ANUL „CAMIL PETRESCU“

[altmariusscena]

(texte publicate în „Teatrul azi” nr. 10-11-12/2014)

http://www.teatrul-azi.ro/personalitati/anul-%E2%80%9Ecamil-petresc...

Despre intervenţia statului

Realitatea unui solidarism social

Suntem toţi profitori „materialmente“ de pe urma semenilor noştri

 

Arătam în numerele precedente cât de necesară socotim intervenţia Statului. Dar nu o intervenţie după concepţia socialistă a unui stat administrativ până în cele mai mici detalii ale vieţii private. Ci ideea unui stat regulator, organizator al muncii şi capitalului.

Ea porneşte de la faptul cunoscut de toată lumea că nu toate felurile de muncă produc imediat, că imensa diviziune a muncii moderne dă loc la o mulţime de neînţelegeri.

Profitând astfel de faptul că unii muncitori sunt ţinuţi, din cauza condiţiilor lucrului lor, departe de momentul distribuirii beneficiilor, cei activi în ultima etapă pun stăpânire pe totalitatea beneficiilor, ca într-o asociaţie în care ar reţine banii cel care i-a încasat, singur.

Astfel, un inventator munceşte ani de zile, necunoscut, dar invenţia lui e speculată de un capitalist de ultimă oră (chiar în pagina a patra ne ocupăm de un caz similar, la ordinea zilei). Un medic e de multe ori în aceleaşi împrejurări. Analizând mai de aproape toate condiţiile muncii intelectuale şi manuale, ajungeam la constatarea unui principiu al unei unanime solidarităţi materiale, a întregii societăţi moderne. Fiecare, în ea, îndeplineşte un rol, de multe ori obscur, de atâtea ori greşit înţeles, dar din nefericire profită, mai ales, numai cei din ultima etapă.

Suntem, în general, profitori, unii de pe urma altora.

Concepţia organizării în Stat nu poate să aibă la bază decât o singură idee: ideea de solidaritate.

Dar nu o solidaritate contractuală, o solidaritate constituită prin bună înţelegere, aşa cum o visa, naiv şi romantic, Jean-Jacques Rousseau.

Solidaritate socială, naţională şi psihologică.

Ea porneşte de la principiul că aproape tot ceea ce suntem, datorăm altora.

Datorăm din bunurile noastre tuturor celor care au murit pentru libertatea locurilor pe care trăim.

Datorăm tuturor celor care au luptat pentru un ideal de libertate individuală, revoluţionari îndârjiţi sau ziarişti fanatici.

Poeţi sau negustori, dascăli sau militari, agricultori sau industriaşi, datorăm tuturor acelora care, printr-o carte mai bună, au schimbat sufletele semenilor noşti, tuturor celor care, cu sacrificiul cotidian al vieţii lor, au născocit un leac necazurilor obşteşti.

Folosim toţi de pe urma celui care a construit o casă, care a făcut o şosea, celui care a inventat drumul de fier, care a dat ideea monedei de hârtie, care a scos un strigăt de milă în faţa mizeriei omeneşti, care a sărit să apere o femeie atacată, a lăsat să salveze pasagerii şi echipajele, el rămânând legat de catargul vasului, care a stat în temniţă pentru un ideal. Interesele tuturor sunt legate între ele prin infinite fire şi a încerca să spui ce e al tău şi ce nu e ca şi când ar fi să fixezi straturile de aer care îţi aparţin.

Datorează monarhul, materialmente, bunurile sale tuturor fanaticilor care s-au sacrificat pentru Tron, tuturor savanţilor şi poeţilor care au ridicat prestigiul domniei lui, tuturor celor care au lucrat pentru prosperitatea materială a ţării lui.

Datorează, materialmente, o parte din bunurile sale, capitalistul, trândav în fotolii adânci de piele, tuturor exploratorilor care au murit ca să descopere un orizont nou, o ţară necunoscută, o mină de aur, un ţinut cu sclavi; datorează soldaţilor care au murit ca să câştige colonii. (Datorează membrii în Consiliul de Administraţie al Reşiţei, camaradului Tescaru, pe care l-a rupt în două un obuz, datorează lui Şt. O. Iosif, care, cu tâmplele mâncate de gome, îndemna sutele de batalioane la asalt.)

Datorează celor care au născocit telegraful, pentru ca el să dea o lovitură la bursă.

Datorează fabricantul de motoare tuturor savanţilor care au cercetat proprietăţile fierului şi ale benzinei, tuturor femeilor care au suferit lipsuri lângă bărbaţii care studiau, tuturor copiilor care nu s-au putut dezvolta din cauza sacrificiilor făcute de părinţii lor.

Datorează, Doamne, atâţia abili negustori, bunătăţii naive pe care o seamănă în lume o carte.

Datorează bogătaşul care îşi iubeşte copiii, tuturor celor care s-au sacrificat ca să înveţe carte.

Librarul, tuturor Baudelaire-ilor care au murit în temniţa mizeriei infame, ca să poată trage sute de ediţii după moartea lui.

Femeia frumoasă, poeţilor care i-au cântat farmecele, tuturor celor ce au iubit şi, încetul cu încetul, au făcut dintr-o sclavă resortul statelor civilizate, celor care au contribuit la frumuseţea şi eleganţa ei. Amant fericit că femeia ta a fost scăpată de medic, tată bogat şi nebun de bucurie că o operaţie ți-a scăpat copilul, ştiţi voi cât datoraţi materialmente savanţilor cu chelie şi cu urechile înfundate cu vată, care au tăiat şoareci şi au analizat fecale?

Scriitori care câştigaţi averi, situaţie, lauri, voi aţi bâigui amorfe fraze, fără formidabila moştenire rămasă de la înaintaşi.

Acesta e sensul care impune solidaritatea unanimă.

Suntem profitori „materialmente“ ai unor imense capitaluri morale.

Nu are sens „fac ce-mi place“, nu are decât o neinteligentă aplicaţie.

Sunt omul operelor mele.

Suntem profitorii suferinţelor, sforţărilor şi deznădejdilor altora.

A rămâne rece, a rămâne indiferent, e tot atât de meschin şi ignobil cât a profita pe tăcute de ceva care nu ţi se cuvine.

Şi uneori tot atât de criminal.

 

CAMIL PETRESCU, Săptămâna muncii intelectuale și artistice*,

An I, nr. 10, 8 martie 1924

 

*Revista editată de Camil Petrescu între 5 ianuarie și 15 martie 1924, din care au apărut 11 numere a patru sau șase pagini. Își propunea stabilirea caracteristicilor muncitorului intelectual, delimitarea creației sale, precum și organizarea muncitorilor intelectuali într-o confederație. Sediul se afla în modesta cameră de hotel a scriitorului din strada Regală nr. 4, deși revista era înscrisă la altă adresă. Peste ani, Camil Petrescu o caracteriza: „o foaie cu înfățișare și aspect orgolios“. Va încerca în repetate rânduri reluarea ei.