"Iar după ce s-a hotărât să plecăm pe apă în Italia, au dat în primire pe Pavel şi pe alţi câţiva legaţi unui sutaş cu numele Iuliu, din cohorta Augusta. Şi întorcându-se pe o corabie de la Adramit, care avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat; şi era cu noi Aristarh, macedonean din Tesalonic. Şi a doua zi am ajuns la Sidon. Iuliu, purtându-se faţă de Pavel cu omenie, i-a dat voie să se ducă la prieteni ca să primească purtarea lor de grijă. Şi plecând de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă. Şi străbătând marea Ciliciei şi a Pamfiliei, am sosit la Mira Liciei. Şi găsind sutaşul acolo o corabie din Alexandria plutind spre Italia, ne-a suit în ea. Şi multe zile plutind cu încetineală, abia am ajuns în dreptul Cnidului şi, fiindcă vântul nu ne slăbea, am plutit pe sub Creta, pe lângă Salmone. Şi abia trecând noi pe lângă ea, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape oraşul Lasea. Şi trecând multă vreme şi plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse şi postul (sărbătorii Ispăşirii, care se ţinea la evrei toamna), Pavel îi îndemna, zicându-le: Bărbaţilor, văd că plutirea va să fie cu necaz şi cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, ci şi pentru sufletele noastre." (Faptele Apostolilor 27, 1-10)
***
Sfântul Luca, autorul cărţii Faptele Sfinţilor Apostoli, nu ne dă prea multe detalii despre sutaşul Iuliu, dar îl caracterizează ca fiind plin de omenie. Atitudinea soldatului păgân, pe care bunul simţ l-a învăţat să fie om în relaţie cu oamenii, ne responsabilizează. În viaţă, credinciosul începe drumul către Împăraţia lui Dumnezeu din starea de "omenie", adică de relaţie frumoasă şi plină de bună-cuviinţă cu semenii. Omenia este o datorie civică, dar în Biserică devine şi o stare spirituală. A fi om între şi faţă de semenii tăi este înscris genetic în devenirea umană.
O persoană păgână este admirată pentru omenia ei, pe când sunt creştini care, arătând superioritate faţă de cei de altă credinţă, exprimă în viaţă lipsa unei elementare consideraţii faţă de oameni. Hristos nu numai că a răspuns binelui cu bine, adică a fost plin de consideraţie faţă de oameni, dar a răspuns şi răului cu bine, iar aici vedem dumnezeirea care plineşte neputinţele omenirii. Nu trebuie să ne uimească omenia păgânului, ci trebuie să ne responsabilizeze pe noi, cei care, prin chemare, suntem datori să ne ridicăm mai sus prin modul de vieţuire.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius