Aniversarea zilei: George Toparceanu

[altmariusliterar]

George Topîrceanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

George Topîrceanu
Naştere –	20 martie 1886 Bucureşti
Deces –	7 mai 1937 Iaşi
Profesiune –	poet, prozator, memorialist şi publicist,
Naţionalitate –	român
Genuri –	satiră, poezie lirică-satirică, proză satirică, publicistică.
Operă/e de debut –	1909 - Răspunsul micilor funcţionari, replică parodică la Caleidoscopul lui A. Mirea.
Influenţe –	George Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, Dimitrie Anghel
Semnătură –
Căsătorie Victoria Iuga Părinţi Gheorghe şi Paraschiva Topîrceanu Copii un fiu unic, Gheorghe, Membru corespondent al Academiei Române

George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, Bucureşti - d. 7 mai 1937, Iaşi) a fost un poet, prozator, memorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

Date biografice

George Topîrceanu s-a născut la Bucureşti la 20 martie 1886^[1], ca fiu al cojocarului Gheorghe Topîrceanu şi al Paraschivei, ţesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena ", amândoi originari din părţile Sibiului.

Începe şcoala primară la Bucureşti (1893 - 1895) şi o continuă pe valea Topologului, la Suici, judeţul Argeş, unde părinţii se stabilesc o vreme. Revine la Bucureşti şi se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a^[2], apoi la Sf. Sava (1898 - 1906). După absolvire intră funcţionar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de şomaj şi de viaţă boemiană. În paralel, se înscrie la facultatea de drept (1906), pe care o părăseşte pentru cea de litere, fără a termina studiile.^[3].

Prima încercare literară datează din timpul şcolii primare şi este primită cu răceală de colegul mituit cu „o peniţă şi doi nasturi” pentru a-i folosi de public ^[4].

Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul „G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a publicat şi la alte reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar, Ramuri, Viaţa socială a lui Nicolae D. Cocea. În 1909 publică în Viaţa românească parodia Răspunsul micilor funcţionari, ca o replică la Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (pseudonim al lui Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel) prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu (cu care întreţine o interesantă corespondenţă), îl cheamă la Iaşi (1911), ca subsecretar de redacţie la Viaţa românească (Topîrceanu: conferinţa „Cum am devenit ieşean", ^[5]).

Odată cu stabilirea la Iaşi, activitatea la Viaţa românească şi influenţa lui Ibrăileanu, Topîrceanu abandonează faza adolescentină a creaţiei sale, cu romantismul desuet, sentimentalizarea excesivă şi tendinţele vădite spre filozofarea retorică, pornind spre noi orizonturi poetice. La despărţirea de adolescenţă invocă clemenţa criticii postume:

„O, indulgentă Critică postumă,

Să nu le-nţepi cu vârful unui ac,

Că, rând pe rând, baloanele de spumă

În lacrimi grele iarăşi se prefac. (Topîrceanu: Prefaţă).

Subsecretar, apoi secretar de redacţie la Viaţa românească, aflată sub influenţa lui Ibrăileanu, Topîrceanu cunoaşte şi colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, grupare aflată în luptă polemică cu sămănătorismul lui Nicolae Iorga sau cu modernismul estetizant şi importat de la Sburătorul lui Lovinescu. Din această perioadă din ajunul Primului Război Mondial datează parodiile după Ion Minulescu, Nicolae Davidescu - promotori ai simbolismului şi ai modernismului - sau după Dimitrie Bolintineanu şi Mircea Dem. Rădulescu, cu retorismul lor patriotard-sforăitor şi idilismul desuet^[6].

Între 1912 - 1913, împreună cu M. Sevastos publică revista Teatrul.

În 1912 se căsătoreşte cu învăţătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma. Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între el şi poeta Otilia Cazimir.

În 1916 debutează editorial cu două volume: Balade vesele şi Parodii originale.

La Iaşi încearcă să-şi termine studiile de filozofie dar este mobilizat şi participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918. Experienţa celor două campanii şi a prizonieratului va fi evocată în proza sa, Amintiri din luptele de la Turtucaia, (Bucureşti, 1918), În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria şi schiţe uşoare, (Iaşi, 1920) şi Pirin-Planina, epizoduri tragice şi comice din captivitate, (Bucureşti, 1936).

Întors la Iaşi, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariţia Vieţii româneşti (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă şi în Povestirile vânătoreşti, în care tovarăşul de puşcă şi de undiţă este numit de Sadoveanu „prietenul meu, poetul”^[7].

Volumele sale (Balade vesele şi triste, Migdale amare, Scrisori fără adresă, Pirin - Planina) se bucură de succes de public şi de presă, în special poezia, pentru care obţine în 1926 Premiul Naţional de Poezie.

În anul 1934 începe în Revista fundaţiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).

În 1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Deşi bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu şi Grigore T. Popa revista „Însemnări ieşene” ca un ultim efort creator.

Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii şi de protest faţă de huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost publicat postum.

Poetul a decedat la 7 mai în casa lui Demostene Botez, la Iaşi.

Casa memorială „George Topîrceanu”

Casa memorială George Topîrceanu la Iaşi

Casa Memorială "George Topîrceanu" din Iaşi (adresa muzeului: str. Ralet, nr. 7, Iaşi, telefon [phone], cod 6600) a aparţinut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu. A fost construită la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX. După ce în 1919, a fost sediul redacţiei revistei „Însemnări literare" tipărită sub direcţia lui Mihail Sadoveanu şi George Topîrceanu, (din colectivul de redacţie mai făceau parte Garabet Ibrăileanu şi Demostene Botez), imobilul este pus la dispoziţia lui George Topîrceanu, în anul 1932. Acesta va locui aici până la 7 mai 1937, când, răpus de boala necruţătoare, va trece în nefiinţă la numai 51 de ani şi va fi înmormântat la cimitirul „Eternitatea" din Iaşi. Casa a fost donată în anul 1983 de proprietarii Teodor Neagu şi Adrian Vulpe, Complexului Muzeal Iaşi. A fost renovată, şi la 22 iunie 1985 a fost inaugurat acest obiectiv al Muzeului Literaturii Române Iaşi, cu un an înainte de sărbătorirea de către UNESCO a 100 de ani de la naşterea poetului.^[8]

Topîrceanu şi critica literară

Literatura română Pe categorii Istoria literaturii române Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 -Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană Curente în literatura română Umanism - Clasicism Romantism - Realism Simbolism - Naturalism Modernism - Tradiţionalism Semănătorism- Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism Scriitori români Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi Poeţi - Eseişti Nuvelişti - Proză scurtă Literatură pentru copii Portal România Portal Literatură Proiectul literatură Toate articolele din serie editează

Este frapantă discrepanţa dintre entuziasmul unanim cu care a fost primită opera lui Topîrceanu şi poziţia rece şi denigrantă a criticilor vremii.

„ Dacă la vreo şezătoare literară apărea pe scenă Topîrceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admiraţie cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulţumire şi plăcere...(Demostene Botez)”

Eugen Lovinescu, pornind de la premiza că umorul nu poate genera „marea poezie”, a redus Baladele şi Parodiile la superficiale tablouri de natură, la uşoare strofe de spirit al unui „autor de cronici rimate”, „un reprezentant al democraţiei literare”. Această causticitate era alimentată de aversiunea lui Topîrceanu pentru modernism, în special simbolismul, curentul decadent cel mai activ de la începutul secolului XX^[9], dar - posibil - şi de relaţiile tensionate dintre Lovinescu şi Ibrăileanu, care l-a sprijinit pe Topîrceanu.

Evoluând de la sentimentalismul epigonic al începuturilor către o poezie impregnată de un umor parodic, autoironie şi uşoară melancolie, Topîrceanu este o voce distinctă în poezia românească. Ironizând contrafacerea, poncifele poetice, moda "modernistă", el cultivă cu fantezie tradiţii mai vechi ale lirismului românesc, situându-se în prelungirea unor filoane din George Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, Dimitrie Anghel stăpân pe o tehnică rafinată a versificaţiei.

„Iar azi lirismul meu e clar, vezi bine,

Căci tuturor îşi dăruie secretul,

Dar ca să poţi citi cândva în mine

Tu nu-mi cunoşti, Zoile, alfabetul.

Zadarnic dar ne-amestecă vultoarea,

Noi nu putem urma acelaşi ţel...

Şi dacă totuşi ţi-am făcut onoarea

Acestor aspre stihuri de oţel, —

Când îmi citeşti poemele şi proza

Gândeşte-te la geamul lui Spinoza.”(Topîrceanu: Parodii originale - În loc de prefaţă, 1916)

Opere

• Balade vesele Şi triste, Bucureşti (1916).
• Parodii originale, Bucureşti (1916).
• Amintiri din luptele de la Turtucaia, Bucureşti (1918).
• Strofe alese. Balade vesele şi triste, Iaşi (1920).
• În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria şi schiţe uşoare, Iaşi (1920).
• Migdale amare, Bucureşti (1928).
• Scrisori fără adresă, proză umoristică şi pesimistă, Bucureşti (1930).
• Pirin-Planina, epizoduri tragice şi comice din captivitate, Bucureşti (1936).
• Minunile Sfîntului Sisoe, roman satiric neterminat, publicat postum (1938).

[Nicoleta Cimpoae]

RAPSODII DE PRIMAVARA

I
Sus prin crangul adormit,
A trecut in taina mare,
De cu noapte, risipind
Siruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De ingerasi
Cu alai
De toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le lasi?

II
Se-nalta abur moale din gradina.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre cer ogeacuri fara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.
Ies gospodinele
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare,
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe µ si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.

III
Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici...

Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balti albastre si-nsorite
De omat topit abia,
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si pornesti departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Iti indreapta an cu an
Pasul tainic si te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolo te opresti
Si doar pasul tau usor,
In omat stralucitor,
Lasa urme viorii
De conduri imparatesti
Peste albele stihii...
Primavara, unde esti?

George Toparceanu