ANII TREC...

[Ionescu Ion]

ANII TREC...
anii trec ca turme pe cer,
ca norii de pufuri ce zboară pe vânt,
tăcut, vin cu veacu-n spinare,
urcându-l mereu în cuvânt.
strâng la piept clopote de fum,
citesc cu ochii stelele-n vreme,
sunt singur, acum
las sufletul să-mi picure-n gene.
în mine oasele strămoşilor plâng,
lumina lor mă orbeşte,
doamne, ce suflet nătâng,
în mine doar gândul vorbeşte.
de ce pe pământ doar eu am rămas
ca un flutur ce se-ntoarce la rană,
lasă-mă aşa, fără de glas,
în matca mea subterană.
părinţii coboară în pietre,
doinele încă mai sângeră blând,
ciobanii se strâng pe la vetre,
turme de umbre asudă umblând.
anii trec pe aripi de vânt,
iarna ne râde-n colinde la porţi,
eu mă ascund în cuvânt
ca un strigoi printre cei morţi.