Aristotel si viziunea sa asupra divinitatii

[altmariusideea]

Aristotel si viziunea sa asupra divinitatii

Publicat în 27 martie 2014 de Iulia Pana

http://www.targulcartii.ro/blog/aristotel-si-viziunea-sa-asupra-div...

Intr-o anecdota faimoasa din istoria stiintelor, Galileo se afla pe varful turnului inclinat din Pisa pentru a combate invataturile lui Aristotel despre corpurile cu masa diferita ce cad la viteze diferite. Aceasta poveste, autentica sau nu, ilustreaza imaginea unui Aristotel cu care multi au crescut – cea a unui nebun dogmatic a carui influenta a ucis progresul stiintific timp de secole. Insa, imaginea nu poate fi mai departe de adevar.
Discipol al lui Platon, cel invatat de Socrate, Aristotel se afla, indubitabil, in galeria geniilor universale pe care omenirea le-a cunoscut vreodata. Scrierile sale pe marginea poeziei si teatrului, muzicii, logicii, retoricii, politicii si guvernelor, metafizicii si eticii sunt inca fundamentale in studiul acestor domenii. Si, in timp ce lucrarea sa in biologie, zoologie, fizica si alte stiinte este perimata, totusi a jucat un rol vital in crearea acestor discipline.
Una dintre cele mai influente contributii ale lui Aristotel la gandirea filosofica este conceptul ’miscatorului nemiscat’. Cum numele sugereaza, ’miscatorul nemiscat’ influenteaza alte entitati, alte lucruri, insa nu poate fi atins de nimic. Precum un lant infinit de piese de domino. Ceva sau cineva misca prima piesa iar urmatoarele cad. Filosofia lui Aristotel conduce spre ideea ca ’miscatorul nemiscat’ este Dumnezeu, cauza suprema sau motorul tuturor miscarilor, al schimbarii in univers. In cea de-a douasprezecea carte a tratatului ’Metafizica’, Aristotel descrie entitatea ca fiind ’simpla’ (indivizibila), inalterabila si perfecta. Si continuu contempland la singurul lucru din univers demn de atentia sa: ea insasi.
Prestigiul lui Aristotel in perioada antica si medievala era enorma astfel ca ganditorii evrei, crestini si musulmani s-au simtit obligati sa incorporeze aceasta viziune asupra zeitatii supreme in propria filosofie.
De exemplu, una dintre ’cele cinci cai’ de a demonstra existenta lui Dumnezeu ori de a descrie natura divina, practicata de Sfantul Toma de Aquino se baza pe conceptul lui Aristotel al ’miscatorului nemiscat’. Deloc surprinzator intrucat timp de aproape 20 de secole, Aristotel a reprezentat cea mai buna stiinta, cea mai avansata gandire disponibila, fiind pur si simplu imposibil ca vreun filosof serios sa il ignore. In fapt, era dificil si a-l contrazice: pana in Evul Mediu, precum este ilustrat in ’Numele Trandafirului’ lui Umberto Eco dar si in studiile scolastice semnate de C.S. Lewis, cele cateva scrieri pretioase ramase de la ’Antici’ au preluat cumva o aura a unei scripturi. Si niciun scriitor non-scriptural nu purta mai mare autoritate decat Aristotel.
O problema majora pentru filosofii musulmani, crestini si evrei era, totodata, faptul ca Dumnezeu cel schitat in Biblie, in Coran este evident personal, reactionand la pacatul uman si la credinta, intervenind sau nu in unele momente in istoria umanitatii, reveland mesaje profetilor croite timpurilor si circumstantelor anume. Totusi ’miscatorul nemiscat’ pare impersonal. Cum au fost aceste conceptii distincte despre divinitate reconciliate, chiar amestecate?
Nu au fost niciodata impacate, in deplina armonie. Nu cu succes.
’Miscatorul nemiscat’, permanent reflectand la sine deoarece este singurul lucru in univers demn de atentia sa pare incapabil sa acorde atentie suferintei celor mai putin demni precum oamenii. Si daca, intr-adevar, afecteaza alte lucruri dar nu poate fi atins, par a fi lipsite de sens rugaciunile si adularea catre aceasta entitate. Pentru crestini, indeosebi, pare prea putin probabil ca Dumnezeul lui Aristotel atat de mult a iubit lumea ca a trimis pe unicul sau fiu pentru a mantui omenirea.
Conceptul lui Aristotel despre divinitate si invataturile desprinse din revelatiile lui Avraam sunt precum uleiul si apa. Eterogene, niciodata posibil de combinat. Precum matematicianul si filosoful anglo-american al secolului al XX-lea, Alfred North Whitehead, a remarcat sarcastic in privinta acestei viziuni asupra divinului, Dumnezeul filosofilor nu este disponibil uzului religios, din pacate.