altmarius

cultură şi spiritualitate

Cristian Bădiliţă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliţă (n. 27 martie 1968, Săveni, Botoşani) este un teolog, eseist, traducător şi publicist român contemporan.


Biografie

A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia limbi clasice, a Universităţii din Bucureşti. A predat literatură şi limba greacă veche la Universitatea din Timişoara. A fost bursier al Istituto trentino di cultura (2002-2005) şi al Wissenschaftskolleg zu Berlin (2005-2006).

A obţinut titlul ştiinţific de doctor în istoria creştinismului timpuriu al Universităţii Paris IV-Sorbona cu o teză despre Les métamorphoses du mythe de l'Antichrist chez les Pères de l'Eglise (IIe siècle) (Ed. Beauchesne, Paris, 2005), care a obţinut premiul Salomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa.

Pregăteşte o lucrare despre biografiile religioase în antichitatea târzie, în cadrul Institutului de cultură din Trento. Face parte din colectivul revistei internaţionale de patristică Adamantius (Pisa).

Este coordonator, alături de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu, al unei noi traduceri a Septuagintei, pe baza ediţiei lui A. Rahlfs, confruntată cu ediţia de la Göttingen. Noua traducere, realizată sub egida Colegiului Noua Europă, este publicată, începând din 2004, la Editura Polirom din Iaşi.

Are colaborări patristice şi literare în România, Franţa, Italia.

Opera

Publicaţii

  • Serafita - Concert pentru harfă şi ghilotină (Curtea Veche, 2009);
  • Orthodoxie versus ortodoxie (Curtea Veche, 2009);
  • Ştiinţă, dragoste, credinţă (Curtea veche, 2008);
  • Glafire. Nouă studii biblice şi patristice (Polirom, 2008);
  • Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (Curtea veche, 2008);
  • Sacru şi melancolie(ed. a II-a, Dacia, 2007);
  • Platonopolis sau Împăcarea cu filozofia (ed. a II-a, Curtea veche, 2007);
  • Singurătatea păsării migratoare (Curtea veche, 2007);
  • Poeme pentru păsări şi extratereştri (Curtea veche, 2007);
  • Singurătatea păsării migratoare (Curtea veche, 2007);
  • Les Pères de l’Église dans le monde d’aujourd’hui (avec Charles Kannengiesser, Beauchesne, 2006);
  • Tentaţia mizantropiei. Stromate (ediţia a II-a, Curtea veche, 2006);
  • Regele cu o harfă în mâini (ed. a II-a, Curtea veche, 2006);
  • Degetul pe rană (Curtea veche, 2006);
  • Apocalips de buzunar (Curtea veche, 2005);
  • Duminica lui Arcimboldo (Brumar, 2004);
  • Nodul gordian (ed. a III-a, Curtea veche, 2004);
  • Văzutele şi nevăzutele (Curtea veche, 2004);
  • Jean Cassien entre l’Orient et l’Occident (avec Attila Jakab, Beauchesne, 2003);
  • Nostalgia Europei. Volum în onoarea lui Al. Paleologu (în colaborare cu Tudorel Urian, Polirom, 2003);
  • Manual de anticristologie (Polirom, 2002);
  • Mircea Eliade. Întâlnirea cu sacrul (ed. a II-a, Echinox, 2001);
  • Cartea micilor erezii (poeme, 1999);
  • Călugărul şi moartea (Polirom, 1998);
  • Eliadiana, (Polirom, 1997);
  • Miturile lui Platon (Humanitas, 1996);

Ediţii şi antologii

  • Les Pères de l’Église dans le monde d’aujourd’hui (Paris, 2006) - în colaborare cu Charles Kannengiesser etc.
  • Jean Cassien entre l’Orient et l’Occident (Ed. Beauchesne/Polirom, 2003) - în colaborare cu Attila Jakab;
  • Nostalgia Europei. Volum în onoarea lui Al. Paleologu (Ed. Polirom, 2003) - în colaborare cu Tudorel Urian;
  • Mircea Eliade. Întâlnirea cu sacrul (ediţia a II-a, Echinox, 2001);
  • Eliadiana (Polirom, 1997);
  • Socrate, omul (Humanitas, 1996);
  • Miturile lui Platon (Humanitas, 1996);

Traduceri comentate din greacă şi latină

  • Trei romane mistice ale Antichităţii (Curtea veche, 2008);
  • Evanghelii apocrife (ed. a IV-a, Polirom, 2007);
  • Patericul (ed. a III-a, Polirom, 2007);
  • Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticul (ediţia a II-a, Polirom, 2003);
  • Trei apocrife ale Vechiului Testament (Polirom, 2000);

Legături externe


Vizualizări: 97

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor