965, centrala fiind inaugurată în 1966 de către succesorul acestuia în fruntea ţării, Nicolae Ceauşescu. Realizarea construcţiei s-a făcut cu preţul a 20 de vieţi.
Iar pentru realizarea acesteia s-au cărat uneltele folosite la realizarea hidrocentralei Bicaz.“Când am venit aici, de la Bicaz, nu era decât o cale ferată, o mocăniță. Timp de patru ani am construit drumul de acces. Ne-am adus locomotiva și vagoanele de la Bicaz. Cu ele am cărat piatra pe șantier.
Cele mai dure experiente le trăiam iarna. Era extrem de frig. Munceam indiferent de vreme”, potrivit unui veteran al construcţiei, Viorel Dănilă, citat de către publicaţia Univers Argeşean.
în 1974 barajul a trecut printr-o avarie după ce o galeria şi blindajul metalic al acesteia s-au rupt, iar o parte uriașă din masivul muntos a fost dislocată. Ulterior, au fost realziate lucrări de consolidare.
„Eram acasă, la București, când am primit un telefon. Mi s-a spus că barajul s-a rupt și că trebuie să mă duc neapărat acolo. Barajul nu pățise nimic, dar căzuse un versant din cauza unei falii de nimeni știută. S-au prăbușit 10.000 de metri cubi de rocă peste un viaduct aflat la baza barajului. Apa a țâșnit cu 600 de metri cubi pe secundă, inundând satele din zonă și unitatea militară ai cărei soldați lucrau la Transfăgărășan“, mai spune Dănilă.
Niciun lider comunist nu a fost retrogradat din cauza incidentului.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius