Fiind o manifestare des intalnita in lumea moderna, atacul de panica este cunoscut de foarte multe persoane. Nu reprezinta o boala, ci un simptom. Este definit de catre cei ce l-au trait ca o frica intensa de moarte ce cuprinde intreaga minte, nemaiputand sa se concentreze pe altceva si avand senzatia mortii iminente, desi nu sufera de o boala, iar in plan fizic apar senzatii precum tremurul incontrolat, transpiratie si palpitatii.
Omul, captiv al activitatii sale zilnice, stresat si incercand intens sa-si invinga limitele si sa descopere noi orizonturi, uita tocmai punctul cel mai important al vietii sale. Grijile si anxietatea iau locul relaxarii si introspectiei, iar echilibrul este pierdut. Am ajuns tot mai rar sa ne intrebam: cine sunt eu? de unde vin? incotro ma indrept?
Desi stim ca suntem calatori pe acest pamant, traim ca si cand nu am muri niciodata. Zilele se succed una cate una, iar sufletul asteapta convertirea mintii catre Dumnezeu. Atunci cand aceste intrebari incoltesc in mintea omului modern, acesta nu are pregatirea duhovniceasca sa-si raspunda. Realizeaza brusc ca viata nu este doar inceput, ci si sfarsit si atunci, negasind un raspuns si nefiind pregatit se blocheaza. Resimte o puternica teama de moarte, incepe sa-l apuce tremuratul si astfel atacul de panica este gata sa-l stapaneasca. Si ce este mai grav, nu realizeaza de unde vine aceasta teama. Atacul de panica, repet, nu este o boala si nu se moare din el. Totul se petrece pe fond psihic, ca urmare a unei anxietati mai vechi. De ce se teme de fapt cel ce sufera? Se teme ca se va pierde pe sine, se teme ca va merge dincolo si cum altfel decat nepregatit? La nivel inconstient planeaza vinovatia pentru pacatele sale, iar constient realizeaza ca nu este doar trup, ci si suflet. Incepe sa caute refugiu la psihiatru si psiholog si are uneori impresia ca isi va pierde mintile, dar ocoleste biserica.
De ce omule drag te indrepti spre pieire neincercand sa-ti salvezi sufletul? Daca ai incerca sa gasesti raspunsul in credinta, avand incredere in Dumnezeu si in fagaduinta vietii de apoi, cautand un duhovnic alaturi de care sa-ti raspunzi la intrebari si sa te indrume catre Hristos, teama ar disparea. Impacarea cu tine insuti si cu Dumnezeu este cel mai sigur antidot. Asa cum trupul are nevoie de medic atunci cand ne imbolnavim, la fel si sufletul slabit cauta alinare in Cel ce l-a creat.
Hristos este viata si invatand sa murim alaturi de El, vom invata sa si inviem. Mantuitorul ne spune: "Pace las voua, pacea Mea o las voua, nu precum da lumea va dau eu. Sa nu se tulbure inima voastra, nici sa se infricoseze" (Ioan 14:27). Atunci de ce sa ne infricosam? Sa mergem sa-l cautam pe Cel ce ne va vindeca sufletul, caci "nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi" (Matei 9:12). Sa incercam ca in acest post al Pastelui sa fim mai aproape de El prin post si rugaciune, prin marturisirea pacatelor noastre spre usurarea constiintei. "Iar dreptul din credinta va fi viu; si de se va indoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu intru el." (Evrei 10:38). Sa ne apropiem de El cu tarie si temerile vor disparea, caci orice frica din necredinta si neincredere in Dumnezeu se naste, iar "noi nu suntem fii ai indoielii spre pieire, ci ai credintei spre dobandirea sufletului." (Evrei 10:39).
Toti ne vom sfarsi odata. Sa incercam sa o facem crestineste, invatand sa traim si sa murim. Doar asa vom castiga viata, aici si acolo.
Raluca Ignat
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius