Aniversarea zilei: Federico Garcia Lorca

[altmariusliterar]

Federico García Lorca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Statuia lui García Lorca în Plaza de Santa Ana din Madrid

Federico García Lorca (n. 5 iunie 1898, Fuente Vaqueros, Granada - d. 18 august 1936, între Víznar şi Alfacar, ibidem) a fost un, poet, prozator şi dramaturg spaniol, cunoscut şi pentru talentul său în alte domenii ale artei. Încadrat în generaţia lui 27 a literaturii spaniole, este cel mai popular şi influent scriitor spaniol din secolul XX. Ca dramaturg este considerat una dintre figurile de referinţă ale teatrului spaniol din secolul XX, alături de Valle-Inclán şi Buero Vallejo. A murit executat în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939), datorită simpatiei sale pentru Frontul Naţional şi condiţiei sale de homosexual declarat.

„Pero el 2 no ha sido nunca un número
porque es una angustia y su sombra...”

—Pequeño poema infinito. Nueva York, 10 de enero de 1930.

„Dar 2-ul nu a fost niciodată un număr
deoarece este doar o angoasă şi umbra ei...”

—Mic poem infinit. New York, 10 ianuarie 1930.

Biografie

S-a născut în municipiul Fuente Vaqueros dn Granada (Spania), în sânul unei familii înstărite, pe 5 iunie 1898 şi a fost botezat Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca. Tatăl său a fost Don Federico García Rodríguez, un moşier, iar mama sa, Doña Vicenta Lorca, profesoară, a fost cea care i-a stimulat lui Federico gustul pentru literatură.

Încă de la vârsta de doi ani, conform biografului Edwin Honig, Federico García Lorca şi-a demonstrat abilitatea de a învăţa cântece populare şi tot la o vârstă a început să organizeze mici reprezentaţii de slujbe religioase. Sănătatea lui era şubredă şi a început să meargă de-abia la patru ani. Mai târziu avea să citească, obligat fiind să rămână în casă, operele lui Victor Hugo şi Miguel de Cervantes.

Ca şi student evoluţia sa a oscilat, dar, după ce abandonase Facultatea de Drept din Granada pentru a se instala în Rezidenţa Studenţilor din Madrid, s-a întors la Universitatea din Granada şi a obţinut diploma de avocat.

Localizarea meridională a Granadei, care încă păstra vie moştenirea maură, folclorul şi caracterul rural, au lăsat urme vizibile în creaţia lui Lorca, în care se îmbină proza cu romanţele. Don Fernando de los Ríos a fost cel care l-a îndrumat pe atunci pianistul Lorca către poezie; astfel, în 1917, Lorca avea să scrie primul său articol despre José Zorrilla, cu ocazia aniversării sale.

Spania din timpul lui Lorca era moştenitoarea generaţiei lui 98, cu o viaţă intelectuală în care nume precum Francisco Giner de los Ríos, Benito Pérez Galdós, sau Miguel de Unamuno, şi ceva mai târziu José Ortega y Gasset îşi puseseră amprenta, luptând împotriva problemelor cu care se confrunta Spania în acea perioadă. Au influenţat de asemenea sensibilitatea în formare a poetului Lope de Vega, Juan Ramón Jiménez, Antonio Machado, Manuel Machado, Ramón del Valle-Inclán, Azorín şi chiar şi antologiile de poezie populară.

Tinereţe şi primele opere

În 1918 şi-a publicat prima carte, „Impresii şi peisaje”, cu banii primiţi de la tatăl său. În 1920 a avut loc premiera operei dramatice „El maleficio de la mariposa” („Fluturele vrăjit”) iar în 1921 şi-a publicat prima carte de poezii. În 1923 s-au pus în scenă comediile de teatru de păpuşi „La niña que riega la Albahaca y el príncipe preguntón” („Fetiţa care udă Busuiocul şi principele curios”). În 1927, la Barcelona, şi-a expus pentru prima oară picturile.

În această perioadă comunică intens cu poeţi din generaţia lui rămaşi în Spania : Jorge Guillén, Pedro Salinas, Gerardo Diego, Dámaso Alonso, sau Rafael Alberti, dar în primul rând cu regizorul Luis Buñuel şi cu pictorul Salvador Dalí, de care se pare că a fost îndrăgostit şi căruia i-a dedicat o odă. Dalí a fost cel care a pictat decoraţiunile pentru prima dramă a lui Lorca, „Mariana Pineda”. În 1928 Lorca a publicat revista literară „Gallo” („Cocoş”), dar a trebuit să abandoneze proiectul după doar două numere.

În 1929 Lorca s-a decis să plece la New York. Deja i se publicaseră, pe lângă operele menţionate, „Canciones” (1927) şi „Primer romancero gitano” (1928), considerată opera sa poetică cea mai accesibilă, deci cea mai populară. Lorca se simţea deranjat de cei care îl considerau ţigan. De asemenea se spune că în această perioadă l-a cunoscut pe Picasso.

New York

Rodul călătoriei în New York a fost cartea de poezii „Poeta en Nueva York” („Poet în New York”). Se pare că a fost o etapă fericită din viaţa sa, chiar dacă nu a reuşit să înveţe engleză. Cu toate acestea a rămas indignat de nedreptatea socială din Statele Unite. În 1930 a plecat la Havana, unde a scris o parte din operele sale „Así pasen cinco años” şi „El público”, iar în acelaşi an s-a întors la Madrid. Acolo a aflat că se va pune în scenă farsa sa „La zapatera prodigiosa” („Pantofara prodigioasă”).

A doua republică şi „La Barraca”

În 1931 a fost instaurată a doua republică spaniolă, iar Don Fernando de los Ríos a fost numit Ministrul Instrucţiunii Publice. García Lorca a fost numit codirector al companiei statale de teatru „La barraca” („Baraca”) şi a dispus de fonduri pentru producerea şi organizarea a numeroase opere de teatru, de toate tipurile. A compus în această perioadă „Bodas de Sangre” („Nunta însângerată”), „Yerma” şi „Doña Rosita la soltera”.

În 1933 a călătorit în Argentina ca director de teatru, fapt ce a atras atenţia asupra acestei ramuri a artei. De exemplu, punerea în scenă a operei „La dama boba” de Lope de Vega a atras un public de mai bine de 60.000 de persoane. Între 1933 şi 1936 Lorca a scris opere precum „Diván de Tamarit” şi „Llanto por Ignacio Sánchez Mejías” („Plânset pentru Ignacio Sánchez Mejías”), care au mişcat profund sensibilitatea lumii hispanice. De această perioadă mai aparţine şi drama „La casa de Bernarda Alba”. Pe când a izbucnit Războiul civil spaniol, Lorca muncea la opera sa „La destrucción de Sodoma”.

Războiul Civil şi asasinatul

García Lorca a refuzat să se refugieze în Columbia sau în Mexic atunci când a izbucnit Războiul Civil. Ambasadorii acestor state îi oferiseră acest ajutor deoarece intuiseră că poetul ar putea deveni victima unui atentat, pentru că era un funcţionar înalt în cadrul Republicii. Poetul însă a refuzat acele oferte şi a ales să-şi petreacă vara în casa sa din Granada.

În acele momente critice din punct de vedere politic, cineva l-a întrebat în privinţa orientării sale politice, iar el a răspuns că se simte în acelaşi timp catolic, comunist, anarhist, libertarian, tradiţionalist şi monarhist; de altfel nici nu s-a afiliat vreunei formaţiuni politice şi nici nu s-a distanţat de vreunul dintre prietenii săi din motive de preferinţe politice. El se simţea, după cum a declarat pentru ziarul „Sol” din Madrid cu puţin timp înainte de a fi asasinat, „în mod integral spaniol”.

„Yo soy español integral y me sería imposible vivir fuera de mis límites geográficos; pero odio al que es español por ser español nada más, yo soy hermano de todos y execro al hombre que se sacrifica por una idea nacionalista, abstracta, por el sólo hecho de que ama a su patria con una venda en los ojos. El chino bueno está más cerca de mí que el español malo. Canto a España y la siento hasta la médula, pero antes que esto soy hombre del mundo y hermano de todos. Desde luego no creo en la frontera política.”

„Eu sunt în mod integral spaniol şi ar fi imposibil pentru mine să trăiesc dincolo de hotare; dar îl urăsc pe cel care este spaniol doar de dragul de a fi spaniol, eu sunt fratele tuturor şi îl detest pe omul care se sacrifică pentru o idee naţionalistă, abstractă, din simplul motiv că îşi iubeşte ţara cu o legătură la ochi. Mă simt mai apropiat de chinezul bun decât de spaniolul rău. Cânt Spania şi o simt până în măduva oaselor, dar înainte de asta sunt cetăţean al lumii şi frate cu toată lumea. În nici un caz nu cred în graniţele politice.”

În urma unui denunţ anonim, pe 16 august 1936 Lorca a fost arestat pe când se afla în casa unui amic, poetul Luis Rosales. Acesta a obţinut din partea autorităţilor naţionaliste promisiunea că Lorca va fi pus în libertate „si no existía denuncia en su contra”, dacă nu va exista nici un denunţ împotriva sa. Acest denunţ a venit din partea unor moşieri care priveau cu ochi răi ideile progresiste ale tatălui lui Lorca. Ordinul de execuţie a fost dat de guvernatorul civil al Granadei, José Valdés Guzmán, şi în zorii zilei de 18 august 1936 Federico García Lorca a fost asasinat între Víznar şi Alfacar şi cadavrul său încă zace undeva, într-o groapă comună.

S-au publicat postum operele sale „Primeras canciones” şi „Amor de Don Perlimplín con Belisa en su jardín”.

Opera

Universul lorchian se caracterizează printr-o sistematizare palpabilă : poezia, drama, proza sunt alimentate de obsesii şi chei stilistice constante. Varietatea formelor şi tonalităţilor nu atentează niciodată împotriva acestei unităţi, a cărei chestiuni fundamentale este frustrarea personajelor.

Stilul

Simbolurile : în deplin acord cu gustul său pentru elementele tradiţionale, Lorca utilizează în mod frecvent simboluri în poezia sa. Ele se referă adesea la moarte, deşi, în funcţie de context, nuanţele variază. Simboluri centrale în opera lui Lorca ar fi :

• Luna : este simbolul care apare cel mai frecvent în opera lui Lorca. Semnificaţia sa este cel mai adesea moartea, dar de asemenea poate reprezenta erotism, fecunditate, sterilitate sau frumuseţe.
• Apa : apa curgătoare este simbol de vitalitate, cea stătătoare de moarte
• Sângele : reprezintă viaţa, şi, prin urmare, vărsarea sa reprezintă moartea. Este de asemenea simbol de fertilitate şi sexualitate
• Calul (şi călăreţul) : apare adesea în opera lui Lorca şi reprezintă de cele mai multe ori moarte, deşi poate reprezenta şi viaţa şi erotismul masculin
• Ierburile : de cele mai multe ori sunt simbol al morţii
• Metalele : de cele mai multe ori reprezintă moartea. Metalele apar sub formă de arme albe, prevestind mereu o tragedie.

Metafora este procedeul retoric central al stilului său. Influenţat de Góngora, Lorca „manevrează” metafore îndrăzneţe : distanţa dintre termenul real şi cel imaginar este considerabilă. Uneori este folosită chiar metafora pură. Cu toate acestea, spre deosebire de Góngora, Lorca este un poet conceptist, în sensul că poezia sa se caracterizează prin condensarea expresivă şi de conţinut, utilizând adesea elipsa. Metaforele lorchiene relaţionează elemente opuse ale realităţii, transmiţând senzaţii amestecate.

O altă caracteristică a stilului său este neopopularismul. Deşi Lorca asimila fără probleme noutăţile literare, opera sa este presărată de elemente tradiţionale, care printre altele îi demonstrează imensa cultură literară. Muzica şi cânturile tradiţionale se regăsesc în operele sale. Cu toate acestea, Lorca este departe de a putea fi considerat un poet tradiţionalist; el caută esenţa spiritului tradiţional al meleagurilor sale şi al poporului său : disperarea în dragoste, curajul, melancolia, pasiunea...

