Apărând unitatea Comuniunea anglicană spre următoarea Lambeth Conference

[altmariustotal catolic]

de Anthony Currer
oficial de la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor
(responsabil pentru raporturile cu anglicanii şi metodiştii)

În iulie 2020, Universitatea Kent din Canterbury va găzdui episcopi din toată Comuniunea anglicană care se vor reuni pentru a cincisprezecea Lambeth Conference. Pentru a putea înţelege importanţa acestei conferinţe pentru Comuniunea anglicană va fi util să se ia în considerare fie backgroundul istoric fie contextul cel mai recent. Prima Lambeth Conference s-a ţinut în 1867 în urma cererii Bisericii anglicane din Canada cu intenţia de a apăra unitatea Comuniunii. A fost concepută ca o întâlnire a tuturor episcopilor diecezani în slujba Comuniunii anglicane; totuşi puţin mai mult de jumătate dintre ei (şaptezeci şi şase de episcopi) au participat la această primă întâlnire. A doua Lambeth Conference a avut loc în 1878. De atunci, ea s-a reunit în general la fiecare zece ani, deşi cele două războaie mondiale din secolul al XX-lea au forţat un interval mai lung. Din 1978 întâlnirile s-au desfăşurat la Canterbury din cauza numărului crescând de episcopi prezenţi.

Cea mai recentă Lambeth Conference s-a ţinut în 2008. În 2004, hirotonirea episcopală a reverendului Gene Robinson ca episcop de New Hampshire, care trăia pe atunci într-o relaţie publică împreună cu o persoană de acelaşi sex, a atras atenţia asupra problemei homosexualităţii, percepută deja cu unele greutăţi în timpul conferinţei precedente din 1998. Faptul că episcopul Robinson n-a fost invitat la Lambeth Conference din 2008 a provocat supărarea unei părţi importante a Comunităţii anglicane. Numeroşi episcopi evanghelici din Comuniune au ameninţat să boicoteze Lambeth şi au organizat la Ierusalim o conferinţă alternativă, Global anglican future conference (GAFCON). În 2008, două sute nouăzeci şi unu de episcopi anglicani au participat la GAFCON şi şase sute şaptezeci de episcopi din cei opt sute optzeci din Comuniunea anglicană au luat parte la Lambeth, cu unii episcopi prezenţi la ambele conferinţe.

În previziunea lui Lambeth Conference din 2008, arhiepiscopul Rowan Williams a afirmat că acea conferinţa va fi centrată pe formarea la misiune şi că nu vor fi prezentate sau discutate rezoluţii formale. Cu asta voia să evite ca să se redeschidă dezbaterea controversată despre sexualitatea umană. Totuşi, deoarece scopul său era să împiedice discuţii dăunătoare şi dezbinătoare, dar să nu eludeze problema în sine, a fost rezervat spaţiu prezentării şi ascultării diferitelor opinii despre sexualitatea umană, din partea unor membri care aparţin diferitelor regiuni ale Comuniunii anglicane. Dată fiind profunzimea dezacordului între provinciile liberale şi provinciile conservatoare ale Comuniunii, unii s-au întrebat dacă va mai exista o altă Lambeth Conference după 2008.

În primele sale optsprezece luni după ce a fost consacrat arhiepiscop de Canterbury în martie 2013, cucernicia sa Justin Welby a voit să viziteze, ca prioritate a sa, pe fiecare dintre primaţii din Comuniune. În ianuarie 2016 a găzduit prima Reuniune a primaţilor ţinută după 2011, cu participarea tuturor celor treizeci şi opt de primaţi din Comuniune. Cu această ocazie s-a decis să se impună sancţiuni menite să-i împiedice pe membrii provinciilor care permit căsătoria homosexuală să voteze despre probleme doctrinale în reuniunile Comuniunii anglicane sau să reprezinte Comuniunea în dialogurile ecumenice pentru o perioadă de trei ani. Aceste sancţiuni au fost impuse Bisericii episcopale din Statele Unite în 2016, Bisericii episcopale scoţiene în 2017 şi acum se presupune că vor fi aplicate Bisericii anglicane din Brazilia. Obţinând acordul primaţilor cu privire la aceste sancţiuni şi determinarea lor de "a merge împreună, la o anumită distanţă", comunicatul de presă al Reuniunii primaţilor din 2016 a anunţat că următoarea Lambeth Conference se va ţine în 2020.

În pofida eforturilor energice făcute de arhiepiscopul Welby pentru a ajunge la un compromis care să unească provinciile Comuniunii, pacea rămâne fragilă. Pentru că există foarte puţine probleme doctrinale tratate la nivel de Comuniune, sancţiunile referitoare la provinciile nord-americane, scoţiene şi braziliene au un efect foarte limitat. În afară de asta, nu este clar dacă sancţiunile impuse Bisericii episcopale americane pentru o perioadă de trei ani în 2016 au expirat acum. În 2019, delegaţii Consiliului consultativ anglican provenind din fiecare din aceste trei provincii au votat cu privire la toate rezoluţiile, iar sancţiunile n-au fost menţionate. Prin urmare, sancţiunile n-au fost aplicate în mod clar şi riguros şi nici n-au asigurat participarea acelor provincii conservatoare la reuniunile ţinute la nivelul Comuniunii din 2016 încoace. Bisericile anglicane din Nigeria, din Uganda şi din Rwanda n-au luat parte la Consiliile consultative anglicane din 2016 şi din 2019, nici la Reuniunea primaţilor din 2017, şi n-au participat nici la Reuniunea primaţilor din 2020 (13-15 ianuarie). Aceste trei provincii reprezintă peste treizeci de milioane de anglicani din cei circa optzeci şi cinci de milioane din Comuniunea mondială anglicană.

Absenţa acestor trei provincii conservatoare nu înseamnă că tema sexualităţii încetează să fie problematică. Asta a apărut în manieră evidentă în timpul Consiliului consultativ anglican din 2019, care s-a reunit la Hong Kong (28 aprilie - 5 mai). Acolo a fost propusă o rezoluţie conform căreia cei care sunt "marginalizaţi din cauza sexualităţii lor [...] ar trebui să fie incluşi pe deplin în viaţa Comuniunii anglicane". Rapid discuţia a devenit tensionată şi intensă din punct de vedere emotiv. Însuşi arhiepiscopul Welby a trebuit să intervină cu o nouă rezoluţie, care propune "să se înceapă un proces de ascultare cu un mecanism solidar şi independent cu scopul de a asculta preocupările şi glasurile persoanelor, îndeosebi ale celor care s-au simţit marginalizaţi din cauza sexualităţii lor". Acest episod demonstrează nu numai natura explozivă a tematicii, ci şi perspicacitatea politică a arhiepiscopului care a reuşit să se poziţioneze între părţile opuse şi să împiedice ca întâlnirea să se destrame.

Aşadar ce s-ar putea aştepta de la Lambeth Conference din 2020? Cât priveşte participarea, arhiepiscopul de Canterbury extinde invitaţii la fiecare episcop din Comuniune; de aceea este posibil ca unii dintre ei să participe cu toate că provin din provincii de obicei absente în întâlnirile organizate la nivel de Comuniune. Totuşi, este imaginabil şi ca unii episcopi să boicoteze conferinţa chiar dacă aparţin la provincii care în general participă. Deci pare probabilă o prezenţa de circa două treimi dintre episcopi (şase sute). Aşa cum s-a întâmplat la Lambeth Conference din 2008, este previzibil ca şi conferinţa din 2020 să nu ia rezoluţii şi să acorde puţin spaţiu dezbaterii. Tema aleasă, "Biserica lui Dumnezeu pentru lumea lui Dumnezeu", reflectă dorinţa arhiepiscopului Welby de a face în aşa fel încât Biserica să-şi mute atenţia de la problemele interne, care s-au dovedit divizatoare, la misiunea sa în lume. El a afirmat: "Mă rog pentru ca, inspirată de Duhul Sfânt, Lambeth Conference să revigoreze Comuniunea cu viziunea şi cu resursele capabile să transmită iubirea transformatoare a lui Isus Cristos la fiecare nivel al societăţii în toată lumea".

Ca în 2008, Lambeth Conference din 2020 va cuprinde diferite elemente: reculegere, studiu biblic, intervenţii şi discuţii menite să întărească Comuniunea. Asta nu înseamnă în mod necesar că problemele controversate vor fi complet evitate. De fapt, arhiepiscopul a afirmat că această conferinţă "va fi un moment pentru a înfrunta punctele dureroase şi preocupările" şi "pentru a ne confrunta cu problemele în faţa cărora se află Biserica şi lumea". Totuşi, el a subliniat şi necesitatea de a se asculta respectuos unii pe alţii, de a aprofunda relaţiile, de a se susţine reciproc şi de "a găsi modul de a merge împreună".

Este evident că a reuni anglicanii din provinciile liberale, îndeosebi din lumea anglosaxonă, şi anglicanii din provinciile mai conservatoare din Asia şi din Africa mereu comportă riscul de a provoca tensiuni şi diviziuni. Pentru că acesta era şi riscul Reuniunii primaţilor din 2016, arhiepiscopul a făcut în aşa fel încât să existe un element spiritual catalizator, pentru a aplana posibile tensiuni: Jean Vanier se adresase primaţilor şi le spălase picioarele, iar primaţii s-au rugat reuniţi în jurul a două relicve, presupusul mâner al cârjei pastorale a sfântului Grigore cel Mare şi evangheliile sfântului Augustin. În mod analog, o relicvă a sfântului Thomas Becket va fi în centrul atenţiei la Lambeth Conference din 2020. La 7 iulie 1220, relicvele arhiepiscopului asasinat au fost mutate din cripta catedralei din Canterbury la un sanctuar predispus în absidă (sanctuarul a fost distrus după aceea de comisarii regelui Henric al VIII-lea).

Pentru a celebra a opt suta aniversare a mutării, tunica însângerată purtată de Becket în momentul martiriului va fi împrumutată catedralei din Canterbury de tezaurul bazilicii "Santa Maria Maggiore", unde a fost păstrată din secolul al XV-lea. Liturgia de seară pentru sărbătoarea mutării relicvelor va fi celebrată la 5 iulie şi îi va reuni pe succesorii episcopilor şi demnitarilor care au participat la ceremonia din 1220, fie ei anglicani, catolici sau aparţinând altei tradiţii creştine. La 7 iulie, data exactă a aniversării sărbătorii, cardinalul Vincent Gerard Nichols va celebra liturghia în catedrală. Relicva va rămâne apoi la Canterbury ca fundament al rugăciunii în timpul Lambeth Conference şi va întări speranţa arhiepiscopului Welby ca această conferinţă să fie centrată mai ales asupra mărturiei creştine în lume.

Angajarea arhiepiscopului Welby pentru pacea în Sudanul de Sud

Arhiepiscopul Justin Welby a venit la Roma de două ori în 2019. Prima vizită a fost cu ocazia unei reculegeri găzduite împreună de arhiepiscop şi de papa Francisc în Domus Sanctae Marthae şi destinate liderilor politici şi liderilor creştini din Sudanul de Sud. La reculegere a participat Salva Kiir Mayardit, preşedinte al Republicii, şi patru din cei cinci vicepreşedinţi: Riek Machar Teny Dhurgon, James Wani Igga, Taban Deng Gai şi Rebecca Nyandeng De Mabior. Erau prezenţi şi opt membri ai Consiliului Bisericilor din Sudanul de Sud. Monseniorul John Baptist Odama, arhiepiscop de Gulu (Uganda), şi părintele iezuit Agbonkhianmeghe Orobator, preşedinte al Conferinţei superiorilor majori din Africa şi din Madagascar, au predicat în serviciile liturgice de la reculegere. Acest eveniment, atât ecumenic cât şi diplomatic, a fost organizat în urma sugestiei arhiepiscopului de Canterbury cu colaborarea Secretariatului de Stat. Scopul ambelor Biserici este acela de a oferi un spaţiu de rugăciune şi de reconciliere celor care au responsabilitatea de a lucra pentru un viitor de pace şi de prosperitate pentru poporul din Sudanul de Sud.

