AR FI TREBUIT SĂ ŞTIM: Ioan Moraru, singurul român care a câştigat Premiul Nobel, trăind în România toată viaţa!

[Miron Manega]

În 1985, o echipă internaţională de inventatori, condusă de un român pe nume Ioan Moraru, primea, la Oslo, Premiul Nobel pentru Pace. Ceilalţi doi inventatori erau Mihail Kuzin din URSS şi Bernard Lown din SUA, iar oganizaţia pe care o reprezentau se numea Physicians for the Prevention of Nuclear War (Medicii Lumii pentru Prevenirea Razboiului Nuclear). Cei trei se cunoşteau din anii '60, când au decis să înfiinţeze această organizaţie. Meritul lui Moraru e cu atât mai mare cu cât a reuşit să ajungă la conducerea IPPNW în perioada 1964-1966, când în România nu fusese posibilă înfiinţarea unei filiale a acesteia (subsidiara română s-a înfiinţat abia în 1983).

Cui îi pasă?

Aşadar, în 1985, în timpul lui Ceauşescu, savantul român Ioan Moraru, împreună cu alţi doi, primea Premiul Nobel pentru Pace. Şi totuşi nu am ştiut nimic. Descoperim un fapt public după 25 de ani de la producerea lui, ca şi când ar fi fost secret militar. N-a fost secret, a fost tot timpul la vedere, dar cui îi pasă? Există, bineînţeles o explicaţie a faptului că evenimentul a fost “tăcut” în timpul comunismului: Ceauşescu, se ştie, făcea eforturi uriaşe să obţină el Pemiul Nobel pentru Pace, ca o încununare a performanţelor sale politice. Or, vestea că un alt român, Ioan Moraru, a obţinut acest premiu, l-a înfuriat la culme, dictatorul considerându-se “furat” de un drept al său. Dintre cei trei laureaţi ai Premiului Nobel, Moraru a fost singurul despre care nu s-a ştiut nimic în ţara sa în acel an, ceilalţi doi fiind, evident, sărbătoriţi cu onoruri maxime de compatrioţi…
Asta a fost înainte de 1989. Dar după? Ce ne-a oprit, după 1989 să facem publică această performanţă a unui român trăitor în România, nu în altă ţară? A făcut-o o singură dată, ziarul România Liberă, în 1990, şi, de cuând, site-ul antena3.ro.În tot acest interval – nimic. Există şi aici o explicaţie: oameni ca Ioan Moraru n-au loc în spaţiul public, pentru că toate locurile sunt ocupate de “vedete”: Florin Salam, Adi de la Vâlcea, Mihaela Rădulescu, Elodia, Gigi Becali, Sexy Brăileanca, Sexy Buzoianca, Alina Strugaru. ŞI de analişti politici, evident. Între cei enumeraţ sunt diferenţe de nuanţă, dar nu de esenţă. De fapt, ei n-au esenţă.

Curriculul vitae

Ioan Moraru s-a născut în 1927, La Dârlos, lângă Mediaş, cei de aici fiind printre puţinii români care ştiu că un sătean de-al lor a luat un premiu Nobel. Ioan Moraru provenea dintr-o familie cu şapte copii, el fiind al treilea.

A fost absolvent al Facultăţii de Medicină din Cluj, doctor în ştiinţe medicale (din 1957) şi doctor docent (din 1968). A activat succesiv la catedrele de fiziopatologie, medicină legală şi morfopatologie, parcurgând toate etapele ierarhice, de la preparator până la profesor şef de catedră.

A fost directorul Institutului Medico-Legal Mina Minovici şi director al Institutului Victor Babeş, membru titular şi vicepreşedinte al Academiei de Stiinţe Medicale. A reprezentat ţara noastră la O.M.S. ca membru al Comitetului Executiv şi vicepreşedinte al acestui comitet.

A fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1985 (pentru activitatea depusă ca membru al "International Physicians for the prevention of Nuclear War"), secretar general al acestei organizaţii (1964-1966) şi ministru adjunct al Sănătăţii (1966-1969); a descris pentru prima oară receptorul Fc pentru IgA pe timocitele umane din myastenia gravis.

Activitatea sa ştiinţifică se concretizează în tratate şi monografii şi peste 300 de lucrări publicate în reviste din ţară şi străinătate. Este autorul unei "Introduceri în genetica moleculară" (în colaborare cu St. Antohi, 1964), iar sub redacţia sa apar tratatele de "Medicină legală" (1967), "Anatomia patologică" (1980), "Dicţionar de imunologie" (împreună cu E. Păunescu, 1981), "Imunopatologie" (1984) şi colaborează la volumul "Methods in Enzymology" (New York, 1983).

Lucrând peste trei decenii în domeniul anatomiei patologice în laboratoarele catedrei de anatomie patologică a Institutului de Medicină din Moscova, la secţia de anatomie patologică a IML Bucureşti şi apoi la Institutul "Victor Babeş" din Bucureşti, a studiat o variată cazuistică legată de boala membranelor hialine, docimazia histologică pulmonară la nou născut, pneumopatia intrauterină, meningita hipertoxică, leziunile vasculare cerebrale în intoxicaţia cu alcool metilic, tanatogeneza prin fibroblastoză şi miocardită primitivă la copii, metastazele cancerului pulmonar, metastazele în glandele endocrine, carcinomul mamar, mecanismul de producere al leziunilor hepatice, hepatitele toxice şi cirozele experimentale nutriţionale şi altele.
A murit pe 19 decembrie 1989, cu trei zile înainte de a vedea finalul revoluţiei, dar a apucat să rămână în conştiinţa studenţilor săi şi a colegilor cu care şi-a împărţit pasiunea pentru medicină.