Poezie

Opera poetică a lui Lorca constituie una dintre culmile liricii Generaţiei lui 27 şi a literaturii spaniole. Lirica lorchiană este rezultatul sentimentului tragic al vieţii şi este relaţionată cu alţi autori, alte tradiţii şi curente literare. În ea se îmbină armonios tradiţia populară cu cea cultă. Deşi împărţirea în epoci este puţin forţată, unii critici literari au considerat că există două etape : cea de tinereţe şi cea de maturitate.

În cea de tinereţe ar intra „Impresii şi peisaje” (operă în proză, ce conţine însă procedee caracteristice limbajului poetic) şi „Libro de Poemas” („Carte de poeme”), operă scrisă sub influenţa lui Rubén Darío, Antonio Machado şi a lui Juan Ramón Jiménez; are ca temă dragostea imposibilă, care înseamnă o condamnare la suferinţă.

Epoca de maturitate

Începe cu „Poema del cante jondo” („Poema cântului andaluz”) (1931), care, prin intermediul unităţii tematice, formale şi conceptuale, precum şi a manierei de exprimare a sentimentelor, datorată parţial inspiraţiei folclorice, reprezintă lirica neopopularistă a Generaţiei lui 27.

În „Primeras canciones” (1927) şi „Canciones” (1936) utilizează ambele forme : cântec şi romanţă. Temele timpului şi a morţii sunt reprezentate prin intermediul zorilor zilei, a nopţii, a oraşului andaluz şi a peisajelor selenare.

Moartea şi incompatibilitatea morală dintre lumea ţiganilor şi societatea burgheză sunt temele principale abordate în „Romancero gitano”. Se remarcă unele procedee specifice liricii populare, precum şi influenţa compozitorului Manuel de Falla. Nu este vorba de o operă folclorică, ci de una bazată pe chestiuni relaţionate cu lumea ţiganilor şi cu cea andaluză. Lorca îl înalţă pe ţigan la rang de mit literar, aşa cum va face mai târziu cu negrul şi cu evreul (n.t. e o traducere mot-a-mot) în „Poeta en Nueva York”. În „Romancero gitano” este folosită romanţa în toate variantele sale : epică, lirică şi dramatică; limbajul este rezultatul fuziunii dintre cel cult şi cel popular.

Lorca a compus „Poeta en Nueva York” în urma experienţei din Statele Unite, unde a trăit în 1929 şi 1930. Pentru Lorca civilizaţia modernă şi Natura sunt incompatibile. Viziunea sa asupra New York-ului este una de coşmar şi dezolare, proprie unui vis urât. Pentru a îşi exprima angustia şi setea de comunicare foloseşte imagini vizionariste, specifice limbajului suprarealist. Libertatea de exprimare este maximă, deşi pe lângă versul liber mai foloseşte şi octosilabul, endecasilabul şi versul alexandrin.

„Divanul de Tamarit” (1940) este un volum de poezii care recreează o atmosferă orientală, inpirându-se dintr-o antologie de poezie arabico-andaluză. Tema principală este dragostea care duce la trăirea unor experienţe frustrante şi amare; limbajul folosit este foarte apropiat de cel din „Poeta en Nueva York”.

„Llanto por la muerte de Ignacio Sánchez Mejías” (1935) este o elegie încărcată de durere şi emoţie, ce reprezintă un omenagu adus toreadorului sevilian Ignacio Sánchez Mejías, care i-a susţinut mereu pe poeţii Generaţiei lui 27.

Opera poetică a lui Lorca se încheie cu „Seis poemas gallegos” („Şase poeme galiciene”) şi cu cele unsprezece poeme de dragoste din „Sonetos del amor oscuro” („Sonete ale dragostei obscure”, aluzie la cum erau văzute relaţiile homosexuale în epoca sa). Lorca a fost un poet admirat de generaţiile posterioare Războiului Civil. Considerat un poet blestemat, influenţa sa s-a făcut simţită printre poeţii spanioli ai „blestemismului” („malditismo”).

• Impresiones y paisajes (1918)
• Libro de poemas (1921)
• Oda a Salvador Dalí (1926)
• Romancero gitano (1928)
• Poeta en Nueva York (1930)
• Poema del cante jondo (1931)
• Llanto por Ignacio Sánchez Mejías (1935)
• Seis poemas gallegos (1935)
• Diván de Tamarit (1936)
• Sonetos del amor oscuro (1936)

Teatru

Teatrul lui Lorca este, alături de cel al lui Valle-Inclán, cel mai important teatru de expresie castiliană din secolul XX. Ese vorba de un teatru poetic, în sensul că se dezvoltă în jurul unor simboluri principale, cum ar fi sângele, cuţitul sau trandafirul, şi în cadrul unr spaţii mitice sau de un realism transcendentalizat, abordând problemele principale ale existenţei. Limbajul, influenţat de Valle-Inclán, este tot poetic. Lorca a fost de asemenea influenţat de drama modernistă (folosirea versului), de teatrul lui Lope de Vega (folosirea calculată a cântecelor populare), de cel al lui Calderón (sfâşierea tragică, alegoria) şi de tradiţia spectacolelor de păpuşi. Creaţia dramatică a lui Lorca poate fi grupată în patru categorii : farse, comedii „nereprezentabile” (conform autorului), tragedii şi drame.

Dintre farsele scrise între 1921 şi 1928 se remarcă „La zapatera prodigiosa”, în care atmosfera andaluză ajută la intensificarea conflictului cervantesc între imaginaţie şi realitate, precum şi „Amor de don Perlimplín con Belisa en su jardín”, un ritual complex de iniţiere în dragoste, care anunţă dramele „nereprezentabile” din 1930 şi 1931, anume „El público” şi „Así que pasen cinco años”, operele sale cele mai ermetice. Prima este o meditaţie asupra lumii teatrului, a conceptului de revoluţie şi a homosexualităţii, în vreme ce a doua o meditaţie asupra fiinţei umane şi a sensului vieţii.

Conştient de succesul dramelor rurale poetice, Lorca compune tragediile „Bodas de sangre” (1933) şi „Yerma” (1934), combinaţii de mit, poezie şi substanţă reală.

În general, problemele umane sunt cele care au determinat scrierea dramelor. De exemplu, tema „domnişoarei bătrâne” spaniole în „Doña Rosita la soltera” (1935) sau discriminarea femeii şi intoleranţa în „La casa de Bernarda Alba”, una din operele sale cele mai apreciate.

• Mariana Pineda (1927)
• La zapatera prodigiosa (1930)
• Retablillo de Don Cristóbal
• El público (1930)
• Así que pasen cinco años (1930)
• Amor de don Perlimplín con Belisa en su jardín (1933)
• Bodas de sangre (1933)
• Yerma (1934)
• Doña Rosita la soltera o el lenguaje de las flores
• La casa de Bernarda Alba (1936)
• Comedia sin título (neterminată) (1936)

Bibliografie

• A. Álvarez de Miranda: «Poesía y religión», en Revista de Ideas Estéticas, t. XI (1953), págs. 221-251;
• C. Ramos-Gil: Claves líricas de García Lorca: ensayos sobre la expresión y los climas poéticos lorquianos (Madrid, 1967);
• M. Laffranque: Les idées esthétiques de Federico García Lorca (París, 1967);
• I.-M. Gil (ed.): Federico García Lorca (Madrid, 1973);
• F. Colecchia: García Lorca. A selectively annotated bibliography of criticism (Nueva York-Londres, 1979);
• M. García-Posada, Lorca: Interpretación de «Poeta en Nueva York» (Madrid, 1982);
• Mery:Raramente, una versión infantil de sus obras Viendo a las flores crecer (Gallicia,1937)
• L. Fernández Cifuentes: García Lorca en el teatro: la norma y la diferencia (Zaragoza, 1986);
• I. Gibson: Federico García Lorca, 2 vols. (Barcelona, 1985 y 1987);
• Félix Grande: García Lorca y el flamenco (Madrid, 1992);
• J. Salazar Rincón: Por un anfibio sendero. Los espacios simbólicos de Federico García Lorca (Barcelona, 1998).
• J. Salazar Rincón: Rosas y mirtos de luna. Naturaleza y símbolo en la obra de Federico García Lorca (Madrid, 1999).

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Federico_Garc%C3%ADa_Lorca