La 13 noiembrie, arhiepiscopul Welby s-a întors la Roma pentru instalarea arhiepiscopului Ian Ernst ca nou director al Centrului anglican şi reprezentant personal al arhiepiscopului de Canterbury pe lângă Sfântul Scaun. Ernst a fost primat al Bisericii anglicane din Oceanul Indian, unde a lucrat în contact strâns cu omologul său catolic, cardinalul Maurice Piat. Este membru al Task Group al arhiepiscopului, instituit după Reuniunea primaţilor din 2016 pentru "a restabili relaţiile, a reconstrui încrederea reciprocă, a vindeca moştenirea rănilor şi a explora unele diferenţe profunde" în Comuniunea anglicană. În timpul acestei a doua vizite, arhiepiscopul a avut un colocviu privat cu papa Francisc şi problema Sudanului de Sud a fost ridicată din nou. Cei doi au concordat, în linie de principiu, să viziteze ţara cât mai curând posibil, odată ce guvernul de tranziţie va fi instituit. Papa Francisc şi arhiepiscopul Welby au reafirmat angajarea lor comună în favoarea iniţiativelor de pace în Sudanul de Sud.

United Methodist Church şi Consiliul metodist mondial

Cea mai mare dintre Bisericile din Consiliul metodist mondial, United Methodist Church (UMC), are credincioşi mai ales în Statele Unite (circa şapte milioane dintr-un total de doisprezece milioane), dar are un număr semnificativ de membri şi în Africa, Asia şi America de Sud. În februarie 2019, ea a ţinut o sesiune specială a Conferinţei generale, cu scopul de a ajunge la o decizie cu privire la raportul unei comisii instituite pentru a examina paragrafele din The Book of Discipline care se referă la sexualitatea umană. Cu 438 de voturi împotrivă şi 384 pentru, Conferinţa a respins modificările propuse pentru a permite fiecărui păstor să decidă dacă să celebreze căsătorii homosexuale şi să hirotonească cler care are o relaţie homosexuală. Totuşi cele şaptesprezece petiţii reieşite din această reuniune, indicate ca "Plan tradiţional", au întâlnit încă de atunci o opoziţie puternică. În aprilie 2019, Consiliul juridic al Bisericii a declarat că zece petiţii erau valide şi şapte neconstituţionale. Liderii Bisericii au propus acum un plan pentru a crea o nouă Biserică "metodistă tradiţională" pentru cei care doresc să părăsească UMC. Această propunere va fi examinată într-o reuniune a Conferinţei generale în mai 2020.

Este important a înţelege cum este structurată Comuniunea metodistă pentru a înţelege implicaţiile acestui plan. Deşi United Methodist Church se consideră o comuniune creştină mondială, ea face parte din mult mai amplul Consiliu metodist mondial (CMM) care cuprinde circa optzeci de milioane de creştini. Dacă United Methodist Church s-ar scinda cu adevărat, ambele părţi ar continua să aparţină la CMM şi astfel ar continua să fie în comuniune sacramentală una cu alta. Diviziunea ar avea loc îndeosebi la nivel de gestiune şi ar comporta o ruperea a structurilor de comuniune, sau de "conexiune" în terminologia metodistă, ceea ce ar cere o diviziune a resurselor şi a fondurilor.

Concluzie

Nu ar trebui să subevaluăm durerea pe care această diviziune o provoacă în milioane de creştini, nici eforturile pasionate făcute pentru a apăra unitatea lui United Methodist Church. Acelaşi lucru este valabil pentru tensiunile cu privire la problema sexualităţii umane în Comuniunea anglicană: sunt izvor de suferinţă şi sunt la originea eforturilor eroice pentru a menţine şi a întări unitatea Bisericii. Probabil că tunica sfântului Thomas Becket oferă o imagine salutară. Se prezintă ca una contrapusă altei tunici, cea purtată de Cristos. Părinţii Bisericii, îndeosebi sfântul Ciprian, au văzut în haina fără cusătură a lui Cristos simbolul Bisericii ca fiind ţesută de Dumnezeu dintr-o unică bucată. În faţa tunicii lui Becket, sfâşiată şi însângerată de loviturile violente ale cavalerilor lui Henric al II-lea, înţelegem că întotdeauna păcatul uman sfâşie ţesutul comunităţii creştine. În 2020 va fi important să ne rugăm pentru fraţii noştri şi surorile noastre în Cristos anglicani şi metodişti, pentru ca Duhul, care este unicul care poate ţese o unitate indestructibilă, să întărească acea comuniune care îi uneşte.

(După L'Osservatore Romano, 23 ianuarie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Foto: Thomas Becket