altmarius

cultură şi spiritualitate

Apostolul: Cât de mult ne cunoaştem adâncul inimii?

Apostolul: Cât de mult ne cunoaştem adâncul inimii?

http://www.ziarullumina.ro/articole;1615;1;57411;0;%3Cb%3EApostolul...


"Dar unii din eresul fariseilor, care trecuseră la credinţă, s-au ridicat zicând că trebuie să-i taie împrejur şi să le poruncească a păzi Legea lui Moise. Şi apostolii, şi preoţii s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvânt. Şi făcându-se multă vorbire, s-a sculat Petru şi le-a zis: Bărbaţi fraţi, voi ştiţi că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales între voi, ca prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, Cel ce cunoaşte inimile, le-a mărturisit, dându-le Duhul Sfânt, ca şi nouă. Şi nimic n-a deosebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă. Acum deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am putut să-l purtăm? Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia. Şi a tăcut toată mulţimea şi asculta pe Barnaba şi pe Pavel, care istoriseau câte semne şi minuni a făcut Dumnezeu prin ei între neamuri." (Faptele Apostolilor 15, 5-12)

 

***

 

Dumnezeu, cunoscătorul inimilor, nu pune pe umerii omului un jug mai mare decât poate duce. Privind pe cineva, este greu să afli ce adăposteşte el în adâncul inimii sale, ba chiar noi înşine nu ne cunoaştem întru totul. Nu ne controlăm întotdeauna reacţiile, facem gesturi pe care le regretăm, aruncăm vorbe fără discernământ, iar lista ar putea continua. Inima omului este un adânc greu sondabil, iar faptul că uneori anumitor sentimente nu le găsim izvorul arată cât de puţin privim noi în noi înşine. De aceea, atunci când Dumnezeu dăruieşte omului bucurii neaşteptate sau nemeritate, sau când îngăduie suferinţe greu de purtat, ştie El, Domnul vieţii, ce poate omul, ştie cât de mult poate cuprinde inima lui.

Este greu să acceptăm că poate cunoaşte cineva mai bine decât noi ce gândim şi ce simţim. Nu putem să admitem această realitate, pentru că nu Îl vedem pe Hristos interior nouă, ci izolat de viaţa noastră cotidiană, stând închis între pereţii unei biserici. Sfântul Marcu Ascetul spune că din momentul Botezului Îl avem pe Hristos locuind în adâncul de taină al inimii noastre, din acest motiv este firească credinţa în El. Atunci când cineva prin pocăinţă ajunge să-L descopere pe Dumnezeu cunoscătorul inimii lui, simte că intră de fapt în normalitate. Omul credincios este omul care se cunoaşte pe el însuşi. (Ciprian Olinici)

 

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

202 state 

(ultimul: Guam)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 40

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA CASA CĂRȚII

https://www.casacartii.ro/editura/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/?gclid=Cj0KCQjwiNSLBhCPARIsAKNS4_djLKQgGui6c7fzMD9uu4NJgicnOiTKVowzeBmgz4XYZ6J3j3nj2NYaArV0EALw_wcB

25. DAFFY'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor