OCTAVIAN RACU
“Orientările” sunt publicate pentru întâia oară în 1950, la iniţiativa fondatorilor revistei „Imperium”. Apărută ca o îndrumare ideologică pentru tineretul aflat în derută, mica lucrare devine atât de populară în rândul tinerilor, încât apare în ediţii neautorizate, fapt care a pricinuit numeroase necazuri şi supărări autorului.
Broşura reprezenta doar o schiţare a acelor idei care urmau să fie mai pe larg în altă lucrare: „Oamenii şi ruinele”. În text, autorul încearcă să stabilească anumite coordonate ideologice ale unei noi concepţii de dreapta, diferită de fascismul mussolinian şi liberalismul postbelic, aruncând un colac de salvare dreptei europene, blamată şi marginalizată de balaurul cu două capete, comunisto-liberal, după cel de al Doilea Război Mondial. Respingând rasismul naţional-socialist, în favoarea unui ”rasism spiritual”, statalismul şi socialismul fascismului, în favoarea elitismului şi tradiţionalismului, acesta indică noua direcţie pentru cei care nu doresc să se conformeze tiparelor impuse de societatea modernă. Astăzi, ca niciodată, Julius Evola devine actual, aducând răspunsuri şi soluţii la problemele care frământă societatea din Republica Moldova, care se regăseşte într-o situaţie relativ asemănătoare cu cea a Italiei după înfrângerea sa în cel de-al Doilea Război Mondial.
Evola porneşte de la constatarea unui fapt, care reprezintă ideea generală a întregii sale opere: lumea contemporană reprezintă un ansamblu de ruine, iar ieşirea din acest haos poate avea loc doar în cazul coalizării unor forţe care ar sfida civilizaţia modernă, democraţiile moştenitoare ale revoluţiei franceze şi ale comunismului. Reînvierea omului tradiţional, a ”omului nou”, în aceste condiţii, devine o adevărată revoltă, un război total declarat lumii moderne. Război care cere soldaţi tot mai puternici, în măsura în care proporţia Lumii împotriva Omului este mai mare. Este firesc ca Evola să-şi pună în acest moment întrebarea: „Oare mai există încă oameni rămaşi în picioare în mijlocul acestor ruine? Şi ce trebuie, ce pot ei să mai facă?”.
„Climat general de anestezie morală”, aşa caracterizează Evola perioada postbelică, care sună prea radical pentru o societate deschisă şi liberală, şi aici, involuntar regăsim şi starea societăţii basarabene. Degradarea caracterului, a demnităţii autentice, prioritatea celor mai josnice interese, aşa vede gânditorul italian trăsăturile esenţiale ale omului postbelic. Ieşirea din această stare Evola o vede într-o renaştere din interior, în crearea unei ordini interioare. Nici un sistem economic şi politic, în opinia lui Evola, nu poate supravieţui fără o calitate umană. În schimb, orice sistem strâmb ar putea ajunge la înalte trepte ale civilizaţiei în cazul în care societatea va fi capabilă să producă oameni cu caracter.
Iată de ce Evola respinge formulele şi programele de partid, dând prioritate personalităţii, “Omului Nou”, un om care să poată rezista printre ruine, „animat printr-un spirit determinat şi o adecvată concepţie de viaţă”.
Modelul acestui “Om Nou”, Evola îl vede în spiritul legionarului roman. „Este atitudinea celui care a ştiut să aleagă drumul cel mai dur, a celui care a continuat să lupte chiar ştiind că, material, bătălia era pierdută, al celui care a ştiut să confirme saga antică: Fidelitatea este mai puternică decât focul”, prin intermediul căreia s-a afirmat ideea tradiţională că semnul onoarei şi dezonoarei, nu mici măsuri scoase din morale mici, sunt cele care creează o diferenţă substanţială, existenţială între fiinţe, aproape ca între o rasă şi o altă rasă.
Această direcţie politică este, în egală măsură, una antiliberală şi anticomunistă, cu dispreţul faţă de mitul liberal al „siguranţei”, al micii vieţi standardizate, conformiste. Dispreţul faţă de oricare sistem colectivist şi mecanicist, precum şi faţă de ideologiile care acordă superioritate valorilor „sociale” în defavoarea celor eroice şi spirituale, prin care se defineşte „omul adevărat”, „persoana absolută”.
Problemele de ordin economic şi social s-ar rezolva acolo unde ar conta opera, nu individul, atunci când nu omul se va considera ceva important, ci funcţia, responsabilitatea, datoria îndeplinită, scopul urmărit.