“Nu avem nici un premiu Nobel. Scuze!”

De curând, antena3.ro a redeschis ancheta privind decernarea Premiului Nobel pentru Pace în 1985. Dar, întrucât pe site-ul Premiului Nobel (www.nobelprize.org) nu e menţionat numele savantului român, ancheta a declanşat în mediul online o polemică acerbă. “Îmi pare rau – spune unul - dar nu Ioan Moraru este laureat al premiului Nobel pentru Pace din 1985, ci organizatia International Physicians for the Prevention of Nuclear War". Contestaţiile sunt numeroase şi oarecum îndârjite: “Tot respectul pentru dl. Moraru – mai scrie cineva - dar NU A LUAT premiul Nobel, oricat ne-am fi dorit noi asta”. Un alt comentator face o explicaţie coerentă, dar trage o concluzie greşită: “Ce s-a intimplat este ca premiul a fost dat unei organizatii. Organizatia avea multi membri si o structura de organizare. Asta nu intereseaza pe cei de la academia suedeza. Odata ce a fost comunicat numele organizatiei, se presupune ca reprezentantii acestei organizatii vor veni sa ridice premiul. Academia suedeza nu stie si nu este interesata de structura ierarhica in organizatie si ia de buna delegatia care reprezinta organizatia. Cum din delegatie nu faceau parte decit americanul si rusul, doar ei apar pe site-ul oficial. Suedezii, repet, nu stiau si nu erau interesati de bucataria interna a organizatiei. Romanul nostru putea sa fie chiar sef, premiul se da unei organizatii, nu reprezentantilor ei care nu sunt votati. Asta e tot. Nu avem nici un premiu Nobel. Scuze”.

Caius Dragomir: “Ceauşescu nu i-a dat voie”

Obiecţiile sunt parţial corecte, dar asta nu umbreşte cu nimic meritele lui Ioan Moraru, faţă de care noi suntem datori cu o recunoaştere la un alt nivel decât cel al unei dezbateri online. Pentru că Ioan Moraru nu a fost o prezenţă conjuncturală în IPPNW. A fost fondator şi coordonator al acestei organizaţii. Conjuncturală a fost absenţa lui de la decernare. În 1985 românii trăiau în plină megalomanie a epocii de aur impuse de regimul Ceauşescu, care spera în acea perioadă să obţină nici mai mult nici mai puţin decât Premiul Nobel pentru Pace. În acest context, decernarea acestui premiu era aşteptată cu mare interes de clasa conducătoare. Şi, surpriză! România câştigă! Şi încă o surpriză! Nu prin Nicolae Ceauşescu!
În acel an, Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat organizaţiei International Physicians for the Prevention of Nuclear War. Trei persoane erau liderii acestei organizaţii mondiale: un rus, un american şi un român! Nu un român emigrant, care fugise din România, ci un român care trăia în România condusă de Nicolae Ceauşescu. Urmarea: Moraru a fost împiedicat să se deplaseze la Oslo, cel puţin aşa a declarat pentru antena3.ro, Caius Dragomir, directorul Institutului Naţional Victor Babeş:"Ioan Moraru făcea parte din consiliul director al organizaţiei internaţionale, care era compus din 22 de membri şi a primit o disticnţie colectivă. Din câte ştiu de la el, pentru că eram prieteni apropiaţi, mi-a spus că nu a putut să plece la Oslo pentru decernarea Nobelului, deoarece Ceauşescu nu i-a dat voie". Mai mult, familia sa susţine că, în acea perioadă, autorităţile i-ar fi confiscat paşaportul.

Valorile româneşti: dreptul nostru la replică

"Acum 24 de ani a fost bucurie mare pentru noi, când ne-a arătat Ioan cartea aceea cu premiul" – povesteşte Gheorghe Moraru, fratele savantului român, acum în vârstă de 80 de ani. "Erau trei inşi în echipă, Ioan, care era român, apoi un rus şi un american. Ioan a fost şeful echipei de inventatori, care a câştigat Premiul Nobel... Nimeni nu a făcut public atunci faptul că el a fost singurul român care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace, nimeni nu l-a promovat şi nimeni nu a ştiut că există un român care a avut parte de o asemenea distincţie pentru ţara lui".
Ioan Moraru este un ilustru necunoscut printre compatrioţi. După ce a primit celebra distincţie, a intrat rapid într-un con de umbră, regimul de atunci neputând trece cu vederea că "i-a furat premiul lui Ceauşescu". Ignorarea savantului român continuă.
……………………
Valorile româneşti reprezintă, pe de o parte, cartea de vizită, iar pe de alta dreptul nostru la replică în faţa lumii. Dacă unul sau mai mulţi conaţionali de o etnie incertă fură, violează sau ucid, asta înseamnă că şi Eminescu era ca ei? Şi Brâncuşi? Şi Petre Ţuţea? Şi Henry Coandă? Cei care acuză n-au în fond nicio vină. Ei n-au auzit de Eminescu, Brâncuşi, Mircea Eliade sau Henry Coandă. Sau, dacă au auzit, nu ştiu că sunt români. Iar dacă nu ştiu, e vina noastră.

Citeste si pe www.certitudinea.ro/