Apostolul - 30 iunie 2011

[altmariustotal ortodox]

Apostolul: În omul care doreşte schimbarea, Dumnezeu poate corecta şi naturalul

Ciprian Olinici

http://www.ziarullumina.ro/articole;1648;1;59177;0;Apostolul-In-omu...

 

"Căci v-o spun vouă, neamurilor: Întru cât sunt eu, deci, apostol al neamurilor, slăvesc slujirea mea, doar voi izbuti să aţâţ râvna celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii dintre ei. Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o înviere din morţi? Iar dacă este pârga (de făină) sfântă, şi frământătura este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele rămase, şi părtaş te-ai făcut rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te mândri faţă de ramuri; iar dacă te mândreşti, nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe tine. Dar vei zice: Au fost tăiate ramurile, ca să fiu altoit eu. Bine! Din cauza necredinţei au fost tăiate, iar tu stai prin credinţă. Nu te îngâmfa, ci teme-te; căci dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile fireşti, nici pe tine nu te va cruţa. Vezi deci bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: Asprimea Lui către cei ce au căzut în bunătatea Lui către tine, dacă vei stărui în această bunătate; altfel şi tu vei fi tăiat. Dar şi aceia, de nu vor stărui în necredinţă, vor fi altoiţi; căci puternic este Dumnezeu să-i altoiască iarăşi. Căci dacă tu ai fost tăiat din măslinul cel din fire sălbatic şi împotriva firii ai fost altoit în măslin bun, cu atât mai vârtos aceştia, care sunt după fire, vor fi altoiţi în însuşi măslinul lor." (Romani 11, 13-24)

 

***

Sfântul Pavel ne îndeamnă să observăm bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu, manifestate faţă de creaţie. Vedem asprimea Domnului faţă de cei care au căzut, iar bunătate faţă de cei "stăruitori", adică constanţi în iubire. Trebuie să înţelegem că Dumnezeu acţionează asupra lumii în funcţie de faptele noastre, El răspunde la căutarea omului, nu încalcă libertatea creaţiei. În istorie, lucrarea lui Dumnezeu corectează şi avertizeză, îndeamnă, dar niciodată nu forţează; doar atunci când omul doreşte mult să se schimbe, dar simte că nu poate face nimic prin propriile puteri, Dumnezeu intervine.

În versetele 23 şi 24 avem cea mai profundă descriere a efectelor pocăinţei. În omul care doreşte schimbarea, Dumnezeu poate corecta şi naturalul, cultivat într-o anumită direcţie. Nimeni nu altoieşte într-un măslin bun ramuri sălbatice; acest lucru ar fi lipsit de sens. Însă tocmai aceasta face Dumnezeu cu noi, a altoit firea neroditoare, în măslinul iubirii Fiului Său. Ne mirăm, câteodată, de capacitatea unor oameni de a se schimba, ne întrebăm de unde au atât de multă putere. Dacă viaţa păcătoasă se cultivă în timp, la început mai timid, viaţa curată se poate dobândi într-o clipă. Cu păcatul, omul se obişnuieşte în timp, îşi modifică şi forţează firescul, pe când, prin viaţă curată, el intră în normalitate, nu mai are nevoie de timp, nu trebuie să se obişnuiască cu firea sa. Am zice că nu e chiar aşa, e mai greu să faci un păcat decât o faptă bună, e greu să te schimbi. Da, este greu să schimbi obişnuinţe, e greu să lupţi cu o lume care te influenţează negativ, dar nu este imposibil. Doar cel ce nu a cunoscut firescul nu doreşte să lupte pentru a-l dobândi.