Liberalismul, democraţia, socialismul, radicalismul, comunismul şi bolşevismul au rădăcini într-un singur curent, care nu reprezintă decât stadii care au pregătit fiecare pe cel succesiv în ansamblul unui proces în declin. Acest declin a apărut în momentul în care omul modern s-a rupt de Tradiţie, în momentul în care a devenit un atom în locul unei părţi conştiente, a unităţii organice şi ierarhice a unui întreg.
„Fără Revoluţia Franceză şi liberalism nu ar fi existat constituţionalismul şi democraţia, fără democraţie nu ar exista socialismul şi naţionalismul demagogic, fără pregătirea socialismului nu ar fi existat radicalismul şi în fine, comunismul”.
Una din cele mai mari iluzii ale zilelor noastre, afirmă Evola, este faptul că liberalismul ar fi opus comunismului. „Este ca şi cum ai spune că apusul este antiteza nopţii” sau că „simptomul este opus bolii”. Opunându-se curentului general, militanţilor nu trebuie să-le fie frică de a fi etichetaţi drept „anacronici”, „antiistorici” şi „reacţionari”. Istorismul sau „legea progresului”, fatalismul ”evoluţiei uniliniare” au doar un singur scop: să menţină pasivitatea faţă de curentul care ne duce tot mai jos”, consideră gânditorul italian. Aici am putea să ne referim în acelaşi mod la ideea dominantă şi neosclavagistă a ”ireversibilităţii occidetalizării şi europenizării” Republicii Moldova.
Globalizarea sau ”americanismul”, în opinia lui Evola, este un curent mai periculos decât comunismul. Când tradiţiile europene sunt atacate de bolşevism, în sufletul europeanului se trezesc reacţii adverse. Cu totul altfel stau lucrurile în cazul americanismului, care acţionează subtil şi care impune schimbări atât în moravuri, cât şi în concepţii generale despre viaţă.
Astăzi, pentru a fi cucerită, Europa nu mai are nevoie să piardă un război, ci doar să continue pe calea „progresului”, care îşi va avea, neapărat, staţia terminus într-o o criză socială enormă. Americanismul, vrând, nevrând, lucrează pentru aparentul său inamic, pentru colectivism, spune gânditorul.
Radicalismul lui Evola este îndreptat şi spre ceea ce numeşte el „halucinaţie” sau „demonia economiei”. Este vorba de rolul pe care îl are economicul în viaţa individuală şi socială. Dintr-o funcţie care are rol de a menţine unele funcţii vitale a organismului, astăzi, aceasta este transformată în religie. În acest cerc vicios este închis atât capitalismul, cât şi marxismul. „Noi trebuie să zdrobim acest cerc”, afirmă Evola. Dezbătând problemele economice, modelele distribuţiei veniturilor, rolul statului în economie, rămânem, de fapt, sclavi ai acelui sistem împotriva căruia luptăm. Economicul trebuie să aibă o funcţie subordonată umanităţii. Dincolo de această sferă trebuie să domine sistemul de valori superioare, politice, spirituale şi eroice. O ordine care nu admite „proletari” sau ”capitalişti”, altfel vorbind, o ”A Treia Cale”.
Evola reafirmă ideea „deprotalizării” ideologice a poporului şi reconstrucţia societăţii pe principii corporatiste, cu alte cuvinte, solidaritatea organică între clasele sociale şi celelalte componente organice ale societăţii. Astfel, nu ideea „socială” este cea care trebuie să primeze, ci “ideea ierarhică integratoare”.
Referindu-se la ideea de ierarhie, Evola precizează că „ierarhia” nu este nicidecum un “ierarhism”. Ierarhia presupune o centralizare la nivel spiritual, în timp ce ierarhismul este un totalitarism, o unitate mecanică, care încalcă demnitatea şi libertatea persoanei. Adevărata ierarhie, opusă egalitarismului distructiv, este cea care permite manifestarea liberă a spiritului şi a personalităţii.
Din păcate, pentru intelectualul basarabean Evola, unul din cei mai mari gânditori ai secolului XX, este o mare necunoscută, iar concepţiile sale lipsesc de pe băncile facultăţilor. Păcat. “Revoluţionismul” său ar putea să revigoreze tabăra culturală tradiţionalistă, iar dreapta politică s-ar putea revigora, trecând pe baze ideologic mai justificate, fiind capabilă să se opună în egală măsură comunismului şi liberalismului stângist.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius