altmarius

cultură şi spiritualitate

Pictura "Garoafe" de Luchian, scoasă la licitaţie

Redactia
Garoafele foto Muzeul Municipiului Bucureşti
Pictura "Garoafe" de Ştefan Luchian, estimată la 150.000 - 200.000 de euro, este vedeta licitaţiei de vară a casei Artmark, organizată în 17 iunie la Bucureşti, în cadrul căreia vor fi prezentate circa 150 de lucrări, semnate printre alţii de Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu şi Dumitru Gorzo.
Potrivit Artmark, licitaţia se va desfăşura sub titulatura "Aur pe pânză" şi se va afla sub farmecul unei excepţionale opere de Ştefan Luchian, pictura "Garoafe", una dintre cele mai reprezentative pentru genul picturii cu flori, abordat în perioada de maturitate a creaţiei sale artistice.
Lucrarea "Garoafe" de Ştefan Luchian, estimată la 150.000 - 200.000 euro, este un ulei pe carton, cu dimensiunile de 50 x 71 cm, semnat stânga jos, cu negru.

Pictura lui Luchian va fi însoţită în licitaţie de alte opere-vedetă simboliste, semnate de Kimon Loghi, un artist român integrat momentului european din jurul anului 1900, şi de Nicolae Tonitza, cu o operă din perioada dobrogeană de creaţie, când a avut loc închegarea concepţiilor sale artistice şi a realizat imagini de o profundă înţelegere a vieţii oamenilor din această zonă.
Astfel, în cadrul licitaţiei, vor fi prezentate lucrările: "Tătăroaică în cerdac" de Nicolae Tonitza, estimată la 65.000 - 80.000 euro, şi respectiv "Vestale", estimată la 10.000 - 15.000 euro, şi "Carpe diem", estimată la 3.500 - 5.000 euro, ambele de Kimon Loghi.
Reprezentând acelaşi univers de personaje exotice al Dobrogei, dar cu o viziune influenţată de căutările artistice pariziene ale perioadei, pictura "Barbu Lăutaru" a lui Iosif Iser este o altă operă a acestei ediţii de licitaţie. Lucrarea lui Iosif Iser, "Barbu Lăutaru", este estimată la 12.500 - 18.000 euro.
Totodată, licitaţia de vară Artmark 2010 aduce, printre operele-vedetă, lucrări de artă contemporană realizate de artişti tineri ce s-au impus nu numai pe scena artistică românească, prin concepţii artistice valabile, ci şi pe cea a artei internaţionale, prin expoziţii şi participări la bienale şi târguri de artă. Unul dintre aceştia este Dumitru Gorzo. Lucrarea sa, "Aşteptându-l pe băiatul cu piculina", estimată la 3.500 - 5.000 euro, face parte din seria picturilor reprezentând oameni din satul maramureşan în care s-a născut, galerie de portrete prin care a devenit cunoscut publicului new-yorkez.
În licitaţie vor mai fi prezentate lucrări de: Nicolae Vermont, "Florăreasa", estimată la 9.000 - 12.000 euro, Gheorghe Petraşcu, "Trandafiri" (25.000 - 35.000 euro), Iosif Iser, "Uliţa" (7.500 - 10.000 euro), Ion Ţuculescu, "Izvorul de fluturi" (40.000 - 60.000 euro), Nicolae Dărăscu, "Turci la Balcic" (25.000 - 35.000 euro), Camil Ressu, "Baigneuze" (12.000 - 15.000 euro), Jean Cheller, "Iarna în mahala" (5.000 - 8.000 euro), Ştefan Popescu, "Flori în cerdac" (14.000 - 18.000 euro), Jules Dupré, "Barbizon" (25.000 - 32.000 euro), Grigory Gluckmann, "Baigneuze" (50.000 - 75.000 euro), Ferenc Acs, "Cusătorese" (1.500 - 2.500 euro), Miklos Deszo, "Carieră la amiază" (2.000 - 3.000 euro), Francisc Chiuariu, "Îngeri I" (2.000 - 3.000 euro), Andras Szabo, "Miercurea după-amiaza (Icoane)" (1.000 - 1.500 euro), TARA (von Neudorf, Sorin), "Secerătoare de oameni" (800 - 1.200 euro).
Licitaţia de vară Artmark se va desfăşura joi, 17 iunie, de la ora 19:30, la hotelul Marriott din Bucureşti. Expoziţia licitaţiei va avea loc în perioada 12-17 iunie, între orele 10:00-20:00 (sau, cu programare, în afara orarului de vizitare).
Operele pregătite pentru licitaţie, în număr de aproximativ 150, sunt grupate în secţiunile: Art Nouveau - în premieră, Academism şi primitivi, Modernism, Postmodernism, Europeana, Şcoala de la Baia Mare şi Contemporana.
Lucrările din licitaţie pot fi vizualizate şi pe site-ul Artmark, platforma care permite înregistrarea de oferte online (pâna în ziua licitaţiei, la ora 12.00), dar şi alcătuirea de liste de opere preferate.
Sistemul de ofertare online este o formă de participare în lipsa la licitaţie, similar cu cel al ofertei scrise (care ramâne funcţional şi se face completând un formular şi înmânându-l reprezentanţilor Artmark, cu cel puţin o oră înaintea evenimentului).
Licitaţia de vară Artmark va fi transmisă în direct pe Internet, putând fi urmărită de participanţi şi spectatori, în 17 iunie, începând cu ora 19:30, pe site-ul tv.artmark.ro.

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor