ATUNCI ȘI ACUM 2 - FILM. TEATRU

[altmariusplus]

_____________________

Da, sunt nostalgic. În primul rând, după tinerețea pierdută definitiv, apoi după epoca care nu a fost nicidecum fericită, dar avea o mare calitate, care acum a dispărut la fel de definitiv: stabilitatea. Faptul că îți era asigurată ziua de mâine - indiferent că era bună sau mult mai puțin bună - nu punea punea probleme fundamentale ca a democrației sau libertății, ci probleme de subzistență. Este adevărat că cei care au luptat activ împotriva regimului - chiar cu arma în mână, ca în anii 50 - au avut de suferit repercusiuni, dar în care regim nu se întâmplă același lucru? Vă reamintesc evenimentele din Franța, Olanda, Marea Britanie, de-acum un an-doi, în țări democratice... Deci: nu am uitat cozile la pâine sau alimentară, dar nu am uitat nici cozile la librării (eram copil când am stat 4 ore la librăria Eminescu din București pentru a cumpăra primele volume din Clubul temerarilor...)

FILM. Pe ecranele cinematografelor nu rulau numai producții românești sau sovietice, ci și americane, franțuzești sau italiene. La aceste producții erau cozi interminabile, la care lumea se așeza de noaptea la coadă pentru a prinde un bilet. Așa s-a întâmplat șa Aripile Vântului, Sunetul muzicii. Binecuvântați animalele și copiii, dar și la producții din seria Jandarmilor sau românești de genul Mihai Viteazul sau Dacii. Absolut nimeni nu era interesat de propagandă, toată lumea era interesată de arta filmului. Apropo de propagandă: la cinematografe, în anii 60, se comercializau alături de bilete, și fotografii ale actorilor occidentali celebri din acea vreme. La prețuri modice!

TEATRU: este foarte mult de spus aici. Existența unor actori deosebiți în teatrul românesc a atras un public extrem de numeros la toate marile teatre. La Național, unde piesele lui Paul Everac se jucau cu casa închisă, la Teatrul Mic, unde spectacole ca Maestrul și Margareta au făcut istorie sau la Bulandra, unde jucau mari actori... Nu te puteai duce la teatru, la orice teatru, fără să stai la o coadă de cel puțin o oră la bilete. Acest lucru s-a datorat și existenței I.A.T.C., cu profesori - dar și studenți - de foarte mare anvergură, care din păcate, azi nu mai sunt printre noi.

De aceea, sunt nostalgic, nu după un regim poltic (în care aveam destulă libertate - de a avea propriul sericiu, propria locuință - dar nu aveam libertatea de a acționa împotriva regimului și nici de a vorbi public împotriva lui. Și ce dacă? Viața și-a urmat cursul normal