"Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău. Cunoscând deci frica de Domnul, căutăm să înduplecăm pe oameni, dar lui Dumnezeu Îi suntem binecunoscuţi şi nădăjduiesc că suntem binecunoscuţi şi în cugetele voastre. Căci nu vă spunem iarăşi cine suntem, ci vă dăm prilej de laudă pentru noi, ca să aveţi ce să spuneţi acelora care se laudă cu faţa şi nu cu inima. Căci, dacă ne-am ieşit din fire, este pentru Dumnezeu, iar dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi. Căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi. Şi a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia care pentru ei a murit şi a înviat." (II Corinteni 5, 10-15)
***
S-a vorbit mult despre judecata finală, despre răspunsul pe care omul trebuie să îl dea lui Dumnezeu. În pericopa apostolică de astăzi găsim cea mai profundă şi simplă descriere a judecăţii: "Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată a lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut în trup, ori bine, ori rău". Răutatea din viaţă se continuă şi după moarte, iar binele acumulat în suflet duce la înveşnicirea în bine. De aceea s-a spus că raiul şi iadul, ca stări, nu încep cu Judecata de Apoi. Nu verdictul Dreptului Judecător inaugurează pentru o persoană starea de bine în rai ori starea de rău în iad. Raiul şi iadul încep de aici, din această lume, de aceea în Paraclisul Maicii Domnului spunem că atunci când "sufletul nostru s-a umplut de răutăţi, viaţa noastră s-a apropiat de iad". Hristos Domnul nu ne va trimite în Rai sau în iad, ci noi înşine vom şti care este locul nostru, pentru că judecător va fi conştiinţa noastră, care ne va osândi sau va fi liniştită. Păcatele pe care le-am săvârşit vor fi sentinţele judecăţii. Din acest motiv, Sfântul Pavel ne spune că suntem bine cunoscuţi în faţa lui Dumnezeu şi în cugetele noastre. Dacă pe oameni îi putem îndupleca, pe Dumnezeu nu Îl putem minţi, iar propria conştiinţă o putem doar ignora, dar niciodată nu o putem cumpăra. În spiritualitatea ortodoxă se vorbeşte mult despre revenirea în sine, adică evaluarea sinceră a stării în care ne aflăm. Dacă nu ne uităm către noi înşine în timpul vieţii, vom fi nevoiţi să ne privim cu frica incertitudinii şi cu gândul la sentinţa definitivă, când ne vom afla în faţa Cerescului Judecător. Însă trebuie să ştim că Biserica nu ne terorizează ameninţându-ne cu Judecata, ci ne îndeamnă să ne îngrijim de noi înşine, să ştim în permanenţă cine suntem şi unde ne aflăm, cu alte cuvinte să fim oameni fireşti
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius