România are cele mai multe pășuni cu arbori bătrâni din Europa, și Transilvania le găzduiește pe cele mai multe din țară, arată studiile realizate de biologi și antropologi din mai multe țări.
Aceste pajiști pășunate sunt un peisaj antropogenic de valoare ecologică și culturală excepțională, și – spun cercetările – unul dintre puținele în care s-au păstrat arborii multiseculari.
Tibor Hartel, de la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca, care a condus o parte din aceste studii, spune că arborii pot atinge vârste excepţionale, dând exemplu stejarii de la Cajvana (Suceava) şi Mercheaşa (Braşov), cu o vechime estimată la 800-900 de ani, sau cei de 200-500 de ani, încă bine reprezentaţi în sudul Transilvaniei.
„Valoarea ecologică a arborilor bătrâni este atât de mare, încât sunt specii cheie în ecosistemele în care fac parte. Scorburile şi scoarţa “bătrână”, componente naturale ale arborilor seculari, le conferă valoare ecologică disproporţionat de mare pentru multe organisme, inclusiv insecte şi păsări protejate” spune el.
Pentru că multe din valorile ecologice importante ale arborilor apar la o vârstă de la care valoarea lor economică începe să scadă, ei sunt de regulă tăiaţi, nemaiputându-și exercita rolul de habitate naturale. „Ca elemente unicate de memorie biologică, istorică şi culturală, arborii bătrâni trebuie protejaţi şi menţinuţi”, spune Hartel.
Ecologie și dezvoltare durabilă
Plante și ecosisteme specifice cresc pe și pe lângă aceste pășuni cu arbori seculari, deosebindu-se total de ceea ce crește în pădurile sau pe pășunile fără arbori din apropiere.
Pentru că multe din ele există din timpuri pre-moderne (500-1700 d.Hr.), au avut timp să genereze un set de practici agricole și sociale specifice – cum ar fi locuri anume, de unde localnicii știu că pot culege ciuperci, asparagus, plante medicinale; tehnici de tundere a copacilor; locuri de vânătoare. Astăzi, acele tradiții, legendele locurilor și locurile în sine pot ajuta la dezvoltarea rurală – ele pot promova ecoturismul, crearea de branduri locale și o atitudine pozitivă față de conservare.
Rezultatele cercetărilor au avut ecou şi înspre politici, contribuind la organizarea primului seminar la Bruxelles despre modificarea politicii agricole comune pentru a fi mai „prietenoasă” faţă de arborii bătrâni de pe păşuni, care va avea loc în noiembrie 2015”.
Tibor Hartel se ocupă de ecologia arborilor bătrâni de 10 ani, de când s-a implicat salvarea a sute de stejari multiseculari de pe păşunea Breite de lângă Sighişoara, amenințați de un proiect de dezvotare.„Unul dintre argumentele autorităţilor a fost că în locul arborilor bătrâni se vor planta sute de arbori tineri. Încă de pe atunci era clar pentru noi, că valoarea ecologică a unui arbore bătrân nu se poate substitui de arbori tineri, oricât de mulţi ar fi”, explică el. Între timp, el a inventariat, împreună cu colaboratorii, peste 600 de arbori bătrâni din Transilvania, a scris articole în jurnale de ecologie și a co-editat cartea „European Wood Pastures in Transition: a Social-Ecological Approach”.
Pagina arboriremarcabili.ro își propune să lanseze un recensământ național al acestor copaci prin crowdsourcing – fiecare poate contribui înregistrând coordonatele marilor arbori pe care îi întâlnește.
Memorie colectivă
Antropologul Ioana Popescu vede în arborii bătrâni peisajul nostru arhetipal. „În fond, peisajul tipic românesc, toposul lui vizual nu este nici lanul de grâu, nici turmele păscând în vârf de munte, ci copacul bătrân și umbros, sub care ciobanul sprijinit în bâtă își păzește oile”, spune ea.
Cercetătoarea amintește că în perioada de Artă Națională de la începutul secolului trecut, de exaltare a imaginii țăranului ca identitate națională, existau serii întregi de fotografii cu această scenă arhetipală. Scena reflecta însă și o realitate: atât la păscut, cât și la muncile câmpului, oamenii se adăpoteau mereu sub copacul rotat, la pășune sau în câmp, chiar acolo unde fiecare centimetru de pământ era important. Copacul era lăsat anume, prezența lui era vitală pentru păstor sau agricultor.
O întreagă simbolistică din folclorul românesc se leagă de arbori, ca dublu al omului sau ca legătură între lumea noastră și cealaltă, între pământ și cer (ca un axis mundi), mai spune Ioana Popescu. Cel mai frecvent folosit e bradul, fie că e vorba de de crenguța verde pusă la ușă, semn că acolo s-a născut un copil, fie că e bradul împodobit de nuntă (care treptat s-a transformat în steag de nuntă), fie că e bradul mortului, adus la orice mormânt de tânăr, coborât din pădure cu capul în jos. Obiceiul era atât de răspândit, încât copil fiind, George Coșbuc a zărit bradul de Crăciun în casa boierului și a fost convins că acolo murise cineva.
Din repertoriul de cântece ale mortului din Gorj cules de Constantin Brăiloiu, Ioana Popescu își amintește versul „eu sunt bradul cel pocit” – remarcând că exemplarul folosit e mereu unul strâmb, diform, așa cum și oamenii care fac legătura cu lumea cealaltă sunt prostul satului, nebunul satului, marginalul – cei care primesc pomana, într-un schimb de daruri simbolice cu comunitatea.
Bradul se mai punea pe acoperiș de câte ori se construia o casă și rămânea acolo până când totul era gata. Alți arbori erau martori la schimbul ritual al copilului bolnav. Salcia e foarte prezentă în legendele Maicii Domnului – ca arbore miraculos, ale cărui flori se scutură fără rod, dar care renaște dintr-un ciot.
https://www.natgeo.ro/wp-content/uploads/2015/11/pliant_mic-300x263.jpg 300w, https://www.natgeo.ro/wp-content/uploads/2015/11/pliant_mic-768x674... 768w, https://www.natgeo.ro/wp-content/uploads/2015/11/pliant_mic-1024x89... 1024w" sizes="(max-width: 1202px) 100vw, 1202px" />
Un proiect cultural
Arborii multi-seculari de pe tot cuprinsul României au generat o expoziție foto, un album, un set de materiale video și o serie de conferințe, într-un adevărat laborator interdisciplinar propus de Galeria Posibilă.
Preocupată de ani buni de înțelegerea peisajului și a rolului său formator, Galeria Posibilă a văzut în arborii bătrâni un patrimoniu natural și cultural cu o importanță aparte. Fotograful Florin Ghenade l-a pus în lumină – pe întuneric! – prin 35 de fotografii-portret de scoruș, castan, păr, ulm, fag, salcie, tei, brad și stejar. Videograful Cristian Stănoiu a completat portretele cu dimensiunea temporală. Fiecare din cei 35 de arbori este însoțit în album de o fișă „personală” și trecut pe o hartă – afișul proiectului.
Conceptul „Arbori bătrâni” al Galeriei Posibile și-a propus să viziteze, pe parcursul a trei luni, Timișoara, Clujul și Bucureștiul, cu expoziția foto și o echipă de experți care a susținut conferințe tematice. Astăzi, expoziția a fost vernisată în ultima sa locație, Kube Musette, pe calea Victoriei, în capitală. Vorbitorii sunt: Simona Popescu, scriitoare (Copacii, ca oamenii, 06.11, ora 18:00) , Ioana Popescu, antropolog (Despre frumusețea imperfecțiunii, 11.11, ora 18:00) și Tibor Hartel, biolog (Arborii bătrâni între protejarea valorilor și valorile protejării, 15.11, ora 18:00).
„De fapt, e despre arbori” – aventura foto-video
Timp de trei ani Florin Ghenade a fotografiat și înregistrat, noaptea, pe plan-film, arbori remarcabili din România.
Fotograful mărturisește că a început proiectul preocupat de limbajul fotografic, și de inflația de foto-documente. „Voiam să văd cum poate să documentez: apropiindu-mă cu grijă și declanșând gânduri despre , prin sugestie, nu prin informație”, spune el. La început a fotografiat ziua. „Am stat vreo două luni și m-am uitat la fotografii și nu erau ce trebuie. Lipsea acel mic ajutor pentru canalizarea atenției. Pe întuneric, reușesc să îi pun în atenție fără a mai face acel inevitabil comentariu civic, social despre vecinătăți, cabluri, gunoaie – tot ce înseamnă zgomot. Aparent, negrul dă mai puțină informație, dar eu speram să funcționeze invers, să trezească interes”.
Spre surprinderea lui Ghenade, propriul său centru de interes s-a schimbat. „Ne trezeam și ne grăbeam spre locație, ca să trăim experiența aia. Totul devenea un performance: munca fizică, căratul aparaturii, întinsul cablurilor… Apoi se aduna comunitatea și asteptau noaptea, împreună cu noi. Iar când dădeam drumul la lumini, stăteam și ne uitam cu toții gură-cască. Și atunci mi-am dat seama că e foarte mult despre arbori, că pot lăsa deoparte limbajul fotografic.
Florin Ghenade și coechipierul său au dorit totuși să mai adauge un strat de informație introducând în proiect un set de scurte materiale video.
Cristian Stănoiu, arhitect, scenograf, videograf, cu pasiune pentru imaginea proiectată, a făcut cam 28 de filmulețe, gândite ca imagini cu ramă fixă. „Sunt înregistrate cât timp montam luminile, și am decupat câte un minut, în funție de calitatea luminii, de acțiune… Imaginea lui Florin pune reflectorul pe scenă, creează așteptări, iar filmul introduce dimensiunea timp și aduce informația lipsă”, explică Stănoiu.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius