Anul Nou - istorie, simboluri, tradiții în diferite țări

[altmarius]

Publicat: Ieri, 09:03

http://www.radioromaniacultural.ro/anul_nou_istorie_simboluri_tradi...

Celebrarea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri, istoricii plasând astfel de sărbători în vechiul Babilon. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691 prin Papa Inochentie al XII-lea. Înainte, Echinocțiul de iarnă și apoi Crăciunul aveau rolul începutului de An Nou.

În zilele noastre, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie — noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ 'veghe', aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii; la rude, prieteni și cunoștințe se fac urări de noroc și sănătate, se urează 'La mulți ani!' Anul Nou reprezintă, în întreaga lume, înnoirea simbolică a timpului, la cumpăna dintre ani. În noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, oriunde s-ar afla — într-o mare metropolă sau în vârful munților — omul sărbătorește cumpăna dintre anul vechi și cel Nou printr-un ceremonial cu specific local, care diferă, de la țară la țară. Unele popoare marchează trecerea dintre ani în alte perioade ale anului. 

Istoria Anului Nou 

Stabilirea unui calendar a fost un obiectiv important pentru toate civilizațiile pentru că în funcție de acesta se planificau agricultura, vânătoarea și sărbătorile. 

Principalele cicluri astronomice sunt ziua (cât durează ca Pământul să facă o rotație în jurul axei proprii), luna (cât durează ca Luna să facă o rotație în jurul Pământului) și anul (cât durează ca Pământul să facă o rotație în jurul Soarelui). Faptul că durata acestor evenimente nu este întotdeauna constantă a dus la existența unei complexități de calendare, fiecare organizat după diverse principii. 

Se cunosc multe popoare antice care aveau propriile calendare. Multe culturi primitive foloseau săptămâna de 4 zile, posibil după cele patru puncte cardinale. Asirienii foloseau calendarul în care săptămâna avea 6 zile. Romanii foloseau calendarul în care săptămâna avea 8 zile. Pentru multe secole, grecii și egiptenii au împărțit lunile de 30 de zile în 3 părți a câte 10 zile, numite decade. Azi se folosesc aproximativ 40 de calendare din care cele mai importante sunt calendarul gregorian, calendarul islamic și calendarul iudaic. În primul, anul are 365 de zile, cât Pământul face o rotație în jurul Soarelui, al doilea se construiește în funcție de mișcarea Lunii în jurul Pământului fără să țină cont de mișcarea Pământului în jurul Soarelui, iar al treilea combină în construirea calendarului mișcarea de rotație a Pământului în jurul Soarelui cu mișcarea de rotație a Lunii în jurul Pământului. 

În Egiptul Antic, Anul Nou era sărbătorit în momentul in care Nilul ieșea din matcă, eveniment ce se petrecea pe la sfârșitul lui septembrie și fără de care recoltele nu ar mai fi existat. 

Romanii sărbătoreau Anul Nou în Martie, dar calendarele romane au fost schimbate de împărați, adesea nesincronizându-se cu mișcările Soarelui. Pentru a reglementa situația, senatul Roman, în jurul anului 153 î.Hr., a declarat data de 1 ianuarie ca fiind prima zi din calendar. Anul avea 365,25 de zile dar, cu toate acestea, au apărut din nou nesincronizări. Senatul roman a schimbat din nou începutul anului la 25 martie. În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a modificat calendarul lui Iulius Caesar, considerând că perioada anului de 365,25 de zile este prea lungă. A stabilit că anul are 365,14 zile. Diferența de 11 minute creștea anul calendaristic cu 7 zile la fiecare 1000 de ani. 

Calendarul stabilit de Papa Grigore al XIII se folosește azi și este declarat internațional pentru uzul civil. El a fost adoptat de majoritatea țărilor. Folosirea altor calendare se restrânge la utilizarea lor doar în religii și culturi particulare. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691 prin Papa Inochentie al XII-lea. 

Celebrarea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din lume, indiferent de calendarul folosit. Se pare că noul an a fost celebrat pentru prima dată în Babilon, acum circa 4000 de ani. În jurul anului 2000 î.Hr., Anul Nou babilonian începea cu prima lună plină după Solstițiul de Iarnă (prima zi de primăvară). Celebrarea babiloniană a Anului Nou dura 15 zile. Fiecare din acestea era sărbătorită în anume fel, dar istoricii precizează că celebrările de atunci păleau comparativ cu cele de astăzi. Unele obiceiuri s-au păstrat, cum este de exemplu fixarea anumitor obiective pentru anul ce va urma. Babilonienii își impuneau, cel mai adesea, să înapoieze proprietarului uneltele împrumutate în anul trecut. Cele mai răspândite angajamente sunt, astăzi, pierderea kilogramelor în plus sau lăsatul de fumat. 
Celebrarea Anului Nou a dăinuit de-a lungul secolelor, dar Biserica Catolică a interzis acest obicei pe motiv că avea elemente păgâne. Pe măsură ce Creștinismul s-a răspândit, obiceiurile bisericești s-au împletit cu elementele păgâne existente în momentul convertirii. La fel s-a întâmplat și cu Anul Nou, care a devenit zi de sărbătoare recunoscută de biserică în 487, când se celebra Circumcizia pruncului Isus, devenind general recunoscută în jurul lui 1500-1600, la introducerea calendarului gregorian. 
Anul Nou se sărbătorește, astăzi, în funcție de regiune și mai ales de religie. Poporul evreu sărbătorește Rosh Hashanah — o ocazie solemna și sfântă în septembrie sau octombrie. Biserica ortodoxă rusă sărbătorește Anul Nou la14 ianuarie, în China acesta cade între 21 ianuarie și 19 februarie, iar în Iran este sărbătorit în luna martie etc. 

Anul Nou în Marea Britanie și Irlanda 

Numele anului nou scoțian este 'Hogmanay'. În casele scoțienilor sunt arse crenguțe de ienupăr, ca să alunge germenii oricăror boli. Mâncarea scoțiană tradițională de Anul Nou constă în prăjituri din aluat fraged, făină de ovăz, brânză, whisky și vin, și brioșe negre. Prima persoană care se trezește dimineața obișnuiește sa ducă 'Het Pint', un soi de bere slabă, celor care încă nu s-au sculat. Ei aprind focuri ca să se descotorosească de vechiul an și uneori aruncă în foc o figurină de paie reprezentând vechiul an. Unele familii mai păstrează obiceiul de a alunga răul întrupat într-un câine sau o pisică. De asemenea, unii scoțieni cred că dacă vei picura o picătură din sângele tău pe pământ în noaptea de Anul Nou, vei fi sănătos. Scoțienii obișnuiesc ca în prima zi din Anul Nou să deschidă Biblia, la întâmplare, apoi să arate un pasaj, în același mod. Se crede că ceea ce semnifică pasajul respectiv te va urmări tot anul. 

În noaptea de Anul Nou, scoțienii alcătuiesc o horă și cântă împreună tradiționalul 'Auld Lang Syne'. După ce au întâmpinat Anul Nou, toți oamenii din gospodărie așteaptă să vadă cine va fi prima persoană care le va trece pragul după miezul nopții, căci aceasta arată dacă vor avea noroc sau ghinion în anul ce vine. Prima persoană ar trebui să fie un bărbat tânăr, viguros, cu păr de culoare închisă. De asemenea, el nu trebuie să vină cu mâna goală, ci cu mici daruri simbolice ca pâine, cărbune, sare, acestea fiind simboluri ale vieții. În unele sate sunt aprinse și rostogolite pe străzi suluri de smoală, pentru ca anul vechi să fie ars. 

Festivalul irlandez (celtic) de Anul Nou este cunoscut sub numele de Samhain care înseamnă sfârșitul verii și se sărbătorește la 31 octombrie. Festivalul a supraviețuit sub denumirea de Halloween. În ultimii ani, sărbătoarea de Halloween a căpătat mulți adepți și la noi în țară. Deghizarea în costume macabre și tradiția dovlecilor sculptați în formă de felinar, precum și dulciurile împărțite copiilor au transformat-o pe aceasta într-un eveniment drag atât celor mici cât și celor mai în vârstă. 

Se pare că sărbătoarea de Halloween era strâns legată de preocupările oamenilor acelor vremuri. Calendarul lor era unul simplu și includea doua anotimpuri: vara (sau sezonul recoltelor) și iarna (care începea la 1 noiembrie), viața și moartea, Beltane și Samhain. Și cum 1 noiembrie reprezenta începutul sezonului morții, a devenit și noaptea în care era sărbătorit zeul întunericului și al umbrelor, Anwinn. Se credea că dacă nu se iau măsuri, spiritele pot face rău. Preoții celți mergeau în păduri în ajunul Anului Nou să culeagă buchete de vâsc pe care le dădeau oamenilor să-i apere de rele. De asemenea, se aprindeau focuri să alunge spiritele rele. Se mai spunea că este mai sigur să se stea acasă, pentru că bântuiau ielele în noaptea Anului Nou. 

În această perioadă, celții organizau adunări generale. Acestea erau ținute în aer liber și acolo se reînnoiau legile și se înregistrau evenimente despre nașteri, morți și căsătorii. 
Astfel se petreceau lucrurile și în anul 43 î. Hr. când Imperiul Roman cucerea mare parte din Britania și tradiția romană se intersecta cu aceea celtică. Sărbătoarea de Samhain era celebrată în același timp cu Pomona, sărbătoarea latină a recoltelor. Cu timpul, acestea s-au contopit și astfel a apărut obiceiul fructelor și al dulciurilor dăruite copiilor și celor nevoiași. 

Ulterior a apărut legenda ''lanternei lui Jack'', transformată în obiceiul dovleacului scobit care a dăinuit peste ani. Așa cum spune legenda, un bărbat pe nume Jack, bețiv notoriu, l-a păcălit pe Satana să urce într-un copac. Apoi Jack a săpat în trunchiul copacului o cruce, astfel Satana rămânând prins în copac. Jack a făcut o înțelegere cu Satana: dacă nu-l mai ispitește niciodată, îi promite că îl lasă să coboare din copac. După moarte, Jack nu a fost primit în Rai din cauza felului său de a trata lucrurile, dar nu a fost primit nici în Iad deoarece l-a păcălit pe Satana. În schimb, Satana i-a dat un singur tăciune care să-i lumineze drumul prin întunericul rece. El a pus tăciunele într-o rapiță pentru a-l putea ține aprins mai mult timp. Inițial irlandezii foloseau rapița drept 'lanterna lui Jack'. Dar când emigranții au venit în America în secolul al XIX-lea au descoperit că dovlecii se găseau mult mai ușor decât rapița. Astfel, acum, 'lanterna lui Jack' se face dintr-un dovleac scobit, luminat de un tăciune sau de o lumânare. 

În 1921, în statul Minnesota era celebrată prima sărbătoare de Halloween pe teritoriul american. În New York a început în 1923, iar în Los Angeles în 1925. După aceasta, nu a mai durat mult pâna când a devenit o sărbătoare națională. 

În Irlanda, fetele se culcă cu o ramură de ilex, de vâsc sau de iederă sub pernă ca să-și viseze viitorul soț. Vâscul a devenit un simbol al păcii și bucuriei. Se spune că direcția vântului în ziua de Anul Nou indică tendința politicii în noul an. Dacă bate dinspre vest este semn bun, dacă bate dinspre est, englezii sunt avantajați. 

De Anul Nou familia se reunește la o cină îmbelșugată care înseamnă că vor avea hrană destulă în anul ce vine. Un alt obicei practicat în noaptea de Anul Nou era luarea unei felii mari din pâinea de Crăciun și baterea ei în cuie pe partea exterioară a ușii sau ferestrei ca să alunge nenorocul și să atragă fericirea. 

Anul Nou peste Ocean 

Dacă Sărbătoarea nașterii Domnului este întâmpinată acasă, cu familia, la o masă îmbelșugată, Anul Nou este așteptat pe străzile orașelor, în SUA, Canada și unele state din America de Sud. 

Toată lumea sărbătorește intrarea în Noul An la petreceri tradiționale, uneori la baluri mascate când toată lume vine costumată tematic și cu măști (conform tradiției oaspeții trebuie să își dea jos măștile la miezul nopții), sau alături de mulțimea care se adună în locuri specifice, de exemplu în Times Square din New York, sau pe strada State (State Street) în Chicago. La miezul nopții, sună clopotele și sirenele, cerul este inundat de artificii și toată lumea striga într-un glas 'Happy New Year!', se îmbrățișează și se sărută. Anul Nou trebuie sărbătorit cum se cuvine așa că îi este închinat un toast și se cântă Auld Lang Syne. 

La cumpăna dintre ani, președintele SUA transmite în mod tradițional Mesajul de Anul Nou, obicei preluat de majoritatea statelor lumii și având o istorie bogată. Primul mesaj al președintelui de Anul Nou a fost transmis de George Washington la nu la 31 decembrie ci la 8 ianuarie 1790, la New York. În 1801, Thomas Jefferson renunțat la această practică, pe motiv că era una cu tentă monarhică. De fapt, primul președinte al SUA s-a inspirat din mesajul transmis de monarhii englezi la încheierea sesiunii Parlamentului. Woodrow Wilson a reluat obiceiul în 1913 și, de atunci, doar câteva cazuri excepționale au făcut imposibilă transmiterea de către președinte a 'President's Annual Message to Congress'. În aceste cazuri, discursul a fost scris de președinte și trimis Congresului. În 1935, Franklin D. Roosevelt a schimbat denumirea mesajului în 'State of the Union Address'. Tot atunci, s-a schimbat data transmiterii mesajului, din decembrie în ianuarie sau februarie. Obiceiul s-a păstrat și azi, mesajul fiind transmis în ultima zi de marți din Ianuarie, fără să existe o reglementare scrisă în acest sens. Mesajul Președintelui SUA i-a inspirat pe președinții multor state să își felicite compatrioții, la cumpăna dintre ani. 

A doua zi, americanii se duc în vizite pe la prieteni, rude și servesc împreună masa, se uită la televizor, bucurându-se de transmisiunile de la parade, cum ar fi Tournament of Roses găzduită în Pasadena California. Parada este extraordinară, întinzându-se peste 5 mile, cu sute de participanți, orchestre și mai ales o celebritate care este maestru oficial de ceremonie și regina paradei. Paradele diferă de la o regiune la alta, având diferite tematici. 

Anul Nou al culturilor aimara (Bolivia) și mapuche (Chile) este sărbătorit la mijlocul verii, la 21 iunie, prin ritualuri ancestrale de slăvire a divinităților. 

Cultura tiwanakota, (Machaq Mara', în limba aimara) în același timp cu solstițiul de iarnă din emisfera sudică, mulțumește divinităților Pachamama (Mama Pământ) și Tata Inti (Tatăl Soare) pentru roadele apropiatei recolte. Țăranii din regiune închid drumul care conduce la templul din Tiwanaku și îl deschid cu câteva ore înainte de răsăritul soarelui, ceea ce reduce numărul turiștilor la Puerta del Sol (Poarta soarelui), unde se primesc primele raze ale soarelui în mod simbolic. Mai mulți 'amautas' (preoți) și 'yatiris' (ghicitori), însoțiți de grupuri muzicale, mulțumesc pentru recolta din anul care a trecut. În localitatea Apana, situată la circa 25 kilometri de La Paz, în apropierea vârfului înzăpezit Illimani, de 6.459 metri înălțime, autoritățile locale însoțesc o sută de turiști la o ceremonie similară. Cu o oră înainte de răsăritul soarelui, opt 'amautas' împlinesc ritualul în fața unei mese cu ofrande (dulciuri, coca, figuri de oameni și de animale), care sunt arse. Se dansează pe ritmuri tradiționale regionale și sunt aprinse focuri. 

În regiunea Araucania, membrii comunității mapuche se scaldă în apele reci pentru a-și purifica trupul și sufletul, ritual ce durează câteva zile până la 24 iunie, Ziua națională a popoarelor indigene. 
Alte tradiții internaționale de întâmpinare a Anului Nou 

În noaptea Anului Nou, romanii aveau obiceiul de a-și dărui unii altora crenguțe de laur, nuci aurite ori monede imprimate cu chipul zeului Ianus, cel cu două fețe, patronul lunii ianuarie. Zeu al porților și ușilor, Ianus Bifrons era cât se poate de potrivit pentru această ocazie, una dintre fețe privind spre viitor, Anul Nou, iar cealaltă spre trecut. 

Ianus, unul dintre cei mai respectați zei ai panteonului roman, fără corespondent în mitologia greacă, era invocat la începutul fiecărei zile, fiind numit uneori și Portarul Cerului, iar efigia sa dublă era uneori folosită ca reprezentare a tranziției de la primitivism la civilizație. 

În Africa de Sud, de Anul Nou se trag clopotele bisericilor și se pot auzi chiar și focuri de armă. Pentru cei din provincia Cape, primele două zile ale anului sunt petrecute într-o atmosferă de carnaval, unde oamenii se îmbracă în costume colorate și dansează pe străzi, în sunetul tobelor. 

În Elveția, se sărbătorește vechiul An Nou pe 13 ianuarie, după calendarul iulian. Oamenii merg pe străzi costumați în spirite bune și rele. 

În Olanda, oamenii ard brazii de Crăciun pe străzi și lansează artificii când se schimbă anul, ca un mod de a alunga spiritele rele ale vechiului an. 

În Polonia, Anul Nou este cunoscut ca 'Noaptea Sfântului Vasile' ('Sylvester'). Acest nume provine din legendele despre Papa Sylvester. Se spune că acesta a întemnițat un dragon pe nume Leviathan, care se presupunea că va putea scăpa numai în prima zi a anului 1000, va mânca tot Pământul și toți oamenii și va incendia cerurile. În prima zi a anului, faptul că lumea nu s-a sfârșit, a fost considerat un motiv de bucurie și de atunci se numește Noaptea Sfântului Vasile. 

Portughezii și spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri dintr-un ciorchine când bate ceasul ora 12, în Noaptea de Anul Nou. Aceasta se face pentru a asigura 12 luni fericite în noul an. 
Manifestările de Anul Nou în țările scandinave au loc în ianuarie și sunt legate de vechile festivități de iarnă ale vikingilor. Aceștia obișnuiau să invoce timpul și lumina pentru a încuraja întoarcerea soarelui. 
În SUA, se crede că fasolea cu boabe negre aduce noroc. 

La Moscova, locul cel mai aglomerat de Anul Nou (Noivi God) este Piața Roșie, unde cerul se inundă la 12 noaptea de artificii și de dopuri de sticle de șampanie. Cei adunați acolo sunt puși la curent cu mișcările acelor ceasornicului Saviour. Între timp, petrec cu Ded Moroz (variantă a lui Moș Crăciun sau mai degrabă Moș Gerilă) care călătorește însoțit de 'Snegurocika' — fetița de zăpadă. Ded Moroz poartă o mantie lungă, nu neapărat roșie, ale cărei margini sunt brodate cu motive populare rusești 
 

Sărbătoarea Anului Nou în Panama te face să-ți astupi urechile. La miezul nopții, toți panamanezii fac un zgomot uriaș. Locuitorii se întrec în strigăte, iar fiecare bate unde și în ce nimerește. Ajutorul principal al zgomotului sunt claxoanele automobilelor. A doua zi, nebunia continuă, iar trecătorii sunt udați. 

În Birmania, Anul Nou se sărbătorește în cea mai caldă zi a anului. Oamenii aruncă apă din abundență, iar cei care sunt udați nu au voie să se supere. Acesta este simbolul fertilității.

AGERPRES