amintire

[Ionescu Ion]

amintire

 

odată m-am îmbolnăvit de gălbenare,

să fi avut vreo patru-cinci ani,

n-aveam doctor în sat, decât o babă doftoroaie;

m-a luat mama de mână

şi m-a dus la ea,

ce-are, fa, băiatul tău de e galben aşa,

a întrebat-o femeia pe mama

şi mama i-a răspuns că am mâncat ouă clocite.

baba ia o strachină de pământ

şi o pune în faţa mea,

apoi ia un brici şi o piatră,

îmi pune briciul cu tăiuşul în frunte

şi-l loveşte cu o cărămidă;

a început să curgă un sânge roşu

până aproape s-a umplut strachina,

am ameţit, am văzut stele verzi,

s-a învârtit casa cu mine

şi mi-au înceţoşat ochii…

gata!- a zis baba, să-l culci pe băiat

şi să-l vezi când s-o scula că nu mai are nimic.

şi aşa am scăpat de gălbenare…

dar înainte de asta, staţi să vedeţi,

zice baba, făăă, băiatul tău e deocheat,

să-i descânt de deochi să-i fie bine…

şi începe baba:

ieşi deochi

dintre ochi,

de-o fi Ion deochiat de om

să-i crape sulacul

să meargă ca racul,

de-o fi deocheat

 de fată mare,

să-i cadă cosiţele,

să încurce iţele,

să rămână cheală,

bolnavă de rămânzeală…

de-o fi deocheat

de nevastă,

să-i crape ţâţele,

să-i curgă laptele

seara pe la chindii,

să n-aibă parte de copii vii…

ieşi deochi

dintre ochi,

din zgârciul nasului,

din faţa obrazului,

din inimă,

din boşogi,

din toate mădularele,

să te duci,

unde cocoş nu cântă,

unde fată mare nu se piaptănă,

unde popă nu citeşte;

să rămâi curat,

luminat,

ca argintul strecurat,

eu cu zisul,

tu cu plânsul,

eu cu fleacul,

Dumnezeu cu leacul…

Amin!

 

duminică, 27 martie 2016