altmarius

cultură şi spiritualitate

Ion Irimescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ion Irimescu Autoportret

Ion (Nicu) Irimescu (n. 27 februarie 1903, sat Arghira, comuna Preoteşti - d. 28 octombrie 2005, Fălticeni) a fost un sculptor român, profesor şi membru al Academiei Române. A fost fiul lui Petre Irimescu, proprietar şi al Mariei Cazaban, pedagogă; a fost căsătorit cu Eugenia Melidon, profesoară.

După absolvirea şcolii primare din Fălticeni, urmează cursul secundar la Liceul Nicu Gane din acelaşi oraş (1915-1924), unde a participat la punerea în scenă a unor piese de teatru, pictând decorurile. Între 1924 şi 1928 este student al Şcolii Naţionale de Arte Frumoase din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea şi Oscar Han. În timpul studenţiei, a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril din Oprişeni-Fălticeni. În anul 1928, la absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziţia de Pictură şi Sculptură din Bucureşti. În 1930, obţinând o bursă de studii a şcolii române din Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris şi se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, fiind în special influenţat de sculptura lui Antoine Bourdelle. În 1932 i se acordă Menţiunea de onoare a Societăţii artiştilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris.

Ion Irimescu Fata cu mandolina

Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expoziţiile organizate, atât în ţară cât şi în străinătate. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iaşi, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcţionează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti.

În 1956 participă la Bienala din Veneţia, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziţia de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris. Expune de asemeni la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varşovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria.

În 1975 donează muzeului oraşului Fălticeni un mare număr de sculpturi şi desene, cu care se infiinţează Colecţia "Ion Irimescu". Este ales în 1978 preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, unde activează până în 1989.

Menţiunea de onoare a Societăţii Artiştilor Francezi (1932), Premiul Fundaţiei Elena şi Anastase Simu (1935), Meritul Cultural în grad de Cavaler clasa I, Premiul Ministerului Culturii şi Artelor (1942), Maestru emerit al artei (1954), Premiul de Stat clasa I (1955), Artist al poporului (1964), preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici (1978-1990), membru de onoare al Academiei Române (1992), Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer (2001), Premiul pentru Excelenţă în Cultura Română (2001).

La 27 februarie 2003, Academia Română îl sărbătoreşte cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Este al doilea artist român aflat în viaţă la sărbătorirea Centenarului său, după Cella Delavrancea.

La sfârşitul vieţii, s-a retras la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăposteşte jumătate din operele sale şi pe care Irimescu le-a donat oraşului (aproximativ 300 sculpturi şi 1000 desene), dând naştere astfel celei mai mari colecţii permanente de autor din România. Una dintre lucrările lui, statuia prinţului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante şi Shakespeare.

La 28 octombrie 2005 marele sculptor moare şi este îmmormântat în cimitirul parohiei Oprişeni.

Bibliografie

  • Eugen Schileru: Ion Irimescu. Bucureşti, 1969
  • Alexandru Cebuc: Irimescu. Bucureşti, 1995

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

 

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor