altmarius

cultură şi spiritualitate

Ashdod: Patriarhul Ierusalimului a participat la o liturghie istorică pe vestigiile unei mănăstiri de secol VI


Patriarhul Ierusalimului și clerici din Țara Sfântă au participat joi la o Liturghie în aer liber oficiată pe vestigiile unei bazilici bizantine de lângă vechea Cetate Azot (Așdod). Patriarhul a oficiat un Trisaghion, pomenind numele de pe mozaicul recent descoperit – printre ele, cel al unui episcop care a participat la două sinoade ecumenice.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Teofan de Gerasa. Numele pomenite de Patriarhul Teofil la Trisaghion au fost după cum urmează: Episcopii Iraclie, Procopie, Karos, Preoții Gaianos și Stefanos, Diaconul Maxim, Maicile Soforonia și Eufrosina, Diaconițele Severa, Teodora și Gregoria.

La slujbă au mai participat Arhimandritul Evdochim, duhovnicul Lavrei Sfântului Sava, Egumenul Ignatios de Beit Sahour și Beit Jala, Egumenul Constantin al Mănăstirii Hozeva, Egumenul Artemios de la Haifa, Egumenul Leontie de la Rafeidia Samariei, Egumenul Marcel al Mănăstirii Sf. Gherghe din Lida și Părintele Alexander Iasevici al comunității rusofone din Beer Sheva.

După slujbă, dr. Alexander Fantalkin, profesor la Universitatea din Tel Aviv, i-a prezentat patriarhului situl arheologic. Preafericitul Părinte Patriarh Teofil a vorbit apoi, în prezența viceprimarului orașului israelian Ashdod și a arheologilor, despre valoarea inestimabilă a sitului.

„Această biserică ctitorită de Episcopul Procopie în secolul al VI-lea este o dovadă importantă că Așdod, cunoscută și sub numele de Azotos în trecut, a fost una din principalele cetăți de pe coastă în perioada bizantină”. El a amintit mențiunile cetății în Vechiul (Iosua Navi 15, 46) și Noul Testament (Fapte 8, 40).

„Descoperirea acestei biserici bizantine, care este un loc sfânt important pentru creștini, este dovada mărturiei pe care Patriarhia Ierusalimului o oferă de-a lungul secolelor despre istoria noastră sfântă. Ca cea mai veche instituție religioasă din regiune, Patriarhia întruchipează această istorie sfântă și o legitimează”,  a spus Preafericirea Sa.

Un episcop participant la Sinoadele III și IV

„Situl acesta este de o supremă valoare academică și istorică. Aici a existat o prezență creștină încă dinainte de biserica aceasta. Știm că un episcop din zonă, Siluan, a participat la Primul Sinod Ecumenic, de la Niceea, în 325. S-au găsit în această biserică inscripții cu numele Episcopului Iraclie, care a participat și la al Treilea Sinod Ecumenic, de la Efes, în 431, și la al Patrulea Sinod, cel de la Calcedon, din 451”, a afirmat Patriarhul Teofil.

„Avem aici un sit care, la fel ca cel de la Madaba și Megiddo, are puterea să atragă nu doar savanți, ci și un mare număr de turiști și pelerini. Avem un tezaur pe care trebuie să-l păstrăm și să-l facem accesibil sutelor de mii de pelerini care vin anual în Țara Sfântă. Cu o semnificație științifică și religioasă profundă, acest loc are o valoare imensă pentru orașul Ashdod și este parte din patrimoniul mondial din Țara Sfântă”, a continuat Patriarhul Ierusalimului.


Mozaicul de la Ashdod. Foto: Facebook / University of Tel Aviv

În situl arheologic s-au descoperit și mormintele unor femei pe care inscripțiile le atestă ca având slujire de diaconițe.

„Aceasta ne confirmă existența acestei slujiri în Biserica timpurie. În plus, s-au descoperit și morminte de martiri, ceea ce dovedește că locul a servit pentru adunările liturgice ale credincioșilor încă dinainte de secolul al IV-lea”, a spus patriarhul, subliniind că descoperirea va atrage numeroși pelerini din toate colțurile lumii.

„Conservarea și dezvoltarea acestui sit va consolida bunele relații dintre Statul Israel și Patriarhia Ierusalimului, și, pe cale de consecință, și cu lumea creștină în general și cu cea creștin-ortodoxă în particular, cum ar fi cu popoarele Greciei, Ciprului, Rusiei, României, Bulgariei, Serbiei, Georgiei și altora”, a spus Preafericitul Părinte Teofil.

Un potențial uriaș pentru turismul religios

Conservarea și accesibilizarea sitului pentru savanți și pelerini va face din el „o mărturie vie despre istoria acestui vechi oraș și va promova coexistența pașnică, toleranța și respectul reciproc”, a mai spus patriarhul, adăugând că Patriarhia Ierusalimului se angajează să sprijine și să asiste această lucrare.

„Fie ca acest loc să fie deopotrivă o sursă de cunoaștere și de înnoire spirituală pentru generațiile viitoare”, a încheiat Preafericirea Sa.


Ruinele vechii cetăți Așdod, la sud de actualul oraș israelian Ashdod. Credit: Haaretz / Kobi Refaeli

Gazda și organizatorul evenimentului a fost Arhiepiscopul Aristovoulos de Madaba, care a oferit la final fructe, băuturi răcoritoare și grâu fiert tuturor participanților.

Cetatea Așdod (Azot), ale cărei vestigii au fost recent descoperite,  este reprezentată în faimosul mozaic al bisericii bizantine de la Madaba, Iordania (sec. VI).

Arheologii cred că vestigiile ei se întind sub dunele de nisip de la sud de orașul Ashdod de azi.

Bazilica lângă ale cărei vestigii s-a slujit joi pare să fi fost locașul de închinare al unei mănăstiri de la începutul isihasmului. Săpăturile continuă.

Foto credit: Patriarhia Ierusalimului (deschidere)

Vizualizări: 8

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor