altmarius

cultură şi spiritualitate

Despre lume cu simplitate :

Avva Antonie şi Pavel cel Simplu

Apoftegma 31 despre avva Antonie cel Mare este o istorisire despre ierarhia lucrurilor, despre priorităţi. Iat-o: "Odată, avva Antonie a primit o scrisoare de la împăratul Constantin, ca să meargă la Constantinopol, şi se întreba ce să facă? Atunci îi zice avvei Pavel, ucenicul său: Oare trebuie să mă duc? El îi răspunde: Dacă mergi, te numeşti Antonie; dacă nu mergi, avva Antonie."

Acest scurt dialog dintre Antonie şi ucenicul său aruncă o lumină în plus asupra bătrânului părinte. În alte apoftegme l-am văzut pe Antonie ca pe un povăţuitor al monahilor, un înţelept învăţat de Dumnezeu. Chiar dacă aceasta este o parte importantă a biografiei şi personalităţii Sfântului Antonie, pustnicul totuşi nu apare încremenit într-o poziţie statuară, de unde să împartă sfaturi în stânga şi în dreapta. Îl vedem acum nedumerit şi, spre deosebire de alte dăţi când cerea sfat de la Dumnezeu, de data asta se smereşte şi cere un cuvânt de la ucenicul său. Subit se inversează rolurile, fără ca ierarhia să se răstoarne. Cuvântul lui Pavel cel Simplu, ucenicul, este clar, concis, percutant şi, ca toate cuvintele puternice, are însuşirea de a pune lucrurile în ordine, de a clarifica. Răspunsul avvei Pavel, în buna tradiţie a Părinţilor, nu este sub forma unei porunci, deci, nu supune libertatea la nici o silnicie. Deşi Antonie întreabă direct dacă trebuie sau nu să se ducă, răspunsul vine nuanţat şi prezintă consecinţele acţiunii: Dacă mergi, te numeşti Antonie; dacă nu mergi, avva Antonie. Decizia aparţine în cele din urmă în întregime celui care a întrebat.

Cu multă claritate, avva Pavel ierarhizează, chiar dacă indirect, consecinţele unei posibile interacţiuni cu lumea seculară. Altfel spus, ucenicul îi zice avvei: "Dacă mergi la împărat, devii un simplu supus al lui, îţi pierzi autoritatea spirituală, chiar dacă, poate că vei câştiga în plus prestigiu lumesc."

Puterea spirituală şi cea lumească nu se supun una celeilalte fără consecinţe. Asta nu înseamnă că în mod obligatoriu cele două sunt una împotriva alteia, deşi o anumită tensiune nu poate fi niciodată cu totul anulată. Teritoriile sunt distincte şi rămân ca atare. De aceea Antonie, învăţătorul pustiului, refuză să-l viziteze pe împărat.

Astfel, o istorisire despre simplitatea şi smerenia avvei Antonie, care cere sfat de la ucenicul său, sfârşeşte cu o afirmaţie care ar putea fi încadrată în domeniul modern al teologiei politice şi prefaţează o altă caracteristică a modernităţii, anume separaţie dintre Biserică şi Stat. Dincolo însă de tot ce ar putea fi subînţeles din dialogul purtat de cei doi, un lucru rămâne sigur: într-o ierarhie întemeiată pe adevăr, prioritate au cele spirituale, şi nu cele seculare, ale lumii.

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor