Despre Sacramentul Preoţiei
miercuri, 26 martie 2014
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Am avut deja ocazia de a marca din nou că cele trei Sacramentele ale Botezului, Mirului şi Euharistiei constituie împreună misterul “iniţierii creştine”, un unic mare eveniment de har care ne renaşte în Cristos. Aceasta este vocaţia fundamentală care îi uneşte în Biserică pe toţi, ca discipoli ai Domnului Isus. Sunt după aceea două Sacramente care corespund la două vocaţii specifice: este vorba despre Preoţie şi despre Căsătorie. Ele constituie două mari căi prin care creştinul poate să facă din propria viaţă un dar de iubire, după exemplul şi în numele lui Cristos şi astfel să coopereze la edificarea Bisericii.
Preoţia, ritmată în cele trei grade: episcopat, prezbiterat şi diaconat, este Sacramentul care abilitează la exercitarea slujirii, încredinţată de Domnul Isus apostolilor, de a paşte turma Sa, în puterea Duhului Său şi după inima Sa. A paşte turma lui Isus nu cu puterea forţei umane sau cu propria putere, ci aceea a Duhului şi după inima sa, inima lui Isus care este o inimă de iubire. Preotul, Episcopul, diaconul trebuie să pască turma Domnului cu iubire. Dacă nu face aceasta cu iubire, nu slujeşte. Şi în acest sens, slujitorii care sunt aleşi şi consacraţi pentru această slujire prelungesc în timp prezenţa lui Isus, dacă fac aceasta cu puterea Duhului Sfânt în numele lui Dumnezeu şi cu iubire.
1. Un prim aspect. Cei care sunt hirotoniţi sunt puşi în fruntea comunităţii. Sunt “în frunte”, da, însă pentru Isus înseamnă a pune propria autoritate în slujire, aşa cum El însuşi a arătat şi i-a învăţat pe discipoli cu aceste cuvinte: “Ştiţi că cei care conduc neamurile le domină şi cei mari îşi fac simţită puterea asupra lor. Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru, aşa cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să îşi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Mt 20,25-28, Mc 10,42-45). Un Episcop care nu este în slujba comunităţii nu face bine; un preot, care nu este în slujba comunităţii sale nu face bine, greşeşte.
2. O altă caracteristică ce derivă tot din această unire sacramentală cu Cristos este iubirea pasionată faţă de Biserică. Să ne gândim la acel text din Scrisoarea către Efeseni în care Sfântul Paul spune că Cristos “a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea pentru a o sfinţi, purificând-o prin baia apei în cuvânt, ca să şi-o prezinte sieşi ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător” (5,25-27). În virtutea Preoţiei, slujitorul se dedică în întregime pe sine însuşi propriei comunităţi şi o iubeşte cu toată inima: este familia sa. Episcopul, preotul iubesc Biserica în comunitatea lor, o iubesc puternic. Cum? Aşa cum Cristos iubeşte Biserica. Acelaşi lucru îl va spune Sfântul Paul despre căsătorie: soţul îşi iubeşte soţia aşa cum Cristos iubeşte Biserica. Este un mare mister de iubire: acesta al slujirii şi acela al căsătoriei, două Sacramente care sunt drumul pe care persoanele merg în mod obişnuit la Domnul.
3. Un ultim aspect. Apostolul Paul recomandă discipolului său, Timotei, să nu neglijeze, ba chiar să reînsufleţească mereu darul care este în el. Darul care i-a fost dat prin impunerea mâinilor (cf. 1Tim4,14; 2Tim 1,6). Când nu se alimentează slujirea – slujirea Episcopului, slujirea preotului – cu rugăciune, cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi cu celebrarea zilnică a Euharistiei şi chiar cu o frecventare a Sacramentului Pocăinţei, se ajunge în mod inevitabil să se piardă din vedere sensul autentic al propriei slujiri şi bucuria care derivă dintr-o profundă comuniune cu Isus.
4. Episcopul care nu se roagă, Episcopul care nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, care nu celebrează în fiecare zi, care nu merge să se spovedească în mod obişnuit, şi preotul însuşi care nu face aceste lucruri, cu timpul pierd unirea cu Isus şi ei devin o mediocritate care nu face bine Bisericii. Pentru aceasta, trebuie să îi ajutăm pe Episcopi, pe preoţi să se roage, să asculte Cuvântul lui Dumnezeu care este hrana zilnică, să celebreze în fiecare zi Euharistia şi să meargă să se spovedească în mod obişnuit. Şi acest lucru este atât de important pentru că se referă tocmai la sfinţirea chiar a Episcopilor şi a preoţilor.
5. Aş vrea să închei cu un lucru care îmi vine în minte: ce trebuie făcut pentru a deveni preot? Unde se vând admiterile la preoţie? Nu, nu se vând. Acesta este o iniţiativă pe care o ia Domnul. Domnul cheamă. Cheamă pe fiecare dintre cei pe care îi vrea ca să devină preoţi. Probabil sunt unii tineri, aici, care au simţit în inima lor această chemare, voinţa de a deveni preoţi, voinţa de a-i sluji pe alţii în lucrurile care vin de la Dumnezeu, voinţa de a fi toată viaţa în slujire pentru a catehiza, a boteza, a ierta, a celebra Euharistia, a-i îngriji pe cei bolnavi… şi toată viaţa aşa! Dacă a simţit cineva dintre voi acest lucru în inimă, Isus e cel care i-a pus aceasta acolo! Aveţi grijă de această invitaţie şi rugaţi-vă pentru ca acest lucru să crească şi să dea rod în toată Biserica.
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.03.2014
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius