"Şi pe când Apollo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părţile de sus, a venit în Efes. Şi găsind câţiva ucenici, a zis către ei: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt. Şi el a zis: Deci în ce v-aţi botezat? Ei au zis: În botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Şi auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi prooroceau. Şi erau toţi ca la doisprezece bărbaţi. Şi el, intrând în sinagogă, a vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, vorbind cu ei şi căutând să-i încredinţeze de Împărăţia lui Dumnezeu." (Faptele Apostolilor 19, 1-8)
***
Nu spunem o noutate atunci când afirmăm că Sfânta Scriptură nu este doar o carte de istorie. Ea prezintă conţinutul unor evenimente istorice cu scopul de a purta un mesaj, de a transmite Cuvântul. Din perspectivă istorică suntem chemaţi ca, citind Scriptura, să devenim contemporani cu mentalităţile primului secol creştin, cu nevoile Bisericii de atunci şi cu reacţiile oamenilor la întâlnirea cu o nouă şi deplină învăţătură.
Apostolul de astăzi vorbeşte despre două daruri primite de Biserica primară: proorocia şi vorbirea în limbi. Darul vorbirii în diferite limbi nu mai există astăzi, iar acest aspect a fost lămurit tot în Sfânta Scriptură de Sfântul Apostol Pavel, când a afirmat în prima scrisoare către corinteni că "darul vorbirii în limbi va înceta" (I Cor. 13, 8). Această harismă a fost un minunat mod de a răspândi credinţa în acele vremuri, când oameni necunoscători ai limbilor străine aveau misiunea de a răspândi în lume Evanghelia. Pentru a răspândi noua învăţătură, Dumnezeu, Domnul istoriei, a îngăduit să rupă pentru puţin timp firescul şi, dăruind minunatul, să ducă cât mai departe Cuvântul Evangheliei, prin cei care au fost martori direcţi ai Întrupării, Sfinţii Apostoli. Acesta era contextul istoric de atunci: oameni simpli, dar cunoscători şi trăitori ai unei învăţături noi şi depline, trebuiau să ducă Cuvântul şi peste graniţele ţării sfinte.
Darul vorbirii în limbi a încetat pentru că Dumnezeu doreşte ca normalitatea să definească credinţa noastră, iar cea mai mare minune este să fii un om echilibrat, având discernământul normalităţii. Este cea mai mare minune pentru că aşa ne-a creat Dumnezeu. Nu este de mirare că, folosind Scriptura pentru a-şi argumenta dorinţa de afirmare, au apărut aşa-zişii "vorbitori în limbi".
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius