"Şi acum, copii, rămâneţi întru El, ca să avem îndrăzneală când Se va arăta şi să nu ne ruşinăm de El, la venirea Lui. Dacă ştiţi că este drept, cunoaşteţi că oricine face dreptate este născut din El. Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea, lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că, dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea. Şi voi ştiţi că El S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat întru El nu este. Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este. Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului." (I Ioan 2, 28-29; 3, 1-8)
***
Nu cred că greşesc când afirm că de multe ori avem sentimentul că suntem atât de departe de cele scrise în Sfânta Evanghelie. Ştim multe, avem acces la doctrina Bisericii, credem în Dumnezeu, dar când ne evaluăm în faţa celor scrise şi trăite de Apostolul Pavel sau Apostolul Ioan, constatăm că suntem străini. Nu e lumea noastră, poate suna o altă constatare. De aceea, Sfântul Ioan, "teologul" dintre apostoli, scrie aceste rânduri ca pentru începătorii credinţei. De fapt, el ne spune că păcatul este nelegiuire şi ne îndepărtează de Dumnezeu. El subliniază acest aspect al vieţii spirituale. Toţi ştim acest adevăr, dar nu ne prea ajută temeiniciile noastre cunoştinţe. În acelaşi text apostolic, Sfântul Ioan ne spune că la venirea Domnului îl vom vedea pe Hristos şi îl vom cunoaşte pentru că noi vom fi asemenea Lui. Mai departe, acelaşi Apostol ne spune că noi, creştinii, îl cunoaştem şi îl vedem pe Hristos Domnul. Dacă toţi eram familiarizaţi cu învăţătura despre păcat, cuvintele privind vederea lui Dumnezeu ne duc într-o zonă pe care nu o mai stăpânim. Avem impresia că intrăm într-o lume a legendei, neaccesibilă nouă, pământenilor. Poate am scăpa de gândul că Dumnezeu este inaccesibil dacă am lua în serios învăţătura Bisericii privind păcatul. De aceea, Sfântul Ioan spune foarte simplu: oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut pe Hristos. Aici este problema, cât de mult luăm în serios păcatul. Ştim multe despre păcat, atât de multe, încât, atunci când auzim de el, avem senzaţia déjŕ vu-ului. Marea capcană a păcatului este acomodarea cu el. Dacă în viaţă, atunci când cunoşti o persoană, un fenomen sau instrument poţi să exerciţi o oarecare stăpânire asupra lor, în viaţa spirituală când începi să cunoşti păcatul el începe să te stăpânească, deşi simţi contrariul. Părinţii Bisericii îşi aminteau mereu de consecinţele păcatelor, de răul pe care îl provoacă. Ei au luat în serios căderile umane, deşi unii erau pe trepte înalte de sfinţenie. Avva Sisoe din Pateric, la moartea sa, văzând pe îngeri că îl luau la cer, încă se mai ruga de ei să-l mai lase, că nici nu a apucat să se pocăiască. Urcuşul în viaţa duhovnicească nu exclude ferirea de păcate, care este o luptă permanentă.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius