Aniversarea zilei: Pierre de Marivaux

[altmariusliterar]

Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux (4 februarie 1688 Paris - 12 februarie 1763 id.) a fost un dramaturg , prozator şi publicist francez. cel mai important autor francez de comedii din secolul al XVIII - lea, reprezentant al iluminismului timpuriu .

Copilăria si tinereţea
S-a născut la Paris la 4 februarie 1688 în familia unui magistrat de origine normandă numit Nicolas Carlet, care a îndeplinit funcţii de administraţie în marină, şi a lui Marie-Anne născută Bullet , sora arhitectului parizian Pierre Bullet (1639 - 1716). Dupa numele proprietăţilor pe care le va achiziţiona la Riom capitala de atunci a Auvergnei, Nicolas Carlet va folosi mai târziu şi supranumele de Chamblain ,iar mai apoi şi pe cel de Marivaux. O bună parte din copilărie Pierre de Marivaux şi-a petrecut- o prin urmare ,în provincie, la Limoges, şi apoi la Riom, unde tatăl său a fost director al monetăriei. Pierre a învăţat la College de l'Oratoire din Riom, unde s-a familiarizat , între altele , cu literatura latină . Ca adolescent face cunostinta ,dupa cate se pare, cu scrierile lui Cervantes , Mlle de Scudery , La Calprenede, a căror influenţă se întrevede în romanele sale de debut. De asemenea cunoaşte comediile lui Molière şi ale lui Jean François Regnard. La 22 ani se stabileşte definitiv la Paris , unde se înscrie la facultatea de drept.

Maturitatea
În 1712 abandonează studiile de drept după numai doi ani şi se dedică activitătii literare si jurnalistice . In 1717 se căsătoreşte cu Colombe Bollogne , fiica unui avocat bogat, cu care are o fiică Colombe - Prospere (nascută în 1719), dar devine văduv după 6 ani în 1723 . Încearcă să-i succeadă tatălui său (decedat în 1719) în funcţia de director al monetăriei din Riom ,dar respins, se resemnează să rămână ca om de litere la Paris. Dupa ce în 1720 este ruinat în urma falimentului lui John Law în ale cărui bilete investise toată zestrea soţiei , îşi ia în cele din urmă licenţa în drept în 1721, este recunoscut ca avocat şi primit in parlamentul Parisului, dar nu va practica niciodată . Devine un frecventator entuziast al trupei Comediei italiene întoarsă la Paris după lungul exil impus în 1697 de Ludovic al XIV-lea şi scrie pentru aceasta un mare număr de piese , influenţate între altele de tradiţia Commediei dell'arte . Unica tragedie pe care o scrie , "Moartea lui Hannibal" , jucată pe scena Comediei franceze, nu are succes. În 1721 înfiinţează revista "Le spectateur francais " pe care o scrie şi redactează singur ( 25 numere pana in 1734) după modelul lui "The Spectator" din Anglia .Începând cu anul 1730 frecventează asiduu saloanele literare ,mai ales cel al Doamnei de Lambert ,al Doamnei de Tencin,al Doamnei de Teffand şi al Doamnei Geoffrin.

Activitatea literară
Prima perioadă
Prima sa piesă scrisă în versuri la 18 ani a fost comedia într-un act " Tatăl cel prudent si echitabil" (martie 1712). Urmează apoi romanul burlesc, dar şi psihologic în cinci volume şi în stil "preţios" " Aventurile lui *** sau Efectele surprinzătoare ale simpatiei " ( 1713 - 1714) , apoi romanul "Trăsura împotmolită" în 1714 şi în acelaş an povestirea alegorică "Le Bilboquet" - considerată un exemplu al esteticii rococo.

A doua perioadă
Sub impresia prieteniei cu La Motte şi cu Fontenelle participă la reluarea polemicilor iniţiate mai dinainte de către Charles Perrault între "modern" si "vechi" ,Marivaux situându-se de partea amicilor săi , partizani ai "noului" , împotriva dictatului regulilor stricte ale literaturii clasice . In acest spirit scrie parodii după Homer "Homer travestit sau Iliada în versuri burleşti" {1717} şi dupa Fénelon "Telemac travestit" (1717 , publicat in 1736. Mai publică şi romanul parodic "Pharsamon sau Noile nebunii romaneşti" (Pharsamon ou Les Nouvelles Folies romanesques ) (publ.1737)

A treia perioadă
După „Scrisorile conţinând o o aventură” şi o serie de eseuri publicate în „Mercure de France” şi în alte reviste („Scrisori despre locuitorii Parisului”1717,„Gânduri asupra unor diverse subiecte" - Marivaux dedică un număr mare de piese de teatru Comediei italiene din Paris, în care se remarcau actori ca Silvia (Zanetta Benozzi), Flaminia (Elena Balletti), Lelio şi Thomassin (Thomasso Antonio Vicentini), începând cu „Arlequin şlefuit de dragoste” şi „Dragoste şi Adevăr”, continuând cu „Surpriza dragostei”,1722, „Dubla inconstanţă” (sau „Dubla nestatornicie„), 1723 „Prinţul travestit” şi „Falsa servitoare” 1724 „Insula sclavilor” şi „Moştenitorul satului” 1725 „Triumful lui Plutus” 1728 „Noua Colonie” 1729 şi culminând cu "Jocul dragostei şi întâmplării ", apoi "Şcoala mamelor" 1732 , "Fericita stratagemă" 1733 , "Mama confidentă" 1735 , "Falsele confidenţe" 1737 , "Bucuria neprevăzută" 1738 " Sincerele" 1739 si "Încercarea" 1740. Teatrului Comedia franceză îi încredinţează 9 dintre comediile sale , între care trei au avut mai multă trecere la public : "A doua surpriză a dragostei" 1727 , "Testamentul" 1736 şi "Prejudecata învinsă" 1746. Celelalte , "Deznodământul neprevăzut" 1724 , "Insula raţiunii" 1727 , "Reunirea iubirilor" 1731 ,"Jurămintele indiscrete" 1732 , "Filfizonul îndreptat" 1734 şi "Disputa" 1744 nu au avut succes. Vreme de zece ani, între 1731 -1741,publica Marivaux romanul său ,rămas neterminat,"Viaţa Marianei". Celălalt roman scris in aceasta perioadă este "Ţăranul parvenit" 1734-1735

[modifică] Teatrul lui Marivaux: măşti,deghizări,"marivaudage"
Marivaux se foloseşte mult, în tradiţia Commediei dell'arte, de măşti şi deghizări, de schimbări de roluri între stăpâni şi slugi. De asemenea, atât în piese cât şi în romanele lui de maturitate Marivaux creează conversaţii subtile şi analize psihologice mai ales ale interacţiilor sentimentale.

De aici numele de marivauder, marivaudage (La Harpe , 1799) dat schimbului de vorbe galante şi subtile destinate seducerii unei femei sau unui bărbat. Acestui stil de dialog, «care prin nenumărate maniere - o vorbă, o pauză , un gest -redă felul cum îndrăgostiţii sau cei aflaţi în pragul îndrăgostirii sunt mânaţi de prejudecăţi, iluzii, nesiguranţă, şi de greşeli oarbe, psihologice şi sociale» (dupa definiţia lui J. Barzun, care observă că până şi lectura pieselor şi romanelor mai târzii ale lui Henry James face să te gândeşti la Marivaux). Referiri la stilul lui Marivaux se fac astăzi şi cu privire la dialogurile din creaţii contemporane ca filmele lui Eric Rohmer.

În centrul dialogului à la Marivaux, stă uzul paradoxului creat de «contrastul dintre ceea ce un personaj spune şi înţelege, ceea ce alt personaj pricepe, şi adevărul ştiut de spectatori sau de cititor. Jocul dintre aceste interpretări amuză şi stimulează audienţa şi în acelaşi timp dă autorului ocazia de a analiza atitudini şi sentimente complexe» (Oscar A.Haac, în „Humour and Paradox” 1961}. Limbajul lui Marivaux, uzând de jocuri de cuvinte si schimbări subtile in registrul linguistic (Donald Roy) a fost considerat de criticii sai contemporani (Palissot, D'Alembert, etc) ca artificial, stângaci, afectat - ca un fel de grimase verbale -, sau de-a dreptul incorect, Marivaux a fost acuzat de crearea unor cuvinte şi expresii "nepotrivite". Fapt este că unele din acestea, de pildă «tomber amoureux» («a cădea îndrăgostit» pentru «a se îndrăgosti»), s-au încetăţenit de mult în limba franceză literară şi au înlocuit expresii - ca «se rendre amoureux» - considerate corecte şi potrivite până în vremea sa.

Alături de Voltaire era totuşi cel mai jucat dramaturg din vremea sa. Enciclopediştii îl desconsiderau, (cu excepţia lui d'Alembert şi a lui Helvetius) iar publicul prefera comediile mai lacrimogene ale lui La Chaussée . Aprecierea negativă adusă de numeroşii săi adversari a însoţit creaţia lui Marivaux vreme de un secol şi jumătate, termenul de „marivaudage” păstrând mult timp o conotaţie pejorativă şi fiind asociat nu numai cu un limbaj alambicat, dar şi cu excesul de analiză psihologică .

Dupa ce spectatorii s-au obişnuit in secolul al XIX-lea cu comediile lui Alfred de Musset care şi ele accentuau subtextul emoţional şi se bazau pe observaţia psihologică a relaţiilor dintre sexe, şi locul lui Marivaux a început a fi reevaluat. Bogata sa operă este reabilitată cu totul mai ales în secolul al XX lea. Este apreciat, între altele, pentru observaţia psihologică , ca şi pentru interesul deosebit pe care l-a acordat poziţiei sociale a femeii. Deşi autor de comedii, e considerat mai degrabă un continuator al lui Racine decât al lui Molière.

Ultimii ani ai vieţii
După două încercări nereuşite în 1732 şi 1736 , este ales 10 decembrie 1742, cu sprijinul Doamnei de Tencin la Academia franceză , în defavoarea faimosului său rival, Voltaire. Discursul ţinut la primirea sa , la 4 februarie 1743, de către confratele Languet de Gergy nu este pentru Marivaux cu totul măgulitor, deşi e comparat de acesta cu Teofrast. În schimb, cuvântarea ţinută de el însuşi cu acest prilej este un elogiu fără precedent adus aportului limbii şi spiritului francez la cultura şi progresul Europei. A mai scris şi în ultimii ani câteva comedii într-un act ,ca „Felicie” şi „Actorii de bună credinţă”. În 1745 fiica sa se călugăreşte. În ciuda renumelui şi a primirii la Academie , situaţia materială a lui Marivaux, care se intreţine numai din scris, rămâne mereu precară. Este nevoit să accepte un ajutor financiar periodic din partea lui Helvetius, dar, înglodat fiind în datorii ,în cele din urmă nu găseşte altă soluţie decât să -şi vândă drepturile de autor şi bunurile în schimbul a 232 livre. Are la bătrâneţe un suport moral în prietenia cu domnişoara de Saint-Jean. Bolnav fiind din 1758 , moare la Paris, se pare, de o pleurezie la 12 februarie 1763 la vârsta de 75 ani.Fiicei sale îi poate lăsa prin testament doar puţine resurse de venit.

Opera
1/Comedii: 36

a/cu subiect filosofic,mitologic, utopic, alegoric despre experimentări sociale:

Insula sclavilor - (L'ile des esclaves) 1725 - comedie socială
Insula raţiunii sau Oamenii cei mici (L'Isle de la Raison ou Les Petits Hommes) 1727
Triumful lui Plutus - satiră 1728
Colonia (initial , La Nouvelle colonie ou la Ligue des femmes - text pierdut; noua versiune in 1 act - 1750 ) -despre emanciparea femeilor
Întâlnirea lui Amor si Cupidon (Reunion des Amours)- 1731
Disputa 1744
Felicie 1757 - publicată în "Le Mercure", nu a fost reprezentată
b/cu subiect romanesc :

Prinţul travestit (Le Prince travesti) 1724 - tragicomedie eroică, fantezistă
Triumful dragostei (Triomphe de l'amour) 1732 -
c/despre viaţa cotidiană, moravurile :

Şcoala mamelor (L'École des mères) 1732
Mama confidentă (La mere confidente) 1735
Cumătra (La Commère) - repr.postumă - 1967 - dupa un episod din romanul său " Ţăranul parvenit"
Moştenitorul de la ţară (L'heritier de village) 1725
Soţia fidelă (Femme fidèle) 1755 -s-au păstrat doar fragmente
Testamentul (Le Legs) 1736
d/sentimentale , psihologice, consacrate metafizicii inimii':

Arlequin şlefuit de dragoste (Arlequin poli par l'amour) 1720
Surpriza dragostei (La Surprise de l'amour) 1722
A doua surpriză a dragostei ( La Seconde surprise de l'amour) 1727 - in rolul marchizei joacă Adrienne Lecouvreur
Dubla nestatornicie (La double inconstance) 1723
Jocul dragostei şi al intâmplării (Le Jeu de l'amour et du hasard ) 1730
Jurămintele indiscrete - (Les Serments indiscrets) 1732 -
- cu multe jocuri de limbaj

Fericita Stratagema (L'Heureux Stratagème) 1733
Filfizonul îndreptat (tr.n. Le Petit Maître corrigé) 1734
Falsele confidenţe (Les fausses confidences) 1737 ,ultima lui piesă in 3 acte
Falsa servitoare sau Vicleanul pedepsit (La Fausse Suivante ou le Fourbe puni ) 1724

e/despre teatru

Actorii de bună credinţă (Les Acteurs de bonne foi ) - jucată in 1947
2/Tragedie Moartea lui Hannibal (Annibal)1720

3/Romane

neterminate;

Viaţa Marianei ( La Vie de Marianne) 1734 - 1742
Ţăranul parvenit (Le Paysan parvenu) 1734 - 1735 5 părţi
de tinereţe

Les Effets surprenants de la sympathie 1714
La Voiture embourbée 1715
Pharsamon ou Les Folies romanesques 1712 publ 1737
Le Bilboquet 1713
Le Télémaque travesti 1714 publ. 1736
L'Homère travesti ou L'Iliade en vers burlesques 1717

4. Eseuri

Scrisori despre locuitorii Parisului ( Lettres sur les habitants de Paris )1717-18
Scrisori conţinând o aventură (Lettres contenant une aventure)
Cugetări pe subiecte diferite ( Pensées sur differents sujets)
Reflecţii auspra spiritului uman ( Reflections sur l'esprit humain ") - discurs la Academia franceză 1744 publ 1755 (în "Le Mercure")
Reflecţii auspra lui Corneille si Racine (Reflexions sur Corneille et Racine)1755 (in "Le Mercure")
5/Periodice(Feuilles) - foi filosofice - de critică socială şi morala

Le spectateur 1721 - 1724 25 numere
L'indigent philosophe 1727 - 7 numere
Le Cabinet du philosophe 1734 - 11 numere
[modifică] Marivaux şi muzica
Compozitorul al cărui nume se asociază cel mai des cu Marivaux este contemporanul său Jean-Joseph Mouret, care a compus divertimenti pentru o parte din comediile sale reprezentate de trupa Noului Teatru Italian din Paris („Surpiza dragostei”,„Falsa servitoare”, „Triumful lui Plutus”,„Les Tours du Carnaval”,„Dubla nestatornicie”,„Insula sclavilor”,„Dragostea şi adevărul, „Noua Colonie”) (CD al ansamblului Compagnie Baroque condus de Michel Verschaeve, 2003)

În secolul al XIX-lea Charles Monselet (1825 - 1888) a scris un libret după "Surpriza dragostei" pentru o operă comică a lui Fernand Poise , reprezentată în 1877 (CD, Gaité lyrique)

Francezului Henri Rabaud i se datorează o operă după "Jocul Dragostei şi al Întâmplării" (1948?, premiera în 1954).

În SUA în 1997 Jeffrey Stock a compus un musical „Triumful dragostei” pe libretul lui Susan Birkenhead după traducerea lui James Magruder.

Compozitorul american Boyd McDonald a scris o uvertură pentru pian (2004) după muzica pe care a scris-o la piesa "Triumful dragostei" .

Muzica la filmul american „Triumful dragostei” a compus-o James Osborne într-un stil imitând pe Mozart.

[modifică] Adaptări pentru cinema si televiziune
Numeroase piese precum si romane ale lui Marivaux au fost adaptate in filme sau seriale de televiziune. Câteva exemple recente sunt:

1997 Marianne - film francez in regia lui B.Jacquot - turnat după mini serialul din 1994 Viaţa Marianei
2001 Triumful dragostei - film în engleză - cu Mira Sorvino ,Ben Kingsley, Fiona Shaw
pusa in scena scurt timp si ca musical pe Broadway

2003 Filmul "L'Esquive" al regizorului francez Abdellatif Kechiche,
despre adolescenţi francezi arabi dintr-o suburbie urbană care pregătesc un spectacol cu "Jocul dragostei şi întâmplării"

Surse
Prof. univ .dr. Angela Ion coord, Vasile Zincenco,Victor-Dinu Vlădulescu (autori - sec XVII - XVIII) Literatura franceză - dicţionar istoric critic Ed Ştiinţifică şi Enciclopedică , Bucureşti 1982
Verdun-Louis Saulnier - Literatura franceză vol.II (trad.Sorin Mărculescu) - Sinteze Lyceum , Editura Albatros , 1973 Bucureşti vol 2
Ioan Neculiţă, Marivaux - în Dicţionar al Literaturii Franceze,Editura Stiinţifica ,Bucureşti, 1972
Jacques Barzun - From Dawn to Decadence - 1500 to the Present - 500 Years of Western Cultural Life -HarperCollins Publishers,New York 2000
Oscar A. Haac -Humour through Paradox în "L'Esprit createur"
vol. 1 no. 4 , Winter 1961 pp 196 - 202

Donald Roy - Marivaux - in "The Cambridge Guide of Theatre" ,
Cambridge University Press ,1988

Martine de Rougemont - article sur Marivaux dans le Dictionnaire Encyclopédique du Théâtre - Bordas , 1995,Paris
cité dans le dossier de F Belaid - Tadjine - accompagnant la comédie "La Fausse Suivante" sur:cdfp:ac-reims.fr/poletheatre

vezi şi Legături externe