Apariție editorială în Biblioteca Polirom: „Prin celălalt capăt al telescopului“, un roman premiat internațional

[altmariusbook]

 | Fragment

25.02.2023 21:15

Ana-Maria Şchiopu

1

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul „Prin celălalt capăt al telescopului“ de Rabih Alameddine, proaspăt apărut în prestigioasa colecție de traduceri din literatura universală „Biblioteca Polirom” – coordonator Dan Croitoru - , în anul în care aceasta împlinește 25 de ani. Traducere din limba engleză şi note de Ona Frantz. Romanul este laureat al Pen/Faulkner Award for Fiction 2022. 

Romanul "Prin celălalt capăt al telescopului“ este în acelaşi timp o cronică a crizei refugiaţilor sirieni ajunşi în 2016 pe insula grecească Lesbos şi povestea vieţii Minei Simpson, o doctoriţă trans de origine libanezo-siriană care vine pe insulă pentru a-i ajuta pe imigranţi şi pentru a se revedea cu fratele ei. Dar este şi o meditaţie asupra limitelor cu care se confruntă scriitorii şi asupra incapacităţii lor de a spune povestea catastrofelor prin care trec oamenii altfel decât în mod fragmentar. Rabih Alameddine reuşeşte să traseze contururile unei lumi în care se regăsesc deopotrivă suferinţa, înjosirea, sacrificiul, perfidia, iubirea, fidelitatea, indiferenţa, superficialitatea şi profunzimea, ale unei lumi complexe la care de regulă nu avem acces decât prin medierea falsificatoare, lipsită de înţelegere a articolelor de presă. Prin celălalt capăt al telescopului prezintă experienţele traumatizante ale refugiaţilor în paralel cu cele ale persoanelor LGBTQ – un proiect literar pe care Alameddine mizează mai mult decât pe construirea unei structuri clasice de roman.

„Mina este o naratoare captivantă, care se luptă să-şi găsească echilibrul chiar şi atunci când povara propriei identităţi se dovedeşte strivitoare… O perspectivă caleidoscopică asupra multelor faţete ale crizei refugiaţilor.” (Booklist)

„Marea forţă a celui mai recent roman publicat de Alameddine stă în iscusinţa cu care autorul îmbină detaliul biografic şi cel istoric; aspectele mărunte, extrem de personale cântăresc cel mai greu. O poveste remarcabilă, surprinzător de intimă, despre legăturile care se creează între oameni în mijlocul dezastrului.” (Library Journal)

FRAGMENT

Băiatul ăla, Icar

Ai scris cândva că Agar, concubina lui Avraam și mama lui Ismael, a fost primul emigrant, că termenul arab pentru emigrație provine, probabil, de la numele ei. Mai târziu aveai să‑mi spui că ai scris asta fiindcă era un adevăr metaforic și că povestea ei își găsise locul în carte precum ultima piesă dintr‑un puzzle. Scriai un roman care trata arta narativă arabă. De‑ar fi fost despre chestiuni occidentale, l‑ai fi ales pe Moise sau chiar pe Isus, deși ei au apărut pe scena mitologică mult mai târziu. Trebuia să fie vorba despre Agar și pruncul Ismael, despre cum, ca biată exilată nevoiașă în deșert, Agar trebuia să caute disperată hrană și apă pentru profetul ei mic‑mititel. Din deal în deal alerga, aceleași și aceleași două dealuri pustii, nu cumva să‑i fi scăpat ceva, cu disperarea migrantului.

Totuși, aveai să spui mai târziu, când mi‑ai făcut o vizită la Chicago, dacă ai scrie despre migranți în vremurile astea, te‑ai gândi mai întâi la Icar, unicul fiu al tatălui său. Dedal, artistul, construise infamul labirint pentru regele său, Minos. În acest labirint de nerezolvat l‑a închis regele pe minotaur, un monstru care avea trup de om, cap și coadă de taur și care era cumva, întâmplător, fiul lui vitreg, rodul unei întâlniri lubrice dintre soția lui, Pasiphae, și un taur vânjos. Ca tuturor cârmuitorilor de‑a lungul timpului, nici lui Minos nu‑i prea păsa de artiști, veșnic persecutați, în afară de cazul în care puteau să‑l slujească în vreun fel. Regele a ordonat ca Dedal să fie pus în arest la domiciliu într‑un turn înalt, fiindcă nu dorea să se afle secretul labirintului. Dar nu poți să împiedici un artist să se ridice, nu‑i așa? Din pene și ceară, Dedal a construit două perechi de aripi uriașe, una pentru el, cealaltă pentru preaiubitul său fiu, Icar. Să nu zbori prea sus, i‑a spus tatăl fiului, nici prea jos. Dacă zbori prea sus, soarele feroce are să topească ceara rozalie, dacă zbori prea jos, spuma mării are să înmoaie penele. Zboară doar în liniștea de la mijloc. Și‑au zburat amândoi în văzduhul lazurit‑vrăjit, scăpând de opresiune, căutând oportunități. Curând, băiatul, uitând avertismentul tatălui său, a început să se bucure de zborul tot mai sus și mai sus, până ce soarele nepăsător a topit ceara care ținea penele laolaltă. Icar a căzut din înaltul cerului în mare.

Locul în care a pierit preaiubitul fiu se numește acum Marea Icariană, iar insula cea mai apropiată este Icaria, nu departe la sud de Lesbos.

Mulți s‑au înecat în fâșia aceea de Mediterană dintre Grecia și Turcia, multe vieți au rămas netrăite.

De ce Icar, te‑am întrebat, din mulțimea de mituri care se referă la migranți, de ce el? Te‑ai uitat ciudat la mine, mi‑ai susținut privirea o vreme. Te‑ai apucat să‑mi dovedești că, oricât de normal ai părea, nu ești așa câtuși de puțin. O pasăre stranie, nevrotică, asta ești. Ți‑ai săltat fundul de pe scaun, ai scos o hârtie albă împăturită din buzunarul drept de la spate al blugilor. Ai despăturit‑o, o listă de pe Wikipedia pe care o copiaseși de mână, o listă cu oameni care au murit călătorind clandestin în compartimentul trenului de aterizare. Nu‑i includea pe cei morți când încercau să evadeze ascunși în câte o cală de avion sau în compartimentul cu piese de rezervă, doar pe cei care se strecuraseră în nișa roților. Degetul tău arătător luneca în jos, peste nume și date. Ai sărit numele celor care muriseră înghețați din cauza temperaturilor scăzute de la mari altitudini. Degetul nu ți s‑a oprit la cei care muriseră striviți de roți sau din cauza bolii de decompresie. Ai citit cu voce tare doar numele celor care căzuseră din cer, nu în vreo ordine anume.